Nostalgia după prazul din Egipt, alias, după comunism

Nostalgia după prazul din Egipt,

alias, după comunism

Pr. Pătrașcu Damian

Nimic nou sub soare! De când omul este om, el uită repede suferințele

îndurate, mai ales dacă a fost spălat bine pe creier, și redus la un simplu animal, care se mulțumește cu mâncare, muncă, și câte o mică distracție. Observ, mai ales din miile postări pe rețelele de socializare, dar și din discuțiile avute, și nu neapărat cu oameni mai în vârstă că, deși comunismul a căzut de acum de 30 de ani, dorul după acele vremuri crește din ce în ce mai mult. Acest lucru arată o nostalgie bolnavă, dacă nu chiar sadică, după acele vremuri de restriște, în care, pe lângă lipsa de mâncare și de strictul necesar, libertatea de conștiință, de exprimare și de religie era dată cu picătura, ca nu cumva să n-i se urce la cap, și să vrem mai mult de la viață.  

Aud, sau citesc deseori: „pe vremea noastră nu mâncam chimicale, ca acuma! Toate alimentele erau sănătoase” (mai ales sutele de specialități de mizel, adidași de porc și gheare de pui, și alea cu porția în galantarele așa numitelor magazine!!!); „pe vremea noastră toți aveau de muncă”, deși la muncă mulți se prefăceau că muncesc, pentru că statul atotputernic se făcea că-i plătește; „pe vremea noastră școala era școală, nu ca acuma, o golănie totală”, deși numai școală nu se putea numi, de cele mai multe ori, ceea ce se făcea în clasele alea înghețate și care dura câteva luni, căci în rest eram duși pe câmp, să culegem porumb, să contribuim și noi la propășirea statului socialist multilateral dezvoltat.

Acum nu mai înțelegem nimic: tinerii au trebuit să plece din țară, hoții se înmulțesc ca ciupercile, iar în țară au rămas numai pensionarii. Peste câțiva ani, când o să moară toți, o să închidem baraca numită România, și gata. Peste ani și ani o să treacă pe acolo copii și nepoții noștri în excursie, și o să privească cu tristețe coșciugul, și o să spună: Să se odihnească în pace! Tare bine era, spuneau ai mei, după ce au plecat, pentru că nu se mai putea trăi aici.

Exact așa s-a întâmplat și evreilor după ce au fost scoși din țara Egiptului, cu mână tare și braț puternic:„… fiii lui Israel au început să plângă din nou şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt gratis, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic decât mană înaintea ochilor noştri” (Num, 11, 4-6). Deși încă cu urmele schingiuirilor suferite, evreii voiau praz, castraveți…,pentru că erau gratis. Cu alte cuvinte, dacă-i gratis, luăm și noi; dacă-i gratis, merită să fi sclav: tu lucrezi gratis, statul îți dă gratis. Logică curată, nu alta! Asta-i numai una din apucăturile pe care le-au moștenit și le perpetuează în societatea noastră cei care tânjesc cu gândul, cuvântul, fapta și omisiunea după iepoca de aur, atunci când era așa de bine încât unii nu-și aminteau când au mâncat ultima dată carne, ca să nu mai vorbim de faptul că, mai ales în prima perioadă de teroare (când toată intelectualitatea țării, împreună cu majoritatea preoților au fost aruncați în pușcării, pentru că erau periculoși pentru societate!), trebuia să vorbești numai la ureche, așa încât unii încă și azi mai au obiceiul să vorbească numai așa, de frică că „te ascultă ăștia!”.

Comunismul nu a fost o doctrină bună, dar aplicată prost, așa cum unii oameni „generoși” transmit noilor generații, înbolnăvindu-i și pe aceștia cu virusul dihoniei comuniste, din moment ce în crezul lor (Manifestul Partidului Comunist) este prevăzut clar că toți cei ce nu sunt de acord cu ei trebuie uciși. Chiar și numai din acest motiv, comunismul, dacă este aplicat bine, conduce în mod necesar la crimă, la subjugarea omului, la sărăcie, la abrutizare, la îndobitocire. Din fericire, la noi în țară comunismul nu a fost aplicat la literă, altfel la ora asta nu aș fi putut așterne aceste gânduri fără să fi fost imediat arestat.

Citeam zilele trecute prin dosarul unui preot condamnat la 25 ani de temniță grea. Prima acuzație, gravă, sună așa: dădea bomboane la copii! Meriți douăzeci și cinci de ani de închisoare, pentru că ai îndrăznit să dai bomboane la copii. Da!, pentru că ai fost idiot și ai dat bomboane copiilor, noi te închidem.

Să medităm înainte de a mai spune cuiva: ce bine era în timpul comunismului! Aveam praz, și castraveți, și pepeni, gratis.

articol publicat în revista Mesagerul Sf. Anton, nr. 154/2019