Fratele
unui călugăr de-al nostru îl urmase pe acesta la
mănăstire, dar nu și cu inima, ci mai degrabă numai cu trupul. Detesta acea viață sfântă și chiar haina călugărească, și locuia în mănăstire ca și cum ar fi fost un oaspete. Nu putea să abandoneze acea ospitalitate, deoarece nu știa unde să meargă, nici nu avea mijloacele și nici un loc de muncă din care să poată trăi. Conduita lui rea le îngreuia viața tuturor, dar bunii călugări încercau din toate puterile să-l îndemne tot timpul să trăiască în mod virtuos, tolerându-l și din respect față de fratele lui, care suferea foarte mult din cauza acestei situații. Era superb și imoral, până la punctul că nu se preocupa că după această viață există o alta, și oricine ar fi vrut să-l instruiască, el îl lua în râs. În mănăstire se îmbrăca ca un laic; vorbea prostește, se mișca în mod dezordonat, era greu la minte, împrăștiat în lucrurile pe care le făcea; era o problemă serioasă pentru toți, pentru că toți, în loc să-l juece, căutau să-l împace cu sine și cu Dumnezeu.
mănăstire, dar nu și cu inima, ci mai degrabă numai cu trupul. Detesta acea viață sfântă și chiar haina călugărească, și locuia în mănăstire ca și cum ar fi fost un oaspete. Nu putea să abandoneze acea ospitalitate, deoarece nu știa unde să meargă, nici nu avea mijloacele și nici un loc de muncă din care să poată trăi. Conduita lui rea le îngreuia viața tuturor, dar bunii călugări încercau din toate puterile să-l îndemne tot timpul să trăiască în mod virtuos, tolerându-l și din respect față de fratele lui, care suferea foarte mult din cauza acestei situații. Era superb și imoral, până la punctul că nu se preocupa că după această viață există o alta, și oricine ar fi vrut să-l instruiască, el îl lua în râs. În mănăstire se îmbrăca ca un laic; vorbea prostește, se mișca în mod dezordonat, era greu la minte, împrăștiat în lucrurile pe care le făcea; era o problemă serioasă pentru toți, pentru că toți, în loc să-l juece, căutau să-l împace cu sine și cu Dumnezeu.
Spre sfârșitul
lunii iulie a fost lovit de ciuma pe care și voi o cunoașteți foarte bine și,
ajungând pe patul de moarte începu să fie încolțit de agonie. Partea inferioară
a trupului era ca și moartă, iar respirația îi mai rămăsese numai în piept și
pe limbă. Frații, cu toții, mergeau să-l viziteze, și căutau să-i ușureze
durerile și să-l pregătească bine pentru inevitabilul moment al morții,
mijlocind, atât cât puteau, pe lângă Dumnezeu, pentru ca să se milostivească
cumva de el. Dar el, înconjurat fiind de frați, a văzut un dragon care venea
să-l mănânce, și începu să strige: Iată, eu am fost dat ca hrană unui dragon,
dar nu mă poate divora pentru că voi sunteți cu mine. De ce mai stați aici? Plecați,
pentru ca el să mă poată divora!
Deoarece
frații îl atenționau să-și facă semnul Sfintei Cruci, el le spunea, așa cum
putea: eu vrea sî-mi fac semnul Crucii, dar nu pot, pentru că sunt împiedicat
de dragon să fac acest lucru. Spuma gurii lui îmi udă fața, gâtul meu este sugrumat
de gura lui, brațele mele sunt imobilizate de el, iar capul meu se află deja în
gura lui…. În timp ce, palid și muribund spunea aceste lucruri, frații
continuau și mai tare să se roage, și să-l ajute pe acel sărăcuț să-și facă
semnul Crucii îm mod liber. Acele rugăciuni neîntrerupte și insistente ajunseră
la milostivirea lui Dumnezeu și, pe neașteptate, imediat, într-o clipă,
muribundul a fost eliberat și, cum și-a făcut semnul Sf. Cruci a putut să
strige cu o voce clară: Slavă Domnului, iată că dragonul a plecat, a plecat cel
care voia să mă divore, a fugit datorită rugăciunilor voastre. Și, imediat,
împăcându-se cu Dumnezeu, făcu vot solemn să se dedice lui Dumnezeu și să se
facă un călugăr adevărat. De atunci trăiește într-o stare de boală
răscumpărătoare, este chinuit de febră și înfruntă dureri atroce; trupul lui
este imobilizat de la brâu în jos, furat morții, trăiește acum într-o profundă
pocăință pentru a restitui ceea ce furase; se întâmplă acum că, prin dispoziție
divină, lungi vicii sunt arse de infermități și mai lungi, dar tocmai aici, în
această stare, acest suflet a regăsit pacea lui iar acum este demn de a fi
numărat printre sfinții împărăției cerurilor. Vedeți, fraților, cine ar fi
prevăzut că cel care acum a fost lăsat în viață se va converti? Cine ar putea
să măsoare cât de infinită este milostivirea lui Dumnezeu? Iată cum acest tânăr
pervers și rău, pe punctul morții, în ultimul ceas, a putut să-l vadă pe
dragonul pe care-l slujise toată viața; grație rugăciunilor fraților care au
implorat milostivirea lui Dumnezeu, în loc să ceară condamnarea lui, a văzut pe
dragon nu pentru a-și pierde viața, ci pentru ca să înțeleagă pe cine slujise
până atunci, iar acum, știind acest lucru, să-i opună giusta rezistență și
rezinstându-i, să-l învingă. El l-a văzut pe cel de care fusese, în mod
invizibil posedat, pentru ca să nu mai rămână sub stăpânirea lui. Ce limbă ar
putea să povestească milostivirea divină? Ce spirit nu s-ar minuna în fața
bogățiilor îndurării divine? (Omilia XIX a Sf. Grigore cel Mare)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial