Sfânta Fecioară Maria, femeia care știe să danseze

Am schimbat titlul în ultimul moment. Dar vă voi vorbi tot despre ceea ce îmi propusesem: despre relația Mariei cu moartea.

Ce legătură are moartea cu dansul, o voi explica în rândurile ce urmează.

Zilele acestea m-am apucat să citesc o carte despre Sfânta Fecioară Maria, scrisă de o cunoscută profesoară de antropologie, și am reușit să merg înainte, aproape până la capăt, fără a mă tulbura prea mult când, chiar spre ultimele pagini am observat o frază care m-i s-a părut grea ca o înjurătură: „Maria nu va putea niciodată să danseze”.

Doamne! În carte sunt prezente și alte lucruri mai grave, pentru că sunt anulate adevărurile cele mai mari pe care credincioșii le-au crezut dintotdeauna despre Maica Domnului.

Însă, în vreme ce nu m-a scandalizat aproape deloc surâsul de suficiență despre neprihănita ei zămislire sau despre maternitatea ei feciorelnică, m-a deranjat foarte mult insinuarea că ea nu ar fi știut să danseze.

În sfârșit, această afirmație m-i s-a părut a fi un sacrilegiu enorm. Un ultraj adus umanității ei. Un delict împotriva a ceea ce o face mai îndrăgită: dulceața irezistibilă comună fiicelor Evei.

De fapt, ce anume se ascunde sub această frază dacă nu afirmația că Maria nu a avut un trup ca toate celelalte femei, sau că feminilitatea ei era una de formă, sau, în orice caz, era atât de dezincarnată și evanescentă încât să-i facă imposibilă orice gest implicat în vârtejul dansului?

Nu v-i se pare o înjurătură numai și suspiciunea că Maria ar fi fost o creatură vlăguită de pasiuni, săracă în dorințe, lipsită de căldură umană, macerată numai de posturi și abstinențe, îngenuncheată pe oglinzile frigide ale contemplației, incapabilă de acele suferințe interioare care explodează tocmai în grația cântului și în dilatarea corporală a ritmului?

Că Maria era expertă în arta dansului ne-o spune un cuvânt prezent în vocabularul ei: „a tresăltat”. Acesta vine din latinescul „ex-saltare” care înseamnă: a sălta ici colo. Astfel că, atunci când ea exclamă: „Duhul meu tresaltă în Dumnezeu, Mântuitorul meu”, nu numai că trădează extraordinara ei competență muzicală, dar ne face să credem că Magnificat-ul l-a cântat dansând.

Cineva ar putea să se întrebe de ce mă încăpățânez să subliniez atât de mult această atitudine „artistică” a Mariei. Răspunsul este simplu: nu poate susține moartea cel care nu poate să susțină dansul!

De aceea, a spune că Maria nu va putea niciodată să danseze, înseamnă a o crede înstrăinată  față de ceea ce moartea și dansul au în comun: oboseala respirației, chinul agoniei, contracția dureroasă a trupului.

Înseamnă a goli de valoare salvifică suferința Fecioarei Maria, și a reduce misterul Îndureratei, în ciuda celor șapte spade întipărite în inima ei, la un spectacol aparent, pregătit de Dumnezeu pentru funcționale motive scenografice.

Înseamnă a o considera partener impasibil al unui Altul, expert și El în ale dansului, pe care însă Isaia îl numește „Om al durerilor, care cunoaște bine suferința”.

În sfârșit, înseamnă a o elimina pe Maria din scenariul Vinerii sfinte, unde recită, ca o protagonistă, lângă Isus, drama umanei răscumpărări ajunsă de acum la ultimele ei clipe.

Sfântă Fecioară Marie, femeie care cunoști foarte bine arta dansului, dar și femeie care cunoști suferința, gata deja la picioarele crucii să transpui în ritmurile sărbătorii horcăiturile Fiului tău, ajută-ne să înțelegem că durerea nu este ultima plajă a omului. Este numai holul obligat prin care se trece pentru a lăsa bagajele: nu se poate dansa cu bagajele în mână!

Noi nu îndrăznim să-ți cerem nici darul anesteziei, nici scutirea de taxele amărăciunii. Te rugăm numai ca, în momentul încercării, să ne păzești de plânsul celor disperați.

Sfântă Fecioară Maria, care cunoști foarte bine arta dansului, dacă te implorăm să ne stai aproape în ceasul morții noastre corporale, o facem pentru că știm că tu ți-ai trăit moartea într-adevăr.

Și nu numai moartea ta, aceia ai „trăit-o” puțin, pentru că ea a oprit mădularele tale numai pentru câteva clipe, înainte de ultima și foarte lejera îndreptare spre cer, cât mai ales moartea absurdă și violentă a Fiului tău.

Te implorăm: reînnoiește pentru noi, în clipa supremă, duioșia pe care ai folosit-o pentru Isus, atunci când, „de la miezul zilei până la ceasul al treilea al după amiezii s-a făcut întuneric pe tot pământul”. În acele ceasuri întunecoase, deranjate numai de horcăiturile condamnatului, poate că ai dansat în jurul crucii plânsetele tale de mamă, implorând reîntoarcerea soarelui.

Ei bine, femeie a eclipsei totale, repetă dansul în jurul crucilor fiilor tăi. Dacă tu vei fi prezentă, lumina nu va întârzia să apară. Și chiar și crucea cea mai tragică va înflori ca un copac în plină primăvară.

Sfântă Fecioară Marie, femeie care cunoști bine arta dansului, fă-ne să înțelegem că sărbătoarea este ultima vocație a omului.

Fă să crească în noi rezervele de curaj.

Dublează proviziile noastre de iubire.

Umple lămpile noastre cu speranță.

Și, fă ca în desele noastre secete de fericire care caracterizează zilele noastre, să nu încetăm a-l aștepta cu credință pe cel care va veni, în sfârșit, să „mute plânsul nostru în dans, și haina noastră de post în haină de bucurie”.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni,  San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp.