Sfânta Fecioară Maria, femeie misionară

Experții ne asigură că este vorba de cel mai vechi text marian din Noul Testament. Se găsește în capitolul al patrulea din Scrisoarea către Galateni: „La plinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie...”.

Este un text care exprimă, chiar dacă în mod sobru, o sugestie incomparabilă, nu numai pentru că ne vorbește de anotimpuri de acum mature pentru răscumpărare, ci și pentru că, prin acel „născut din femeie”, ne face să înțelegem două lucruri foarte importante: înrădăcinarea Veșnicului în cepul umanității, și înrădăcinarea Mariei în planul de mântuire a lui Dumnezeu.

Ceea ce, însă, personal mă surprinde mai mult în această frază este faptul că nu este atât de explicită afirmarea maternității divine a Sfintei Fecioare Maria, cât mai ales faptul că ea, încă de la timida intrare în vastul scenariu biblic, apare lângă un misionar. Da, pentru că Isus Cristos este prezentat în acest text ca fiind marele trimis al lui Dumnezeu. De fapt, verbul „l-a trimis”, este termenul tipic pentru a indica misiunea; îl califică pe Fiul, foarte clar, ca fiind apostolul Tatălui.

Și atunci, nu vi se pare lucru splendid că Maria, pentru a se prezenta pe veranda istoriei mântuirii, a ales să apară în public pentru prima dată strict asociată marelui misionar, aproape semnificând că trăsătura fundamentală a figurii ei materne este cea a misionarietății?

Desigur, în evanghelie se găsesc multe texte care manifestă mai concret rolul misionar al Mariei. Ar ajunge să ne gândim la vizita făcută verișoarei ei Elisabeta. Pare aproape că Maria se mișcă sub influxul aceluiași verb care l-a făcut pe îngerul Gabriel să ducă la Nazaret vestea cea bună: „a fost trimis...”.

„Missus este angelus Gabriel a Deo...”. A fost trimis!

Prea puternic impactul acelui verb: neterminându-se odată cu coborârea îngerului pe pământ, a descărcat restul dinamismului în Maria, care a plecat în călătorie spre colinele Iudeii.

Într-adevăr, a fost trimisă și ea. La originea plecării ei este din nou prezent tipicul verb misionar. Ea a ascultat de acea inspirație. Și, ducându-l pe Cristos în sânul ei, a devenit primul Lui ostensoriu, prima lui mostranță, a inaugurat procesiunile din sărbătoarea Trupului și Sângelui Domnului, și a mers să ducă vești de eliberare rudelor îndepărtate.

La acesta și la alte fragmente ne-am putea gândi de fiecare dată când se vorbește de Maria ca mesageră a veștii celei bune. Mie mi se pare, însă, că vrând să surprindem dimensiunea misionară aei, nu există episod biblic care să poată egala pregnanta forță teologică a acelui început lângă Cristos, așa cum este prezentată în Scrisoarea către Galateni.

Sfântă Fecioară Marie, femeie misionară, dăruiește Bisericii tale bucuria de a redescoperi, ascunse între bulgării verbului „a trimite” rădăcinile primordialei ei vocații. Ajut-o să se măsoare cu Cristos, și cu nimeni altul: ca și tine care, apărând în zorii revelației neotestamentare lângă El, marele misionar al lui Dumnezeu, l-ai ales ca singura măsură a vieții tale.

Atunci când Biserica întârzie în interiorul corturilor ei unde nu ajunge strigătul săracilor, dă-i curajul să iasă din ele. Atunci când este ispitită să pietrifice mobilitatea domiciliului ei, îndepărteaz-o de aparentele ei siguranțe. Atunci când se așază pe poziții deja obținute, scoate-o din viața ei sedentară. Trimisă de Dumnezeu pentru mântuirea lumii, Biserica este făcută pentru a umbla, nu pentru a se așeza, nu pentru a ședea, nu pentru a se aranja.

Nomadă ca și tine, pune-i în inimă o mare pasiune pentru om. Fecioară gestantă ca și tine, arată-i geografia suferinței. Mamă itinerantă ca și tine, umple-o de duioșie față de toți cei nevoiași. Și fă ca de nimic altceva să fie preocupată decât de a-l prezenta pe Isus Cristos, așa cum ai făcut tu cu păstorașii, cu Simeon cel bătrân, cu magii veniți din Orient, și cu alte mii de persoane anonime, care așteptau mântuirea.

Sfântă Fecioară Marie, femeie misionară, noi te implorăm pentru toți cei care, inversând, mai mult decât alții, frumusețea strigătoare a acelei icoane care te reprezintă lângă Isus, trimisul special al Tatălui, au lăsat persoanele cele mai dragi pentru a vesti evanghelia în țări îndepărtate.

Susține-i în oboseli. Întărește-i în eforturile lor. Apără-i de orice pericol. Dăruiește gesturilor cu care se pleacă asupra rănilor săracilor trăsăturile feciorelnicei tale duioșii. Pune pe buzele lor cuvinte de pace. Fă ca speranța cu care promovează dreptatea pământească să nu fie înlocuită de așteptările supraomenești ale cerului nou și ale pământului nou. Umple singurătatea lor. Atenuează în sufletul lor mușcăturile nostalgiei. Atunci când vor să plângă, oferă capului lor umărul tău de mamă.

Fă-i martori ai bucuriei tale. De fiecare dată când se reîntorc între noi, parfumați de tranșee, fă ca să ne putem contagia cu toții de entuziasmul lor. Confruntându-ne cu ei, să ne apară tot mai lentă acțiunea noastră pastorală, mai săracă generozitatea noastră, mai absurdă opulența noastră. Și, recuperând unele vinovate întârzieri, să știm să ne punem din timp la adăpost.

Sfântă Fecioară Marie, femeie misionară, tonifică viața noastră creștină cu acea ardoare care te-a împins pe tine, purtătoare de lumină, pe drumurile Palestinei. Amforă a Duhului Sfânt, revarsă uleiul crismei lui asupra noastră, pentru ca să ne pună în inimă nostalgia „celor mai îndepărtate colțuri ale pământului”.

Și chiar dacă viața ne leagă de meridianele și paralele unde ne-am născut, fă să simțim aproape respirația mulțimilor care încă nu-l cunosc pe Cristos. Deschide-ne larg ochii pentru ca să putem vedea suferințele lumii. Nu împiedica ca zarva săracilor să îndepărteze de la noi liniștea.

Tu, care în casa Elisabetei ai rostit cel mai frumos cânt al teologiei eliberării, dă-ne curajul profeților. Fă ca pe buzele noastre cuvintele de speranță să nu sune mincinoase. Ajută-ne să plătim cu bucurie prețul fidelității noastre față de Domnul. Și eliberează-ne de resemnare.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 35-38.