Trăiesc fără să trăiesc în mine,
şi aşa, în aşteptare,
mor pentru că nu mor.
Nu trăiesc eu în mine,
şi fără Dumnezeu nu pot trăi.
Nu mă pot da pe mine nici Lui, nici mie.
Ce fel de viaţă-i şi asta?
O sută de morţi aşteaptă agonia mea,
o aşteptare îmi e viaţa,
murind pentru că nu mor.
Această viaţă
îmi pare lipsită de viaţă
şi moarte continuă, de care nu mă voi elibera
până nu voi trăi împreună cu Tine –
Doamne, ascultă-mă, spun adevărul:
Nu vreau o asemenea viaţă!
Şi mor pentru că nu mor.
Atât de departe de Tine trăind,
cum să am parte de altceva
decât de moarte,
mai rea decât orice durere?
Mi-e milă de mine – şi totuşi,
soarta-mi rămâne aceeaşi -
(să) mor pentru că nu mor.
Peştele scos din apă
nu-i chiar lipsit de consolare:
chinul îi e scurt
şi moartea îi aduce uşurare.
Dar ce moarte în agonie poate fi mai cumplită
decât viaţa mea vrednică de plâns?
Căci, cu cât trăiesc mai mult,
cu atât sunt mai mort.
Iar când încep să mă simt mângâiat
contemplându-Te în Sacrament,
mă cufund în şi mai grea mâhnire,
lipsit fiind de dulcea-Ţi prezenţă.
Acum toate îmi înmulţesc jalea:
vreau să Te văd, fără să pot...
De-aceea mor pentru că nu mor.
Deşi îmi găsesc bucuria, Doamne,
în speranţa că Te voi vedea într-o zi,
văd că pot să Te şi pierd,
şi de aceea sufăr de două ori mai rău.
Şi-aşa trăiesc cu spaimă,
cu speranţă, mereu aşteptând
şi murind pentru că nu mor.
Eliberează-mă de moarte, Doamne,
şi dăruieşte-mi viaţă...
Acum cu lanţuri
şi-ţi cer să mă dezlegi.
Vezi cât doresc să Te văd, Doamne,
şi sufăr atât, încât
mor pentru că nu mor.
Îmi voi plânge moartea
sau îmi voi boci viaţa
pe care păcatele încă o ţin în temniţă.
Doamne, când va veni clipa
când voi putea spune cu adevărat
„Trăiesc pentru că nu mor?”
#####@@@@@%%%%%&&&&&#####@@@@@%%%%%&&&&&
(din cartea “Sfântul Siluan Athonitul” a arhimandritului Sofronie Saharov, discipol al Sfântului Siluan)
Însetează sufletul meu după Domnul şi-L caută cu lacrimi.
Cum să nu Te caut?
Căci Tu m-ai căutat Cel dintâi şi mi-ai dat să gust din dulceaţa Sfântului Duh; iar sufletul meu Te-a iubit până la sfârşit.
Vezi-mi, Doamne, lacrimile şi mâhnirea. Dacă nu m-ai fi cucerit cu iubirea Ta, acum nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dăruit să Te cunosc şi să se bucure de Tine sufletul meu, căci Tu eşti Domnul şi Dumnezeul meu şi de Tine însetez până la lacrimi.
Pe Domnul Îl doreşte sufletul meu şi-L caută cu lacrimi.Tu-mi vezi căderea şi jalea. Smerit implor mila Ta: dă-mi, Doamne, mie, păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Căci amintirea lui călăuzeşte mintea mea să Te caute iar şi iar.
Doamne, dă-mi duhul smereniei, ca să nu pierd din nou harul Tău şi să bocesc după el, cum bocea Adam după Raiul pierdut şi după Dumnezeu.
În primul an al şederii mele la mănăstire, sufletul meu L-a cunoscut pe Domnul.
Nespus ne iubeşte Domnul. Asta m-a învăţat Duhul Sfânt pe Care mi L-a dăruit Domnul.
