Ce poate să facă rugăciunea insistentă a fraților, și nu tristețea că cineva s-ar putea converti

Fratele unui călugăr de-al nostru îl urmase pe acesta la

mănăstire, dar nu și cu inima, ci mai degrabă numai cu trupul. Detesta acea viață sfântă și chiar haina călugărească, și locuia în mănăstire ca și cum ar fi fost un oaspete. Nu putea să abandoneze acea ospitalitate, deoarece nu știa unde să meargă, nici nu avea mijloacele și nici un loc de muncă din care să poată trăi. Conduita lui rea le îngreuia viața tuturor, dar bunii călugări încercau din toate puterile să-l îndemne tot timpul să trăiască în mod virtuos, tolerându-l și din respect față de fratele lui, care suferea foarte mult din cauza acestei situații. Era superb și imoral, până la punctul că nu se preocupa că după această viață există o alta, și oricine ar fi vrut să-l instruiască, el îl lua în râs. În mănăstire se îmbrăca ca un laic; vorbea prostește, se mișca în mod dezordonat, era greu la minte, împrăștiat în lucrurile pe care le făcea; era o problemă serioasă pentru toți, pentru că toți, în loc să-l juece, căutau să-l împace cu sine și cu Dumnezeu.

Spre sfârșitul lunii iulie a fost lovit de ciuma pe care și voi o cunoașteți foarte bine și, ajungând pe patul de moarte începu să fie încolțit de agonie. Partea inferioară a trupului era ca și moartă, iar respirația îi mai rămăsese numai în piept și pe limbă. Frații, cu toții, mergeau să-l viziteze, și căutau să-i ușureze durerile și să-l pregătească bine pentru inevitabilul moment al morții, mijlocind, atât cât puteau, pe lângă Dumnezeu, pentru ca să se milostivească cumva de el. Dar el, înconjurat fiind de frați, a văzut un dragon care venea să-l mănânce, și începu să strige: Iată, eu am fost dat ca hrană unui dragon, dar nu mă poate divora pentru că voi sunteți cu mine. De ce mai stați aici? Plecați, pentru ca el să mă poată divora!

Deoarece frații îl atenționau să-și facă semnul Sfintei Cruci, el le spunea, așa cum putea: eu vrea sî-mi fac semnul Crucii, dar nu pot, pentru că sunt împiedicat de dragon să fac acest lucru. Spuma gurii lui îmi udă fața, gâtul meu este sugrumat de gura lui, brațele mele sunt imobilizate de el, iar capul meu se află deja în gura lui…. În timp ce, palid și muribund spunea aceste lucruri, frații continuau și mai tare să se roage, și să-l ajute pe acel sărăcuț să-și facă semnul Crucii îm mod liber. Acele rugăciuni neîntrerupte și insistente ajunseră la milostivirea lui Dumnezeu și, pe neașteptate, imediat, într-o clipă, muribundul a fost eliberat și, cum și-a făcut semnul Sf. Cruci a putut să strige cu o voce clară: Slavă Domnului, iată că dragonul a plecat, a plecat cel care voia să mă divore, a fugit datorită rugăciunilor voastre. Și, imediat, împăcându-se cu Dumnezeu, făcu vot solemn să se dedice lui Dumnezeu și să se facă un călugăr adevărat. De atunci trăiește într-o stare de boală răscumpărătoare, este chinuit de febră și înfruntă dureri atroce; trupul lui este imobilizat de la brâu în jos, furat morții, trăiește acum într-o profundă pocăință pentru a restitui ceea ce furase; se întâmplă acum că, prin dispoziție divină, lungi vicii sunt arse de infermități și mai lungi, dar tocmai aici, în această stare, acest suflet a regăsit pacea lui iar acum este demn de a fi numărat printre sfinții împărăției cerurilor. Vedeți, fraților, cine ar fi prevăzut că cel care acum a fost lăsat în viață se va converti? Cine ar putea să măsoare cât de infinită este milostivirea lui Dumnezeu? Iată cum acest tânăr pervers și rău, pe punctul morții, în ultimul ceas, a putut să-l vadă pe dragonul pe care-l slujise toată viața; grație rugăciunilor fraților care au implorat milostivirea lui Dumnezeu, în loc să ceară condamnarea lui, a văzut pe dragon nu pentru a-și pierde viața, ci pentru ca să înțeleagă pe cine slujise până atunci, iar acum, știind acest lucru, să-i opună giusta rezistență și rezinstându-i, să-l învingă. El l-a văzut pe cel de care fusese, în mod invizibil posedat, pentru ca să nu mai rămână sub stăpânirea lui. Ce limbă ar putea să povestească milostivirea divină? Ce spirit nu s-ar minuna în fața bogățiilor îndurării divine? (Omilia XIX a Sf. Grigore cel Mare)