Reflecție Duminica Floriilor 2017: Nu noi, ci El!

Is 50,4-7;

Ps 21;

Fil 2,6-11;

Mt 26,14-27,66 (Mt 27,11-54)

Ispita cea mai mare după ce am citit lecturile de astăzi, și mai ales Patima este cea de a fi triști, de a ne pune în pielea poporului, al lui Iuda, al celorlalți Apostoli, care l-au trădat pe Isus, și să spunem: și eu sunt unul dintre ei; și eu sunt ca Iuda, și eu, prin păcatele mele, l-am răstignit pe Cristos de atâtea ori. Dacă ne comportăm astfel, riscăm să devenim noi falșii protagoniști ai Cuvântului lui Dumnezeu. În schimb, dacă am fost atenți, nu ei, nu noi, ci Cristos este centrul, subiectul și protagonistul a tot ceea ce am auzit. Iar subiectul central nu este trădarea lui, ci oferirea lui Cristos pentru mântuirea noastră, deși ne este greu să credem acest lucru: „și, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: "Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!". Apoi, luând potirul şi mulţumind, le-a dat lor, spunând: "Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor! Vă spun că nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua în care îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui meu”.

Totul se înscrie, în această Duminică a Floriilor, în logica bobului de grâu măcinat și jertfit „pentru noi și pentru a noastră mântuire”. Aici se împlinește și Cuvântul Domnului care spune: „tocmai pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu ca să-i dea de ruşine pe cei înţelepţi; şi tocmai pe cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu ca să-i dea de ruşine pe cei tari; şi tocmai pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele dispreţuite le-a ales Dumnezeu; pe cele ce nu sunt, ca să le facă de nimic pe cele ce sunt (1Cor 27-28). Nebună era crucea, nebună era eliminarea Lui din lume, dar Dumnezeu a știut să facă din ele tot atâtea instrumente de mântuire.

Mai mult încă, Dumnezeu, în planul său de mântuire, în a-și duce la îndeplinire acest plan, nu se poticnește în nici un fel de păcatele oamenilor, știind să scrie drept pe rândurile strâmbe ale umanității. Răul, păcatele, suferințele, trădările oamenilor, sunt convertite de Dumnezeu în instrument de mântuire. Este evident că acest lucru nu ne justifică să trăim împotriva naturii noastre umane, căci am fost creați și chemați la iubire. Însă nu tot timpul reușim să trăim astfel. Asemeni lui Cristos și a mii și mii de creștini sfinți de-a lungul veacurilor Bisericii, și noi suntem chemați să facem din suferințele pe care le primim tot atâtea ocazii de convertire și de sfințire. Și noi, în momentele grele ale vieții, atunci când suntem măcinați de alții, asemeni lui Cristos, putem spune: acesta este trupul meu, acesta este sângele meu. Mă ofer cu totul, împreună cu Răscumpărătorul, pentru mântuirea lumii.

Cu această duminică, intrăm în Săptămâna Mare, când ne vom pregăti mai îndeaproape pentru marea Solemnitate a Învierii Domnului nostru Isus Cristos, participând la Sf. Sacramente și la devoțiunea Căii Crucii. Împreună cu acestea, vom încerca să ne spovedim bine, ca să participăm cu întreaga noastră ființă curățită la marele mister al Învierii. V-aș invita ca, în decursul întregii pregătiri, să vă decentrați atenția de la voi înșivă, și să o fixați pe ceea ce Cristos face pentru fiecare dintre dumneavoastră. Nu eu, ci El! Cristos învie nu pentru că noi ne vom spovedi și vom fi buni, ci invers: noi ne vom spovedi, vom fi mai buni, vom sărbători, pentru că El învie. Cu alte cuvinte, nu noi suntem cauza învierii lui. Dar El, cu siguranță, este cauza și motivul convertirii noastre.

El ne arată calea de urmat: per Crucem ad lucem; un drum aparent contradictoriu, paradoxal, dar care a fost parcurs înaintea noastră de Cristos. Sf. Tereza de Avila spune că Domnul îi mărturisise că prietenilor lui mai dragi le oferea posibilitatea de a participa mai îndeaproape la misterul crucii lui, dar și că nu le-ar fi negat vreodată harul de a o purta cu seninătate și pace.

Vrei să fii prietenul lui Cristos? Trăiește ca atare!

Pr. Pătrașcu Damian