Acum am îmbătrânit. Pregătindu-mă de moarte, scriu aceste adevăruri pentru ca întreg poporul să le cunoască.
Duhul lui Hristos vrea ca tot omul să se mântuiască.
Domnul i-a dăruit tâlharului Raiul.Tot astfel va dărui Raiul fiecărui păcătos.
Pe mine, păcatele mele mă făcuseră mai necurat decât cel mai murdar câine.
Când însă am început să cer iertare de la Domnul, El mi-a dăruit nu numai iertarea, ci şi Duhul Său Cel Sfânt.
Cu adevărat, cine ar putea să descrie în cuvinte nespusa îndurare a Domnului?
Fraţii mei, în genunchi vă rog, credeţi în Domnul, credeţi în Duhul Său Care-L mărturiseşte în biserici şi în sufletul meu.
Duhul Sfânt este iubire. Şi iubirea Lui inundă sufletele sfinţilor care locuiesc în ceruri. Dar ea este şi pe pământ, în sufletele celor ce-l iubesc pe Domnul.
În Duhul Sfânt, cerurile privesc spre pământ, ascultă rugăciunile noastre şi le duc înaintea Domnului.
Că Domnul este prea milostiv, asta sufletul meu o ştie, dar n-o poate descrie. Este peste măsură de blând şi de îndurat, iar când sufletul Îl întâlneşte, se umple de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, devenind el însuşi blând şi smerit. Iar când pierde harul, sufletul plânge asemeni lui Adam după alungarea lui din Rai, care a vărsat, ani şi ani, lacrimi amare de jale.
La fel şi sufletul Care L-a cunoscut pe Domnul şi apoi L-a pierdut jeleşte după Dânsul cu lacrimi amare: “Însetează sufletul meu după Domnul şi-L caută cu lacrimi...”
Eu sunt un mare păcătos. Şi totuşi am cunoscut nesfârşita milostivire a Domnului faţă de mine.
Încă din copilărie mă rugam pentru cei care mă jigneau şi spuneam: “Doamne, nu le socoti lor acestea drept păcate.” Dar, chiar dacă îmi plăcea să mă rog, nu fugeam totuşi de păcat. Domnul însă nu Şi-a amintit de căderile mele şi m-a miluit, dându-mi iubire faţă de oameni. Sufletul meu are speranţa că întreaga lume se va mântui, va cunoaşte Împărăţia lui Dumnezeu, îi va vedea slava şi se va bucura pe veci de iubirea Lui.
Şi-mi spun mereu: dacă Domnul m-a iubit pe mine atât de mult, înseamnă că pe toţi păcătoşii îi iubeşte la fel de mult. O, iubire dumnezeiască... Nu am puere să o descriu, căci e nesfârşită şi minunată.
Doamne, dă-mi putere să Te iubesc numai pe Tine.
Tu m-ai făcut,Tu m-ai luminat cu sfântul botez,Tu mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat harul de a mă împărtăşi cu Preacuratul Tău Trup şi Sânge. Dă-mi putere să rămân pururea lângă Tine.
Sufletul meu zace pe pământ şi doreşte cerul.
Domnul a venit pe pământ pentru a ne călăuzi acolo unde locuieşte El Însuşi, unde locuieşte Preacurata Maica Sa, care L-a slujit pe pământ pentru a noastră mântuire, unde locuiesc ucenicii şi toţi cei care I-au urmat Lui.
Acolo ne doreşte Domnul, în ciuda tuturor păcatelor noastre.
Acolo doreşte să locuiască sufletul meu. Nimic necurat însă nu va intra acolo unde se pătrunde cu multe lacrimi, după multă jale şi zdrobire a cugetului.
Numai pruncii, care au păzit harul Sfântului Botez, pot intra fără jale şi-L pot cunoaşte pe Domnul în Duhul Sfânt.
Pe Domnul Îl doreşte sufletul meu şi se roagă noapte şi zi, căci dulce şi dorit este numele Lui.
Traducere de: Munteanu Sorina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial