Într-o
seară, un tânăr se apropie de Maestru şi-l întrebă:
Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viață este pe placul lui Dumnezeu?
Maestrul, surâzând îi spuse:
Într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem şi L-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu, pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat să schimbăm locurile. Am fost de acord şi, din acel moment, viața mea s-a schimbat, viața mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu îi dădea vieții mele, fericire şi emoții. Ce s-a schimbat, când am inversat locurile? Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.
Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munți,
traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul.
Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă țin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, El
îmi zicea: Pedalează! Pedalează!
Când deveneam îngrijorat, Îl întrebam:
Doamne, unde mă duci?
Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.
Deodată, nu ştiu cum, am început să am încredere. Repede, am uitat viața monotonă şi am intrat în aventură şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi, dintr-o dată, mă linişteam.
M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis:
Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.
Şi le-am împărțit persoanelor cu care ne întâlneam în drum şi, mi-am dat seama că, atunci când împărțeam, eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.
La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar El cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să o încline când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşătoare. Iar eu, învăț să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în față şi de … tovarăşul meu de drum.
Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice:
Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!
Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viață este pe placul lui Dumnezeu?
Maestrul, surâzând îi spuse:
Într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem şi L-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu, pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat să schimbăm locurile. Am fost de acord şi, din acel moment, viața mea s-a schimbat, viața mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu îi dădea vieții mele, fericire şi emoții. Ce s-a schimbat, când am inversat locurile? Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.
Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munți,
Când deveneam îngrijorat, Îl întrebam:
Doamne, unde mă duci?
Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.
Deodată, nu ştiu cum, am început să am încredere. Repede, am uitat viața monotonă şi am intrat în aventură şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi, dintr-o dată, mă linişteam.
M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis:
Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele.
Şi le-am împărțit persoanelor cu care ne întâlneam în drum şi, mi-am dat seama că, atunci când împărțeam, eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.
La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar El cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să o încline când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşătoare. Iar eu, învăț să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în față şi de … tovarăşul meu de drum.
Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice:
Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial