„Copilașule, spune-mi cum este făcut Dumnezeu, pentru că eu am început să uit”

Puțină vreme după nașterea frațiorului, micuța Sașa începu să le ceară părinților să o lase singură cu noul născut. Aceștia erau preocupați că, așa cum fac aproape toți copii de 5 ani, ar putea să se simtă geloasă, și ar încerca să-l lovească, sau să-l arunce jos, așa că nu-i permiseră să rămână singură cu frățiorul. Dar Sașa nu arăta nici un semn de gelozie. Îl trata pe frățiorul ei cu multă bunătate, iar cererile ei de a o lăsa singură cu el deveneau din ce în ce mai presante. În sfârșit, părinții o lăsară singură cu frățiorul.

Plină de bucurie, Sașa fugi repede în camera copilașului și închise ușa, dar aceasta rămase întredeschisă, destul ca părinții să poată vedea ce va face ea acolo. O văzură pe micuța Sașa îndreptându-se liniștită spre pătuț, și lipindu-și obrazul ei de cel al frățiorului. Apoi o auziră spunând: „Copilașule, spune-mi cum este făcut Dumnezeu, pentru că eu am început să uit”.