Evanghelia nu ne spune nimic. Dar
referințele biblice care fac aluzie la eleganța Mariei sunt foarte multe.
Ar ajunge să ne gândim la acel
fragment din Cântarea Cântărilor, în
care liturgia întrezărește, ca în filigran, figura Mariei care luptă în
favoarea noastră împotriva puterilor răului: „Cine este cea care răsare ca
luna, strălucitoare ca soarele, teribilă ca mulțimile în război?”.
Textul latinesc spune: „Electa ut
sol”.
„Electa” vrea să însemne: elegantă.
Are aceeași rădăcină verbală. Elegantă ca soarele!
Oricine ar putea foarte ușor să vadă
că, pe lângă ea, modelele create de Valentino par niște cârpe, iar creațiile
lui Giorgio Armani resturi de boarfe.
Dar și cartea Apocalipsului reia
elementele cosmice ale soarelui, ale lunii și ale stelelor, cu care arta din
toate veacurile a ornat lucrurile cele mai frumoase asupra eleganței Mariei:
„În cer a apărut un semn grandios: o femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub
picioarele ei și pe capul ei o coroană de douăsprezece stele”.
Și, puțin mai înainte, într-un alt
text celebru, care face trimitere, este adevărat, la noul Ierusalim, dar în
care tradiția, prin acel joc de disolvențe teologice pentru care realitatea și
semnele se schimbă, a văzut prezența ei: „A sosit nunta Mielului, și mireasa
lui este pregătită, și i-au dat o haină pură de lin strălucitor. Haina de lin
sunt operele sfinților celor drepți”.
Fecioara, deci, această anticipare
minunată a Bisericii, coboară din ceruri, ornată cu bijuterii și multe văluri, gătită
ca o mireasă îmbrăcată pentru mirele ei. Totul este un imn dedicat eleganței
Mariei.
O eleganță, evident, de citit în
termenii unei fineți interioare, și nu în baza frecventării din partea ei a
buticurilor din Nazaret, sau a atelierelor de modă din Ierusalim.
Deși, dacă medităm cu atenție
evanghelia, nu par chiar nelalocul lor nici aluziile la eleganța fizică a
Mariei.
Eu nu știu dacă în intimitatea
casei, acolo unde înfloresc alinturile duioase, Isus nu se distra numind-o pe
Maria cu numele plantelor cele mai parfumate, așa cum într-una din zile va face
Biserica: trandafire tainic, crin parfumat, cedru din Liban, palmier din
Cades... Putem însă să presupunem că se gândea tocmai la ea, floare frumoasă,
atunci când spuse mulțimilor: „Observați cum cresc crinii câmpului... eu vă
spun că nici măcar Solomon, cu toată gloria lui, nu se îmbrăca ca unul dintre
aceste flori”.
Ca de altfel, putem presupune că se
gândea tot la ea atunci când a spus: „Lumina trupului este ochiul. Dacă ochiul
tău este curat, întregul tău trup va fi luminat”. În acel moment cred că i-au
apărut în față ochii mamei lui. Acei ochi în care nu numai că strălucea
trasparența sufletului, dar care trădau și măreția sfințeniei și eleganța
trupului ei.
Sfântă Fecioară Marie, femeie
elegantă, din moment ce te îmbrăcai așa de bine, dăruiește-ne, te rugăm, ceva
din hainele tale. Deschide-ne garderoba ta. Obișnuiește-ne cu gusturile tale.
Știi bine, ne referim la acele haine interioare care au îmbrăcat existența ta
pământească: gratitudinea, duioșia, stupoarea. Te asigurăm: sunt haine care
încă mai sunt la modă, nu au expirat. Chiar dacă sunt prea mari pentru mărimile
noastre, vom face tot posibilul să le potrivim cu ale noastre.
Descoperă-ne, te rugăm, secretul
trăsăturilor tale. Păzește-ne de acele căderi de stil care pun în lumină
vulgaritățile noastre. Dăruiește-ne o bucată din vălul tău de mireasă. Și fă-ne
să descoperim în splendoarea naturii și a artei semnele eleganței lui Dumnezeu.
Sfântă Fecioară Marie, femeie elegantă,
eliberează-ne de acel spirit necioplit pe care-l purtăm în noi, în ciuda
hainelor rafinate pe care le îmbrăcăm, și care explodează de atâtea ori în
termeni de violență verbală față de aproapele nostru.
Cât de departe suntem față de
eleganța ta spirituală! Îmbrăcăm haine cu semnătura lui Trussardi, dar
gesturile raportului uman rămân grețoase. Ne stropim pielea cu parfumurile lui
Versace, dar chipul nostru transpiră ambiguitate. Ne punem în gură pastele de
dinți cele mai căutate, dar limbajul care iese din el este urât mirositor.
Vocabularul nostru este apăsător. Insulta a devenit obicei. Bunele maniere ne
sunt străine. Mai mult, dacă în unele emisiuni de la televizor lipsesc
ingredientele golănești pare că scade și numărul de telespectatori.
Dăruiește-ne, de aceea, și un
supliment de har, care să compenseze intemperanțele noastre. Și fă-ne să
înțelegem că, până nu vom vedea în cel care ne stă alături un chip de
descoperit, de contemplat și de mângâiat, chiar și cele mai sofisticate
rafinatețe vor fi totdeauna formale, iar cele mai scumpe haine nu vor reuși să
mascheze sufletul nostru de cârpeală.
Sfântă Fecioară Marie, femeie
elegantă, tu care ai surprins foarte bine trecerea lui Dumnezeu în viața ta, fă
ca și noi să putem capta adierea Lui. Și El este foarte elegant, și foarte greu
intră în istoria noastră cu puterea focului sau a uraganului sau a
cutremurului; dar, ca pe muntele Horeb, se face simțit în adierea delicată a
vântului. Este nevoie de antene delicate pentru a prinde frecvența Lui. Este nevoie
de o ureche sensibilă pentru a percepe foșnetul pașilor Lui, atunci când, după
amiază, așa cum făcea cu Adam, coboară din nou în grădina noastră.
Ajută-ne să intuim întreaga
delicatețe a lui Dumnezeu în acea expresie biblică cu care El, Domnul, exprimă
aproape pudoarea de a ne deranja (probabil că lui Ioan, în timp ce scria cartea
Apocalipsului, acele cuvinte i le-ai dictat chiar tu): „Iată, stau la ușă și
bat. Dacă cineva ascultă vocea mea și îmi deschide ușa, eu voi veni la el, voi
cina cu el, și el cu mine”.
Fă-ne pregătiți să răspundem, cu același stil
fin al Tău, ciocănitului tău discret, sstfel ca să-i putem deschide imediat
ușa, și să-i facem sărbătoare, și să-l conducem la masă cu noi.
Ba chiar, dacă El tot se oprește, de
ce nu rămâi și tu la cină cu noi?
Traducere: Pr. Pătrașcu Damian
Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San
Paolo, Cinisello Balsamo 182011, pp. 109-112.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial