Este adevărat. Evanghelia nu ne
spune nimic despre chipul Mariei. Ca de altfel, nu ne spune nimic nici despre
chipul lui Isus.
Poate că e mai bine așa. Așa nimănui
nu i se neagă speranța să audă într-o zi, poate chiar din partea unui arhanghel
în trecere: „Știi că semeni foarte mult mamei și fratelui tău?”.
Oricum, cred că Maria era foarte
frumoasă.
Nu mă refer numai la sufletul ei.
Care, chiar și fără umbra păcatului, era atât de limpede încât Dumnezeu se oglindea
în el. Ca munții cei veșnici care, în Alpi, se reflectă în imobila transparență
a lacurilor.
Vorbesc și de trupul ei de femeie.
Când ajunge la acest punct, teologia
pare să survoleze asupra frumuseții ei fizice.
O lasă să fie celebrată de poeți:
„Fecioară frumoasă, care este îmbrăcată cu soarele, încoronată cu stelele,
Marelui Soare i-ai plăcut astfel că și-a ascuns în tine lumina...”.
O încredințează cântecelor celor
umili: „Privește spre poporul tău, o, frumoasă Doamnă”.
Sau celor pasionantelor refrene ale
lumii: „Din răsărit tu apari mai frumoasă... nu există stea mai frumoasă ca
tine”.
Sau unui salut rapid al unei
antifone: „Vale, o valde decora”. Te salut, o preafrumoasă!
Sau aluziilor liturgice din cântul
„Tota pulchra”. Toată frumoasă ești, Marie. Ești splendidă, adică, în suflet și
în trup!
Însă ea, teologia, nu trece dincolo.
Nu are curajul. Tace asupra frumuseții umane a Mariei. Poate din pudoare. Poate
datorită faptului că crede că a spus totul speculând despre fascinația
supranaturală a ei. Poate pentru că este datoare unor difidențe încă nedepășite
în privința rolului salvifice a trupului. Poate pentru că prea preocupată de a
reduce atracția ei la dimensiuni naturaliste, sau temătoare de a trebui să
plătească taxa miturilor eternului feminin.
Și totuși, nu ar trebui să fie prea
dificil să găsim în evanghelie indicele revelator al frumuseții corporale a
Mariei.
Există în limba greacă un cuvânt
foarte important, plin de semnificate misterioase care nu au fost niciodată pe
deplin explicitate. Acest cuvânt, care fondează substanțial întreaga serie de
privilegii supranaturale ale copilei din Nazaret răsună în salutul îngerului:
„Kekharitomene”. Este tradus prin expresia: „plină de har”. Dar nu ar putea
să-și găsească echivalentul în „foarte grațioasă”, cu aluzii evidente și la
încântătoarea splendoare a chipului ei uman?
Cred că da. Și fără să forțăm nota.
La fel cum, fără multe forțaturi, Papa Paul al VI-lea, într-un discurs ținut în
anul 1975 a avut curajul să vorbească pentru prima dată de Maria ca „femeia
îmbrăcată în soare, în care razele preacurate ale frumuseții umane se întâlnesc
cu cele supraumane, dar accesibile, ale frumuseții supranaturale”.
Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte
frumoasă, prin tine vrem să-i mulțumim Domnului pentru misterul frumuseții. El
a răspândit-o ici și colo pe pământ pentru ca, de-a lungul drumului, să țină
treze inimile noastre de pelerini, nostalgiile insuprimabile ale cerului.
O face să strălucească în culmile
înzăpezite, în tăcerea sublimă a pădurilor, în forța valurilor mărilor, în
tresărirea parfumată a ierbii, în pacea serii. Și este un dar care ne îmbată de
fericire pentru că, chiar și numai pentru o clipă, ne dăruiește să ne aruncăm
privirea în crăpăturile care dau spre veșnicie.
O face să strălucească în lacrimile
unui copil, în armonia trupului unei femei, în vraja ochilor ei răzătoare și
fugitive, în albul tremurând al bătrânilor, în tăcuta apariție a unei bărci
care alunecă pe valuri, în freamătul tricourilor colorate ale coridoarelor care
aleargă repede în răsăritul unei zile de mai. Și este un dar care ne disperă,
pentru că, așa cum spunea cineva, această bogăție se joacă și se pierde la masa
verde a timpului.
Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte
frumoasă, splendidă ca o lună plină de primăvară, împacă-ne cu frumusețea. Tu
știi că durează puțin în mâinile noastre avide. Se ofilește imediat sub
privirile noastre nesătule. Se usucă pe neașteptate la suflul malign al
arzătoarelor noastre avariții. Se contaminează repede la atingerea latentelor
noastre necurății. În sfârșit, nu știm să o tratăm bine. Iar groapa adâncă pe
care o face în suflet, în loc să să vadă că este o amforă de fericire care ne
face să cântăm de bucurie, o vedem ca o rană de nevindecat, care ne face să
urlăm de durere.
Te rugăm, ajută-ne să depășim
ambiguitatea trupului. Eliberează-ne de spiritul nostru necioplit. Dăruiește-ne
o inimă curată, ca inima ta. Redă-ne preocupărilor de necontaminate
transparențe. Și îndepărtează de la noi tristețea de a trebui să ne ferim ochii
de la lucrurile frumoase ale vieții, din teama că atracția efemerului ne va
face să depistăm pașii de la căile care conduc la pragurile eternității.
Sfântă Fecioară Marie, femeie foarte
frumoasă, fă-ne să înțelegem că va fi frumusețea cea care va salva lumea. Nu o
vor păzi de catastrofa planetară nici forța legii, nici înțelepciunea celor
docți, nici diplomația. Din păcate, astăzi, în deriva valorilor, sunt pe
punctul să se înece și vechile ambarcațiuni considerate foarte sigure. Trăim
anotimpuri crepusculare.
Însă, în această cameră obscură a
rațiunii, mai există o lumină care va putea să impresioneze pelicula bunului
simț: iar aceasta este lumina frumuseții.
Tocmai din acest motiv, Sf. Fecioară
Marie, vrem să simțim fascinația totdeauna benefică și a umanei talei splendori,
așa cum simțim ademenirile, uneori înșelătoare, ale creaturilor pământești.
Deoarece contemplarea sfințeniei tale supraomenești ne ajută deja foarte mult
să ne ferim de noroi. Dar să știm că tu ești foarte frumoasă trupește, cât și
sufletește, este pentru noi motiv de incredibilă speranță. Și ne face să intuim
că orice frumusețe a pământului este de abia o mică sămânțâ destinată să
înflorească în serele din ceruri.
Traducere: Pr. Pătrașcu Damian
Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San
Paolo, Cinisello Balsamo 182011, pp. 105-108.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial