Comentariu interesant la Matei 22,11-14

 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor. Căci mulţi Sunt chemaţi, dar puţini Sunt aleşi.”


Nu ni se spune de ce nu avea omul acesta haină de nuntă. Nu a avut timp să-şi schimbe hainele? A ajuns prea târziu? De ce să se fi făcut efortul pentru a-l invita, ca apoi să fie scos afară!?

Unii spun că hainele erau oferite nuntaşilor la intrarea în sala ceremoniei. Adică, nu puteai veni cu hainele tale, ci trebuia să ai neaparat hainele puse la dispoziţie de cel ce a făcut invitaţia. Cumva asta se potriveşte cu mântuirea: nu poţi veni la mântuire cu faptele tale, ci trebuie să îmbraci faptele lui Christos pentru tine: moartea şi învierea Sa. Tu poţi doar crede, altceva nu poţi face pentru mântuirea ta. Neprihănirea lui Christos îţi este imputată, iar păcatele tale împreună cu faptele tale cele mai frumoase şi mai bune sunt puse asupra Lui, şi răstignite în trupul Său.

Dacă e adevărat că omului i s-a oferit o haină şi el nu a vurt s-o îmbrace, atunci înţelegem că refuzul său este deosebit de grav. Privită prin prisma „justiţiei” omeneşti (nu ştiu de unde s-au mai scos şi părerile că oamenii ar avea… dreptate! Dar, mă rog, să mergem înainte cu gândul acesta!) pedeapsa pentru refuzul de a îmbrăca haina oferită de gazdă pare disproportionat de crudă. Darea afară pentru atâta lucru? Pentru nerespectarea unui cod al îmbrăcămintei? (Aici unii cititori în special pentecostali ciulesc urechile pentru ascultarea unei evanghelii textile, cu care ei sunt atât de obişnuiţi încă prin bisericile lor!). Domnilor şi doamnelor, nu-i vorba de fuste şi bluze, ci-i vorba de neprihănire.

Unii încă se mai luptă, prin mai toate bisericile creştine să producă o neprihănire proprie salvatoare. De ce nu se satură ei de încercarea fără rost? Nu au aflat încă că e imposibilă găsirea unei poţiuni care să ducă la tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte? Nu ştiu că perpetuum mobile e imposibil? Şi că nu se ajunge la Dumnezeu prin neprihănirea proprie? Lăsaţi la uşă propriile haine şi îmbrăcaţi-vă în Christos! Altfel, va fi vai de voi! Şi de noi, desigur, dacă facem la fel!

Unii au refuzat invitaţia şi şi-au bătut joc de cel ce a făcut-o, stând la treburile lor. Omul acesta îşi bătea joc de invitaţie făcând de capul lui în sala de banchet. Paradoxal: să vii, să participi, şi totuşi să-i dai cu tifla lui Dumnezeu! Să participi în termenii tăi!

De la Dietrich Bonhoeffer ne-a rămas celebrul adevăr că harul e gratuit dar nu-i ieftin. (Un alt adevăr descoperit de Bonhoeffer în SUA, la şcolile teologice de aici, dar care cred că între timp s-a schimbat, a fost că „aici nu există teologie!” Desigur, în comparaţie cu şcoala germană de teologie…). Cei ce-s afară îl desconsideră pe Dumnezeu refuzându-L. Cei ce-s înăuntru îl desconsideră nebăgându-I în seamă regulile. „Hai aşa cum eşti” li s-a spus… dar nu au fost învăţaţi că nu pot rămâne aşa cum sunt! Dacă te-ai aşezat deja la masa Domnului (nu la Cina Domnului mă gândesc), nu poţi sta aici aşa cum vrei. Dacă ai început să îmbuci din harul lui Dumnezeu, vezi să nu-ţi rămână între dinţi când e vorba de ascultarea de care trebuie să dai dovadă!

Neam de neamul meu au fost credincioşi. Adică, atât cât pot pătrunde cu memoria în trecut. Bunicii şi tata au fost păstori. Şi de aceea m-am obişnuit să cred că mântuirea şi chemarea lui Dumnezeu sunt nişte drepturi, nu nişte privilegii extraordinare, privilegii de care peste 95% din omenire nu au parte şi se duc în iad. Mi-a trebuit un timp să înţeleg că nu pot trata cu uşurinţă chemarea lui Dumnezeu. Că El m-a ales din veşnicie, că a făcut un plan cu privire la mine, ca Isus să moară pentru mine şi să mă mântuiască, pentru a putea sta cu Dumnezeu şi cu Avraam, Isaac şi Iacov la masă.

De aceea nu-mi pot permite să rămân aşa cum sunt. Îmbrăcarea neprihănirii lui Isus trebuie să ducă prin aceeaşi lucrare constantă a Domnului, împreună cu Duhul şi Cuvântul, la sfinţire. Şi trebuie să fie harnic în acceptarea în continuu a ceea ce-mi oferă Dumnezeu.

Când văd blazaţii de prin adunările noastre mi se face greaţă! Ei se comportă ca şi cum i-ar face un serviciu lui Dumnezeu că-s acolo. Ca şi cum Dumnezeu nu ar putea fără ei! Lipsiţi de bucuria mântuirii, plini de acreala religiozităţii, fără viaţă şi fără vibraţia Duhului în ei. Între timp, prin alte continente, invitaţia lui Dumnezeu e acceptată cu bucurie şi oamenii vin şi umplu sala banchetului. În curând se va închise uşa şi gazda îşi va cerceta petrecăreţii. A cui haină o porţi? Eşti ales?