Într-o zi ploioasă de octombrie mă aflam în fața
unei sobe, discutând cu un magistrat, prieten de-al meu, despre o carte rea, de
care se vorbea foarte mult.
Ai citit-o? – întrebai pe oaspetele meu.
Eu nu; mă bazez pe criticile
cu autoritate ale celor care au citit-o
Greșești : trebuie să judecăm
de la noi înșine.
Mă pregăteam să critic acest
paradox, când cineva bătu la ușă. Era un văcar în vârstă, care avea în mâini un
coș plin cu ciuperci frumoase. Stăpânul casei se uită la ele, apoi cu o privire
puțin satisfăcută spuse : - nu mă
încred… Întrebați-o pe bucătăreasă.
Aceasta, interpelată, se uita bine la
ciuperci: - Cum e, Gina?
Sunt otrăvitoare, spuse ea cu voce sigură.
Aruncă-le, spuse stăpânul.
Scuzați, spusei eu: - de ce să le aruncați, fără să
le fi gustat mai întâi?
Vrei tu ca eu să risc să mă otrăvesc, pentru a
vedea dacă sunt otrăvitoare?
Iar tu, nu voiai să mă expui otrăvii, făcându-mă să
citesc opera despre care vorbeam?
Prietenul întinse mâna spre mine: înțelesese lecția
(Fratel
Remo di Gesù, Virtù in esempi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial