Pe cine/ce am ales?

Povestește Card. Van Thuân: „Am fost de multe ori ispitit, de faptul că am 48 de ani; am muncit 8 ani ca episcop, am avut multe experiențe pastorale, iar acum sunt izolat, inactiv, separate de poporul meu, la 1.700 km distanță! «Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?». Mi-e frică să abandonez poporul încredințat mie, ca niște oi fără pastor: «Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?» (Mc 4, 38). Într-o noapte, din adâncul inimii mele am auzit o voce care-mi sugera: «Pentru ce te tulburi atât? Tu trebuie să faci deosebire între Dumnezeu și operele lui Dumnezeu. Tot ceea ce ai făcut și dorești să continui să faci, vizite pastorale, formarea seminariștilor, a persoanelor consacrate, a laicilor, a tinerilor, să construiești școli, misiuni pentru evanghelizarea necreștinilor… toate acestea sunt o operă excelentă, sunt opere ale lui Dumnezeu, dar nu sunt Dumnezeu! Dacă Dumnezeu vrea ca tu să abandonezi toate aceste opere, punându-le în mâinile mele, fă-o imediat, și ai încredere în El. Dumnezeu va lucra infinit mai bine decât tine; el va încredința operele lui altora, care sunt mai capabili decât tine. Tu l-ai ales numai pe Dumnezeu, nu și operele lui!».

Cele opt fericiri ale politicianului

1.     Fericit politicianul care are o înaltă conștiență și o profundă conștiință a rolului său.

Conciliul al II-lea din Vatican a definit politica ca fiind «artă nobilă și dificilă» (Gaudium et Spes, 73). La mai bine de treizeci de ani de distanță și în plin fenomen al globalizării, această afirmație găsește confirmarea prin a considera că slăbiciunilor și fragilităților mecanismelor economice având dimensiuni planetare i se poate răspunde numai cu forța politicii, adică cu o arhitectură politică globală, care să fie puternică și fondată pe valori global împărtășite.

2.     Fericit politicianul a cărei persoană oglindește credibilitate.

În zilele noastre, scandalurile din lumea politicii, legate mai ales de marele cost al alegerilor, se multiplică făcând să se piardă credibilitatea protagoniștilor ei. Pentru a răsturna această situație, este necesar un răspuns puternic, un răspuns care să implice reformă și purificare, cu scopul de a reabilita figura politicianului.

3.     Fericit politicianul care lucrează pentru binele comun și nu pentru propriul interes.

Pentru a trăi această fericire, politicianul să interpeleze conștiința lui și să se întrebe: Muncesc pentru popor sau pentru mine? Muncesc pentru patrie, pentru cultură? Muncesc pentru a onora moralitatea? Muncesc pentru umanitate?

4.     Fericit politicianul care se menține în mod fidel coerent.

Cu o coerență constantă între credința și viața lui de persoană angajată în politică; cu o coerență fermă între cuvintele și acțiunile sale; cu o coerență care onorează și respectă promisiunile electorale.

5.     Fericit politicianul care realizează unitatea și făcând din Isus rațiunea vieții lui, o apără.

Aceasta deoarece diviziunea înseamnă autodistrugere. Se spune în Franța: «Catolicii francezi nu stau niciodată contemporan cu toții în picioare, în afară de momentul în care ascultă EvangheliaI». Mi se pare că această vorbă poate fi aplicată și catolicilor din multe alte țări!

6.     Fericit politicianul care este angajat în realizarea unei schimbări radicale.

Și care face acest lucru luptând împotriva perversiunii intelectuale; care nu face acest lucru numind bine ceea ce este rău; care nu ascunde religia în sfera privată; care stabilește prioritățile alegerilor pe care le face în baza credinței lui; care are o magna carta: Evanghelia.

7.     Fericit politicianul care știe să asculte poporul.

Înainte, în timpul alegerilor și după ele; care știe să-și asculte propria conștiință; care știe să-l asculte pe Dumnezeu în rugăciune. Activitatea lui va obține siguranțe, certitudini și eficacitate.

8.     Fericit politicianul căruia nu-i este frică, înainte de toate, de adevăr.  

«Adevărul – spune Ioan Paul al II-lea – nu are nevoie de voturi!». De sine însuși, mai degrabă, trebuie să-i fie frică politicianului. Al douăzecilea președinte al Statelor Unite, James Garfield obișnuia să spună: «Lui Garfield îi e frică de Garfield». Politicianului să nu-i fie frică de mass media. În momentul judecății el va trebui să-i răspundă lui Dumnezeu, nu mass media!

Autor: Card. Van Thuân

Care sunt „defectele” lui Isus

Este greu să vorbim despre calitățile lui Dumnezeu: sunt transcendente. El este atotputernic, atotștiutor, peste tot prezent... M-i se pare mai ușor de vorbit însă de defectele lui Isus... Isus nu are o memorie bună, deoarece pe Cruce fiind, tâlharul îi cere să-și amintească de el în Paradis, iar Isus nu răspunde așa cum aș fi făcut eu: mai întâi mergi și fă vreo douăzeci de ani de Purgator, și apoi mai vedem. Nu, Isus spune imediat: Da: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis” (Lc 23, 43)... Isus nu știe matematică: un păstor are o sută de oi. Una s-a rătăcit: lasă pe celelalte nouăzeci și nouă și pleacă în căutarea celei rătăcite, iar atunci când o întâlnește, o pune pe umeri și o duce înapoi în staul. Dacă Isus s-ar prezenta la un examen de matematică, cu siguranță ar fi picat, deoarece pentru el unul este egal cu nouăzeci și nouă... Isus este prietenul publicanilor și al păcătoșilor: frecventează tovărășii greșite!... Isus este un profesor care a revelat anticipat tema examenului: dacă ar fi un profesor ar fi imediat concediat! Tema examenului și desfășurarea ei este descrisă de el cu amănunțime: vor veni îngerii, vor pune pe cei buni la dreapta, iar pe cei răi la stânga, și cu toții vom fi judecați despre iubire (Mt 25, 31ss.). Știind toate acestea, cu toți ar putea fi promovați!... Mă veți întreba: de ce Isus are aceste defecte? Răspund: pentru că este Iubire! Iar iubirea autentică nu raționează, nu pune limite, nu calculează, nu-și amintește de binele făcut și de ofensele primite, nu pune niciodată condiții. Dacă există vreo condiție, nu mai poate exista iubire.    

Card. Van Thuân

Crăciun binecuvântat

„Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, l-a înfășat în scutece, și l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei (Lc 2, 6-7).

În ziua de Crăciun, când sărbătorim nașterea Mântuitorului nostru Isus Cristos, ar trebui să predice mamele, pentru că ele știu cel mai bine ce înseamnă a zămisli și da naștere unui om, în carne și oase. Textul biblic este foarte zgârcit cu descrierea evenimentului nașterii lui Cristos, dar chiar și puținele informații oferite ne pot face să reflectăm.

Timp de nouă luni, Maria nu a mai existat pentru ea, pentru că din momentul zămislirii, toată atenția ei, hrana pe care o lua, muncile pe care le făcea, gândurile ei, toate erau făcute dependent de pruncul care se țesea încet încet în sânul ei. Înainte de a-l așeza pe prunc în iesle, Sfânta Fecioară a trăit nouă luni de zile pregătind creaturii cele necesare: pantalonași, scutece, căciulițe, cămășuțe, toate dintr-o bucată și fără cusătură; în acea vreme nu existau magazine de unde să le cumpere, iar farmacia era câmpia întinsă, cu plantele frumos mirositoare răspândite peste tot.

Nouă luni de zile de trepidație, de emoție, de renunțări, numai din dragoste față de cel ce avea să se nască. Nouă luni de rugăciune, pentru ca Domnul să-i dea un prunc sănătos. Mi-l imaginez și pe dreptul Iosif care o înconjura pe Maria cu toată drăgălășenia, deși nici pentru el nu mai exista nimic în afară de El, Pruncul dăruit de Dumnezeu, și care-i invadase viața într-atât încât orice gândea și făcea se învârtea în jurul Lui. Emoția era și mai mare pentru amândoi, dar mai ales pentru Maria, căci era prima dată când trăia pe pielea ei un asemenea eveniment. Și întreba rudele și vecinele, cum va fi. De altfel, abia primise vestea de la îngerul Gabriel, alergase în grabă la verișoara ei, Elisabeta, să o lămurească și să o instruiască cum să se comporte, ce să mănânce, ce să bea, ce are voie și ce nu are voie să facă, ca nu cumva să se întâmple vreo nenoricire.

L-a născut și l-a înfășat în scutece; da, Maria luase scutece cu ea, pentru că știa că sorocul este aproape; scutece noi și albe ca zăpada, niciodată folosite și țesute de mâinile ei, din lână aleasă. O învățase Elisabeta, care învățase la rândul ei de la o vecină. Mamele știu să țeasă, căci scutecul imită forma sânului lor. Înainte să țeasă scutec de lână, fusese ea însăși scutec cu sânul ei pentru Isus, timp de nouă luni de zile, scutec de carne, scutec cald și viu, scutec ales de Dumnezeu pentru Fiul său. Se pregătise bine, căci știa că lumea nu are scutec nici pentru ea, darmite pentru pruncul ei. Așa o vedea pe potecile prăfuite ale Palestinei, umblând goală cât era ziua de lungă; chiar și hainele de piele pe care i le dăduse Domnul le lepădase, le aruncase departe, căci nu voia să fie constrânsă de nimeni. Și mai rău încă, stăteau în jurul ieslei, cu ochii plini de viclenie, și zâmbind șiret, să prindă momentul în care ar putea subtiliza scutecele copilului și să le tragă la sorți, ale cui să fie. Noroc că în mijlocul mulțimii se afla și o femeie miloasă, Veronica, care avea în traistă niște bucăți frumoase de bumbac, pe care le luase să facă o mahramă, să fie acolo, pentru zile negre. Îl chemă pe Iosif afară și, pe furiș, să nu vadă nimeni, i-l dădu lui. I-or fi folosit Drăgălașului, că altceva nu avea, iar frigul de afară răzbătea printre scândurile strâmbe ale grajdului.

Cobora seara, iar Iosif se gândea cum să-și ferească cât mai bine copilul și soția de frigul lumii. Avu parcă un vis: privea și nu-i venea să creadă. Ridică ochii și simți cum o căldură imensă învăluie grajdul: îngerii deasupra Pruncului cântau cu vocile lor argintii și suflau un aer divin. Retrăia momentul dinaintea creației: duhul Domnului plutea din nou deasupra ieslei, un duh cald, toropitor. Auzea numai el și tânăra mamă: Mărire în cer lui Dumnezeu, și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință. Se bucurară, și primiră dar din partea Domnului.   

Pr. Damian Pătrașcu

23 decembrie 2017    

  

Azi Cristos nu este în biserică

Povestește Venerabilul Cardinal Van Thuân că o doamnă foarte bogată și pioasă, în

fiecare dimineață mergea la biserică la orele 4:00 pentru a se ruga și pentru a participa la Sfânta Liturghie. Intre timp, la ușa bisericii stăteau mulți săraci și persoane marginalizate, care-i cereau ajutorul, dar doamna mergea înainte impasibilă și nu se uita la nimeni, nici măcar nu răspundea la salutul acestora.

Se întâmplă într-o dimineață că doamna, după ce trecu de mulțimea de săraci, reuși să ajungă la ușa catedralei și, ca de obicei, o împinse pentru a intra, dar în acea dimineață găsi ușa încuiată, iar pe o foaie agățată deasupra ușii scria: „În această dimineață nu sunt în biserică, dar am rămas afară, în mijlocul lumii”.

Nu vă temeți: deschideți larg porțile inimilor voastre

A fost o dată o mama care avea o fata.

Femeia era văduva si incerca sa își crească cat mai bine copila....
Fata însă, din cauza unei judecăți limitate sau a unor alegeri greșite, într-o zi a parasit-o pe buna sa mama, alegând să " își trăiască viața" adica în desfrâu si toate relele....si departe de Dumnezeu...
După un timp însă, i-a venit cum se spune in popor, "mintea la cap" si s-a gandit sa se intoarca acasa la mama sa.
I-a fost teama insa sa vina acasa, in satul unde era mama sa in timpul zilei, gandindu-se ca ar fi bine sa nu dea ochii cu oamenii din sat.
A decis deci sa se intoarca la mama sa, noaptea....
Pe drum insa "batranul" - remarcati cu cata militiozitate si amuzament il numeste Parintele Paroh pe ingerul cazut, satan - a inceput sa ii insufle teama iar fata a inceput sa aiba indoieli...dar daca mama nu ma primeste, dar daca poarta e incuiata, dar daca usa casei e inchisa, dar daca mama nu ma iarta si dar daca la nesfarsit.....
Insa, atunci cand a ajuns la poarta casei unde locuia mama sa, abia ce a pus mana pe poarta si aceasta s-a deschis parca singura.
Atunci fata s-a gandit, ce face mama de nu a inchis poarta?
Cum sa stea noaptea cu poarta deschisa?
A inaintat catre casa, a pus mana pe clanta si usa s-a deschis imediat.
Intrand in casa, a vazut-o pe mama sa, in genunchi, cu Rozariul in mana.
Dupa ce s-au imbratisat, au plans, si mama a iertat-o pe fiica rebela, aceasta a intrebat-o : Bine mama, dar de ce stai tu noaptea cu poarta deschisa? De ce stai cu usa casei descuiata noaptea? 
Iar mama i-a raspuns cu blandete si iubire nesfarsita, de mama..."Draga mea, de cand ai plecat de acasa nu am mai inchis niciodata nici poarta si nici usa casei, pentru ca te-am asteptat sa vii...."