Slujitorii tuturor, sclavii nimănui

Dacă omul se întreabă cu sinceritate care este partea cea

mai profundă a ființei lui, cea la care nu ar putea să renunțe fără să renunțe și la sine însuși, trebuie să răspundă că aceasta este libertatea. Nu există pentru om cuvânt mai umilitor, nici condiție mai nefericită decât sclavia. Iar sclavul este de două ori mai nenorocit dacă acceptă mizeria lui fără a o simți ca pe ceva rușinos, pentru că în acel moment el a devenit un lucru și nu mai este persoană (Louis Lavelle, Le moi et son destin, Paris, Aubier, 1936). Și adaug eu: Dumnezeu este slujitorul tuturor, dar nu este sclavul nimănui. Ergo: e bine să fim slujitorii aproapelui, dar să ne ferească Dumnezeu să fim sclavii cuiva