Sfântă Fecioară Marie, femeie ascultătoare

Se aude deseori vorbindu-se de ascultare oarbă. Niciodată de ascultare surdă. Și știți de ce?

Pentru a putea să vă explic acest lucru trebuie să recurg la etimologia care, uneori, poate să de-a o mână de ajutor și asceticii. A asculta derivă de la latinescul „ob-audire”. Ceea ce înseamnă: a asculta stând față în față.

Când am descoperit această origine a termenului, și eu m-am eliberat progresiv de falsele concepte de ascultare înțelese ca pasivă anulare a voinței mele, și am înțeles că ea nu are nici o asemănare, nici măcar pe departe cu supina atitudine a celor care renunță.

Cel care ascultă nu-și anulează libertatea, ci o exaltă. Nu-și mortifică talanții, ci îi investește după logica cerere și ofertă.

Nu se umilește în fața umilitorului rol al automatului, dar pune în mișcare mecanismele cele mai profunde ale ascultării și ale dialogului.

Există o splendidă frază care până în timpurile mai recente se credea a fi o invenție a anilor contestației (1968): „A asculta în picioare”. Pare o frază suspectă, de luat, în orice caz, cu penseta. În schimb, este descoperirea naturii autentice a ascultării, a cărei dinamică presupune ca unul să vorbească, iar celălalt să răspundă. Unul care să facă propunerea cu respect, iar celălalt să adere la aceasta cu iubire. Unul să critice un proiect, fără umbră de violență, iar celălalt să interiorizeze sfaturile primite.

Într-adevăr, putem să ascultăm numai dacă stăm în picioare. În genunchi zăcem, nu ascultăm. Sucombăm, nu iubim. Ne resemnăm, nu colaborăm.

Tereza, de exemplu, care este constrânsă să spună da tuturor mofturilor soțului, și care nu poate ieși niciodată din casă datorită geloziei acestuia, iar seara, când se întoarce acasă beat criță iar copii plâng, ea primește o mulțime de lovituri, fără să reacționeze, este o femeie reprimată, nu este o femeie ascultătoare. Cu siguranță că într-o zi Domnul o va recompensa: dar nu pentru virtutea ei, ci pentru chinurile suferite.

În sfârșit, ascultarea nu înseamnă a înghiți tot felul de violențe, ci a trăi o experiență de libertate.

Nu este tăcerea resemnată în fața chinurilor, dar primirea bucuroasă a unui plan superior. Nu este gestul demisionar al celui care rămâne singur cu regretele lui, ci un răspuns de iubire care reclamă pentru celălalt, în cel care face întrebarea, domnie, mai mult decât dominare.

Cel care ascultă nu încetează să mai dorească, dar se identifică atât de mult cu persoana căreia îi vrea binele că face ca voința lui să se integreze cu voința aceluia.

Iată analiza logică și gramaticală a ascultării Mariei.

Această creatură splendidă nu s-a lăsat expropriată de libertatea ei nici măcar în fața Creatorului. Dar spunând „da”, s-a abandonat lui în mod liber, și a intrat în orbita istoriei mântuirii cu o atare conștiință responsabilă încât îngerul Gabriel s-a reîntors în cer ducând Domnului o veste nu mai puțin bucuroasă de cea pe care o aduse pe pământ la venire.

Poate că nu ar fi greșit să intitulăm primul capitol al evangheliei după Luca ca vestea îngerului dusă Domnului, mai degrabă decât vestea îngerului adusă Mariei.

Sfântă Fecioară Marie, femeie ascultătoare, tu, care ai avut harul să „umbli în fața lui Dumnezeu”, fă ca și noi, asemenea ție, să fim capabili să „căutăm chipul tău”.

Ajută-ne să înțelegem că numai în voința ta putem afla pacea. Și, chiar și atunci când ea ne provoacă să ne aruncăm în întuneric pentru a-l putea afla, eliberează-ne de amețelile golului și dăruiește-ne certitudinea că cel care ascultă de Domnul nu cade niciodată la pământ, ca într-un periculos spectacol fără plase, dar cade totdeauna în brațele Lui.

Sfântă Fecioară Marie, femeie ascultătoare, tu știi bine că fața lui Dumnezeu, până când vom umbla pe acest pământ, o vom vedea în mijlocirea chipurilor omenești, și că cuvintele lui ajung la noi numai în reverberațiile sărace ale vocabulelor noastre pământești. Dăruiește-ne, de aceea, ochii credinței pentru ca ascultarea noastră să se împământenească în cotidian, dialogând cu interlocutorii efemeri pe care El i-a ales ca semn al sempiternei sale voințe.

Dar păzește-ne și de mulțumirile facile și de șederile comode pe treptele intermediare care ne împiedică să urcăm până la tine. Într-adevăr, se întâmplă destul de des ca instinctele idolatrice, care încă nu s-au stins în inimile noastre, să ne facă să confundăm ascultarea evanghelică cu ceea ce este numai curtezanerie, și ca virtute rafinată cu ceea ce este numai un interes de obținut înapoi.

Sfântă Fecioară Marie, femeie ascultătoare, tu, care pentru a salva viața fiului tău nu ai ascultat de ordinele tiranilor, și fugind în Egipt ai devenit pentru noi icoană a rezistenței pasive și a neascultării civile, dăruiește-ne curajul obiecțiunii, de fiecare dată când conștiința noastră ne sugerează că „trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni”.

Iar pentru ca în acest discernământ dificil să nu ne lipsească inspirația ta, permite-ne ca cel puțin atunci, să te putem invoca așa: „Sfântă Fecioară Marie, femeie neascultătoare, roagă-te pentru noi!”.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 73-75.