Puțin umorism: 15 feluri de predici de evitat

di Antonio Rivero, L.C.

Cât este de dificil să se pronunța o predică bună! Care este modalitatea cea mai bună de a o face? Pare mai degrabă clar ceea ce NU trebuie să se facă. Iată câteva exemple: 

Predica improvizație: este cea pe care preotul o pregătește în timp ce-ți îmbracă alba, cingulul, stola și ornatul pentru Sf. Liturghie.

Predica livrescă: predica care miroase a carte și a catedră; predica academică, de marmură, dar căreia îi lipsește inima și cunoașterea celor care o ascultă.

Predica arheologică: predica în care predicatorul vrea totdeauna să intre în detalii secundare asupra fariseilor, a eseneenilor, a drahmei, a orei a șasea, a fântânii... Nu explică mesajul lui Dumnezeu, dar mai degrabă curiozități periferice. 

Predica romantică care vrea să smulgă lacrimi și zâmbete din partea celor care ascultă, în baza exclamațiilor, a interacțiunii, a răgetelor, a limbajului paternalist cu adjective duioase, diminutive sau augmentative.

Predica demagogică care, cu mii de cuvinte goale vrea să atragă publicul, dar care trădează atât mesajul evanghelic cât și destinatarul, mărind sau micșorând, desfigurând sau denaturând învățătura lui Cristos.

Predica literară: mai mult decât o predică sacră este un exercițiu literar și poetic.

Predica antologică: predica devine o oportunitate pentru a aminti și a scoate afară toate frazele, sentințele, textele, poeziile, definițiile pe care predicatorul le-a învățat pe de rost, sau pe care le avea în propria arhivă.

Predica moluscă: nevertebrată, moale, gelatină alunecoasă, fără argumentări, fără conținut, fără temă. Nu termină bine un argument și începe imediat un altul. 

Predica beton: numai idei fără nici o legătură cu viața credincioșilor. Predica trebuie să ajungă, pentru a o spune așa, în bucătăria femeii casnice, la locul de muncă al bunului tată de familie, pe masa de studiu al studentului... Predica beton nu va ajunge niciodată în aceste locuri. 

Predica spaghetă: se sucește și se răsucește în jurul aceluiași argument, plictisind ascultătorii și făcându-i să caște. 

Predica curs: tratează multe tematici, fără să concretizeze nici una.

Predica repetare a evangheliei: nu este capabil să scoată un mesaj din acea evanghelie pentru cel care ascultă, și singurul lucru pe care-l face este să repete ceea ce a fost proclamat deja. Este posibil ca predicatorul să fie incapabil de a crea o predică plină de parfum, cu ajutorul unei singure idei bine exprimate? Vă rog, ascultătorul nu este stupid!

Predica tehnică: a folosi tot timpul un limbaj teologic pe care lumea nu-l înțelege (metanoia, kenosis, anaforă, parusie, epifanic, isteric, pneumatic, mistagogic, escatologic, transubstanțiere…). Predica nu este o lecție de teologie, ci o conversație cordială cu ascultătorii și enoriașii.

Predica piață: predicatorul folosește tot timpul jargonul mojicesc și vulgar. În acest fel se minimizează Cuvântul lui Dumnezeu, demnitatea profetului și a credincioșilor pe care Sf. Paul îi numește „sfinți în Domnul”. Predicatorul nu trebuie niciodată să coboare în golănie, pentru că vorbește în numele lui Cristos și a Bisericii. 

Predica pilotului rău: predicatorul nu știe nici să decoleze, nici să aterizeze, și face ocoluri peste ocoluri, fără aă termine niciodată. „Și pentru a termina”... și se ridică din nou în nori. „Și pentru a termina”... și urcă din nou. Încheie și gata, te rog. 

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Sources: ZENIT