În anul 1901, la Reims, câțiva consilieri comuniști
trebuiră să viziteze un spital pentru boli contagioase și fără vindecare, numit
Saint Maclou, și să facă un raport.
Se prezentară la opt dimineața, fără să anunțe mai
înainte pe nimeni din conducere. Văzură că bolnavii erau îngrijiți de Surorile
Carității, pentru că nici un infirmier nu rezistase, deși fuseseră plătiți
bine.
În primul salon văzură nefericitele victime ale
cancerului; trecură repede. În al doilea, mai rău; iar consilierii cei deștepți
își acoperiră nasurile cu batistele. În celelate saloane nici nu mai priviră
bolnavii, dar, palizi și muți, nu vedeau momentul să scape cât mai repede de
acolo. Odată ieșiți, unul din acei domni o întrebă pe Maica superioară: „Soră,
de cât timp lucrați aici?”.
- De 40 de ani, domnule.
- Nemaiauzit! Dar cum faceți voi, surori, să aveți
atâta curaj?
- Oh, încă nu ați văzut totul, replică maica, și îi
conduse din nou în spital. Merseră, și în mijlocul saloanelor maica deschise o
ușă. Era capela: aici găsim noi curajul, ascultând Sf. Liturghie în fiecare zi
și împărtășindu-ne. Dacă nu am avea aici această capelă și mângâierea Sf.
Împărtășanii zilnice nici una dintre noi nu ar rezista nici măcar o zi
Fratel
Remo di Gesù, Virtù in esempi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial