Venerabilul Gian Giacomo Olier, fondatorul Seminarului Sf. Sulpiciu din Paris invitase un predicator să țină un curs de exerciții spirituale propriilor seminariști. Într-una din conferințe, acesta se dezlănțui cu multă vehemență împotriva patimilor omenești, insistând asupra absolutei necesități de a combate împotriva omului vechi din noi. „Nu trebuie să-l lăsăm să supraviețuiască, exclama el, bătând puternic cu pumnul în masă. Existența lui este foarte dăunătoare. Trebuie să scăpăm cu orice preț de el. Trebuie să-l ucidem.
În timp ce urla el, bătrânul grădinar al Seminarului tocmai trecea pe sub ferestrele clasei unde se ținea conferința. Se opri, și ascultând înflăcăratul discurs al predicatorului înlemni de frică, și alergă repede la rector.
- Părinte, ajutați-mă: vor să mă omoare!
- Cine ar vrea să facă acest lucru oribil?
- Predicatorul.
- Cum poate fi posibil așa ceva?
- Da!, Predicatorul ăla nebun vrea să-i pună pe seminariști împotriva mea. El, în clasă, le spune: „Trebuie să dispară; trebuie să-l ucidem pe omul vechi; nu trebuie în nici un caz să supraviețuiască.
După un moment de gândire, rectorul izbucni în râs.
- Fiți liniștit; nimeni nu vrea să vă ucidă. Omul vechi împotriva căruia predică părintele nu sunteți dumneavoastră. Acela este un mod de a vorbi despre patimile omenești, care se află în inima fiecărui om.
În sfârșit, bătrânelul se liniști, și plecă la munca lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial