Ce este aceea lege firească? Dumnezeu ne-a înzestrat cu conştiinţa; a făcut aşa, fără să ne înveţe să avem cunoaşterea a ceea ce-i bine şi a ceea ce este rău.
N-avem nevoie să învăţăm că destrăbălarea este o stricăciune şi cumpătarea o virtute – ştim aceasta de totdeauna. Şi ca să ne arate că avem din totdeauna o asemenea cunoaştere, legiuitorul când -a dat după aceea legile, a zis “Să nu ucizi”, fără să adauge: “că uciderea este o crimă…” Ci a zis numai atât: “Să nu ucizi…” A pus numai oprelişte păcatului, fără să arate care-i cuprinderea lui. De ce, dar, la învăţământul “Să nu ucizi” n-a adăugat “căci uciderea este o crimă”? Fiindcă el ştie mai dinainte că noi avem cunoaşterea pe care ne-a dat-o conştiinţa – şi că El îşi spune cuvântul unor oameni cu mintea limpede şi ştiutori. Când ne dă alte îndrumări pe care conştiinţa încă nu ni le-a făcut cunoscute, nu se mărgineşte să pună numai opreliştea, ci adaugă şi de ce. Hotărând asupra sabatului, după ce zice: “A şaptea zi nu veţi face nici o lucrare…”, ne dă şi temeiul pentru care trebuie să stăm nelucrători. Care-i acest temei? “Pentru că în ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit după toate lucrările ce a săvârşit” – şi aiurea: “Pentru că aţi robit în ţara Egiptului!”
Spuneţi-mi, dar, pentru ce, cu privire la sabat, a adăugat temeiul opreliştei, şi n-a grăit nimic când a fost vorba de ucidere? Pentru că, la întâmplarea dintâi, nu era vorba de un învăţământ din cele dintr-un început, care ne-a fost descoperit de conştiinţă, ci de un învăţământ de mâna a doua, pentru un interes mai lăturalnic şi mai trecător, care, mai apoi, a fost şi lepădat. Dar porunci ca acestea: “Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi…” stau ca nişte străji ale vieţii noastre. De aceea Domnul nu le îndreptăţeşte şi nici nu ni le învaţă, ci numai ni le pune ca nişte oprelişti.
Dar grecii (adică neamurile) nu îngăduiesc asemenea temeiuri. Să ne întoarcem, aşadar, către ei. Care le sunt temeiurile? Dacă ar fi să-i crezi, zic că nu se află în conştiinţa noastră nici o lege pe care s-o cunoaştem, fără să o fi învăţat şi că Dumnezeu n-a pus nimic din acestea în firea noastră. Atunci, de unde se trag legile pe care legiuitorii lor le-au făcut cu privire la căsătorie, la ucidere, la testamente, asupra îndatoririi de a nu te pofti nimic din ce nu este al nostru şi asupra multor altele de acestea? Poate că legiuitorii de azi au învăţat acestea de la cei vechi, aceştia de la înaintaşii lor – şi aceşti înaintaşi de la cei încă de mai înainte. Dar aceştia, la obârşie şi înaintea tuturor, de la cine, oare, au învăţat? Nu aşa că din conştiinţa lor?…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial