Sancta Mediocritas: ora pro nobis

Lumea de azi suferă de o teribilă mediocritate. Murim de mediocritate. Ne asfixiem de atâta mediocritate. Marea urgență a timpului nostru este apariția oamenilor mari. Viața omului de astăzi se desfășoară sub semnul micimii: o micime care este eroică, o micime care ajunge până la sacrificiu, o micime care este mare.

În politică sunt foarte puțini cei care urmează principii bine determinate: ei urmează opinia publică. Mare parte a politicienilor noștri, în loc să conducă masele spre culmi nobile, aleg pentru aceștia căi meschine. Timpul nostru este prea timid: nu mai are personalitate. Calculează prea mult: nu mai are nici un entuziasm. Este prea devirilizat: nu mai simte fascinația eroismului. Iar ceea ce se spune despre politică este valabil și pentru religie.

Religia și-a pus și ea papuceii de noapte. Profeții ei nu mai sunt capabili să se elibereze de mânecile lungilor și învechitelor prejudecăți. Sunt prea de acord cu ideile moderne – bune sau greșite, nu contează – numai pentru că acestea sunt idei moderne. Profeții noștri evită să ia poziție acolo unde este vorba de adevăr, de teamă de a nu-și face dușmani. Ei ridică pânzele lor imediat ce apare un vânt de popularitate, și nu ar îndrăzni să spună vreun cuvânt împotriva vreunei prejudecăți curente, împotriva vreunei erori care triumfă. Ei sunt fericiți de o fericire pe care Cristos nu a promis-o niciodată, și se plâng că sunt slabi. Nu sunt instituțiile cele care lipsesc astăzi: sunt oamenii. Ne lipsesc oamenii mari!

... Măreția nu stă în mușchi, sau în aur, sau în instituțiile de pedagogie, ori în ceva care îți sare în ochi. Măreția constă în ceva care reclamă aproape un nou simț pentru a fi apreciată. Măreția nu e ceva exterior omului însuși. Este mai degrabă ceva intim lui însuși. Măreția este o calitate a inimii și a sufletului, cu care omul reușește să cucerească nu atât dominarea asupra inimii, cât mai ales dominarea asupra patimilor lui. Măreția constă în a avea simțul dreptății, a probității, a dragostei. Dacă ne punem de partea acestui punct de vedere noi trebuie să recunoaștem că omul, în vreme ce este divinamente înzestrat pentru a domina natura, dimpotrivă, este foarte meschinamente echipat pentru a domina asupra persoanei proprii. Și totuși, tocmai în această auto-dominare rezidă adevărata măreție.

Astăzi lumea are urgentă nevoie de oameni care, asemenea fulgerelor, ard  legăturile de interese care leagă energiile noastre de lume: de oameni care, cu voce curajoasă, ca Ioan Botezătorul, să trezească natura noastră somnolentă din lațurile leneșei noastre odihne; de oameni care depășesc victoriile lor, nu coborând de pe Cruce și ajungând la compromisuri cu lumea, ci mai degrabă înfruntând grele suferințe pentru a ajunge să cucerească lumea (Fulthon Sheen, La più grande urgenza)

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian