Crăciun binecuvântat

„Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, l-a înfășat în scutece, și l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei (Lc 2, 6-7).

În ziua de Crăciun, când sărbătorim nașterea Mântuitorului nostru Isus Cristos, ar trebui să predice mamele, pentru că ele știu cel mai bine ce înseamnă a zămisli și da naștere unui om, în carne și oase. Textul biblic este foarte zgârcit cu descrierea evenimentului nașterii lui Cristos, dar chiar și puținele informații oferite ne pot face să reflectăm.

Timp de nouă luni, Maria nu a mai existat pentru ea, pentru că din momentul zămislirii, toată atenția ei, hrana pe care o lua, muncile pe care le făcea, gândurile ei, toate erau făcute dependent de pruncul care se țesea încet încet în sânul ei. Înainte de a-l așeza pe prunc în iesle, Sfânta Fecioară a trăit nouă luni de zile pregătind creaturii cele necesare: pantalonași, scutece, căciulițe, cămășuțe, toate dintr-o bucată și fără cusătură; în acea vreme nu existau magazine de unde să le cumpere, iar farmacia era câmpia întinsă, cu plantele frumos mirositoare răspândite peste tot.

Nouă luni de zile de trepidație, de emoție, de renunțări, numai din dragoste față de cel ce avea să se nască. Nouă luni de rugăciune, pentru ca Domnul să-i dea un prunc sănătos. Mi-l imaginez și pe dreptul Iosif care o înconjura pe Maria cu toată drăgălășenia, deși nici pentru el nu mai exista nimic în afară de El, Pruncul dăruit de Dumnezeu, și care-i invadase viața într-atât încât orice gândea și făcea se învârtea în jurul Lui. Emoția era și mai mare pentru amândoi, dar mai ales pentru Maria, căci era prima dată când trăia pe pielea ei un asemenea eveniment. Și întreba rudele și vecinele, cum va fi. De altfel, abia primise vestea de la îngerul Gabriel, alergase în grabă la verișoara ei, Elisabeta, să o lămurească și să o instruiască cum să se comporte, ce să mănânce, ce să bea, ce are voie și ce nu are voie să facă, ca nu cumva să se întâmple vreo nenoricire.

L-a născut și l-a înfășat în scutece; da, Maria luase scutece cu ea, pentru că știa că sorocul este aproape; scutece noi și albe ca zăpada, niciodată folosite și țesute de mâinile ei, din lână aleasă. O învățase Elisabeta, care învățase la rândul ei de la o vecină. Mamele știu să țeasă, căci scutecul imită forma sânului lor. Înainte să țeasă scutec de lână, fusese ea însăși scutec cu sânul ei pentru Isus, timp de nouă luni de zile, scutec de carne, scutec cald și viu, scutec ales de Dumnezeu pentru Fiul său. Se pregătise bine, căci știa că lumea nu are scutec nici pentru ea, darmite pentru pruncul ei. Așa o vedea pe potecile prăfuite ale Palestinei, umblând goală cât era ziua de lungă; chiar și hainele de piele pe care i le dăduse Domnul le lepădase, le aruncase departe, căci nu voia să fie constrânsă de nimeni. Și mai rău încă, stăteau în jurul ieslei, cu ochii plini de viclenie, și zâmbind șiret, să prindă momentul în care ar putea subtiliza scutecele copilului și să le tragă la sorți, ale cui să fie. Noroc că în mijlocul mulțimii se afla și o femeie miloasă, Veronica, care avea în traistă niște bucăți frumoase de bumbac, pe care le luase să facă o mahramă, să fie acolo, pentru zile negre. Îl chemă pe Iosif afară și, pe furiș, să nu vadă nimeni, i-l dădu lui. I-or fi folosit Drăgălașului, că altceva nu avea, iar frigul de afară răzbătea printre scândurile strâmbe ale grajdului.

Cobora seara, iar Iosif se gândea cum să-și ferească cât mai bine copilul și soția de frigul lumii. Avu parcă un vis: privea și nu-i venea să creadă. Ridică ochii și simți cum o căldură imensă învăluie grajdul: îngerii deasupra Pruncului cântau cu vocile lor argintii și suflau un aer divin. Retrăia momentul dinaintea creației: duhul Domnului plutea din nou deasupra ieslei, un duh cald, toropitor. Auzea numai el și tânăra mamă: Mărire în cer lui Dumnezeu, și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință. Se bucurară, și primiră dar din partea Domnului.   

Pr. Damian Pătrașcu

23 decembrie 2017