iadul sau Paradisul?

Un tată de familie, îmbogățindu-se prin multe furturi și înșelătorii, căzu grav

bolnav. Rănile se lui se cangrenau, și dispărea orice nădejde de vindecare. Cu toate acestea, în fața preotului venit să-l spovedească, nu se decidea să restituie cele furate:

-Dacă voi da înapoi cele furate – se gândea el – copii mei vor cădea în sărăcie! Preotul recurse la o stratagemă pentru a salva acel sărman suflet. Îi spuse că el cunoaște un tratament foarte simplu, dar destul de scump, care cu siguranță îl va putea vindeca.

-Ah, și dacă ar costa un milion de dolari, nu contează! – răspunse bătrânul, cu un oftat de liniștire.

-Ei bine: remediul constă în a căuta pe cineva, viu, dispus să lase să curgă peste rănile dumneavoastră un pic din grăsimea lui. Și nici măcar nu este nevoie de multă grăsime. Este de ajuns să găsiți pe cineva care, pentru un preț modic, ar putea să se lase ars la burtă timp de cinci minute, și totul va fi bine.

-Dar mie mi-e frică că nu voi găsi pe nimeni să mă ajute...

-Oh, este foarte simplu: chemați-l pe fiul cel mai mare, care vă iubește mult, și faceți-i această propunere; dacă vă va refuza, adresați-vă celui de-al doilea, apoi celui de-al treilea... Așa făcu sărmanul om, dar toți fii respinseră propunerea cu oroare. Atunci tatăl intră în sine, și se gândi: - Cum? Pentru a-mi salva viața voi refuzați un moment de durere, chiar dacă foarte mare, iar eu, pentru a vă procura toate comoditățile vieții ar trebui să ard pentru veșnicie în iad?! Ah, cu adevărat aș fi un nebun! Și restitui toate bunurile obținute prin furt și înșelătorie, fără a se mai preocupa excesiv de cum vor fi trăit copii lui din acea zi înainte. (Sf. Alfons).