miercuri, 3 noiembrie 2010

Mărturie despre ascunderea evreilor în Vatican

03.11.2010, New York (Catholica) - Un bărbat evreu a dat mărturie despre modul în care tatăl său a fost salvat de nazişti, fiind ascuns în Vatican de Papa Pius al XII-lea (2 martie 1876 – 9 octombrie 1958). Această mărturie este printre cele mai noi strânse de Fundaţia Pave the Way (Neteziţi Calea), care strânge documente şi rapoarte privitor la acţiunile Papei Pius al XII-lea în timpul celui de-al doilea război mondial.


Gary Krupp, preşedintele fundaţiei, a vorbit despre mărturia dată de Robert Adler, membru al Comisiei pentru Holocaust din Alabama. Adler a povestit cum tatăl său, Hugo Adler, a fost luat în Vatican în 1941, fiind ascuns acolo timp de cinci săptămâni. În această perioadă s-a întâlnit personal cu Papa Pius a XII-lea de mai multe ori. Hugo a fost trimis printr-o reţea a Vaticanului prin Franţa în Spania, apoi în Sosua, Republica Dominicană. Robert a spus că cercetările sale l-au condus a concluzia că naziştii doreau să îi anihileze mai întâi pe evrei, apoi pe catolici. Din acest motiv, explică el, Pontiful a dus eforturi de salvare a evreilor, în secret. Dacă Papa Pius al XII-lea nu ar fi intervenit, a concluzionat el, tatăl său ar fi murit.

Krupp i-a mulţumit lui Adler pentru mărturia sa, afirmând că “venind în public cu aceste amintiri deosebite, i-aţi răsplătit pe toţi aceia care şi-au riscat vieţile căutând să salveze victimele Holocaustului”. Fundaţia are strânse 40.000 de documente, precum şi mărturii video, ce oferă numeroase dovezi despre rolul Papei Pius al XII-lea jucat în cel de-al doilea război mondial. Elliot Hershberg, din comitetul de conducere al fundaţiei, a spus: “Dacă vom ajuta aducând lumină asupra acestei perioade controversate, ce a devenit sursă de discordie între evrei şi catolici de 46 de ani încoace, înseamnă că am ajutat la schimbarea cursului istoriei şi la îmbunătăţirea relaţiilor, într-un timp în care este atât de nevoie de aşa ceva.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial