Scrisoare către un fiu

Dragul meu fiu,

Dacă într-o zi mă vei vedea bătrân, dacă mă vei vedea murdărindu-mă atunci când mănânc, dacă mă vei vedea că nu reușesc să mă îmbrac... fii răbdător, amintește-ți timpul pe care l-am petrecut pentru a te învăța pe tine toate aceste lucruri. Dacă atunci când vorbesc cu tine voi repeta totdeauna aceleași lucruri, nu mă întrerupe... ascultă-mă. Atunci când erai un țânc trebuia să-ți povestesc în fiecare seară aceeași istorie, până când adormeai. Când nu voi vrea să mă spăl, nu mă certa și nu mă face să mă rușinez... amintește-ți de câte ori trebuia să alerg după tine, inventând scuze, pentru că nu voiai să te speli. Atunci când vei vedea ignoranța mea față de noile tehnologii, acordă-mi timpul necesar și nu mă privi ironic. Am avut multă răbdare să te învăț alfabetul. Atunci când nu voi reuși să-mi mai amintesc ceea ce spuneam, dă-mi timpul necesar să-mi amintesc din nou. Și dacă nu reușesc, nu te enerva: lucrul cel mai important nu este ceea ce spun, ci nevoia mea să fiu cu tine și să te am acolo să mă asculți. Atunci când picioarele mele obosite nu mă vor ajuta să țin pasul cu tine, nu mă trata ca și cum aș fi o greutate, dar vino spre mine cu mâinile tale viguroase, în același fel cum am făcut eu cu tine, atunci când învățai să mergi. Atunci când spun că aș dori să mor, nu te supăra, într-o zi vei înțelege ce mă face să vorbesc așa. Încearcă să înțelegi că la vârsta mea uneori se supraviețuiește, nu se trăiește. Într-o bună zi vei descoperi că, în ciuda greșelilor mele, am dorit totdeauna ceea ce este mai bun pentru tine, că am încercat să-ți netezesc drumul. Acordă-mi un pic din timpul tău, dă-mi puțin din răbdarea ta, oferă-mi un umăr pe care să-mi sprijin  capul, așa cum am făcut și eu pentru tine când erai mic. Ajută-mă să merg, ajută-mă să-mi sfârșesc zilele în iubire și răbdare. În schimb îți voi da un zâmbet și imensa iubire pe care am avut-o întotdeauna față de tine. Te iubesc, fiul meu.

Tatăl tău