Sinceritatea contează

Era odată un rege care îmbătrânise pe tronul împărăției lui. Avusese

de toate în viață, se bucurase de tot ceea ce Dumnezeu îi dăruise, dar în adâncul inimii lui suferea cumplit. Vedea cum viața îl abandonează, și el, deoarece nu avusese printre copii nici o băiat, ci numai fete, era din ce în ce mai trist și mai abătut. Cui îi va lăsa sceptrul său? Cine va conduce după moartea lui frumoasa împărăție? Tot gândindu-se la vreo soluție, într-una din zile luă decizia să cheme toți băieții între 8 și 15 ani din împărăție și să-i supună la o încercare, la sfârșit, cel care se va fi dovedit vrednic, fiind ales să-i ia locul în conducerea împărăției. Dădu anunț prin emisarii lui în toată împărăția și, în ziua și locul stabilit, sosiră mulțimi întregi de băieți, însoțiți de mamele și tații lor, curioși și aceștia ce voia împăratul de la copiii lor. După ce copiii se așezară pe iarbă, ieși împăratul îmbrăcat în hainele lui maiestuoase, iar robii care-l însoțeau deșărtară din niște saci imenși o grămadă de semințe. Împăratul invită pe fiecare copil să ia o sămânță, să o ducă acasă și să o pună într-o vază cu pământ; le spuse să aibă grijă și, peste exact un an să revină la palat, fiecare cu vaza lui. Le promise și că vor asista la o mare surpriză. Plecară cu toții spre casele lor, și fiecare puse repede sămânța într-o vază plină cu pământ. Robert, unul dintre băieți avea o grijă deosebită de sămânța primită de la rege. O uda în fiecare zi, o scotea la lumină, trecea timpul, o lună, două, trei, dar nu se vedea nimic răsărind din vaza lui. După șase luni în care nu se vedea nimic, mama lui, preocupată și ea, îi propuse copilului să meargă să cumpere o altă sămânță și să o pună pe aceasta într-o vază; poate aceasta se va prinde, iar el nu se va face de rușine în fața regelui și a celorlalți copii, ale căror semințe cu siguranță răsăriseră frumos. Robert nu acceptă deloc propunerea mamei. Aceasta este sămânța primită de la rege, iar eu nu-l pot înșela – repeta continuu Robert, în fața mamei care îl tot bătea la cap să înlocuiască sămânța primită cu una mai bună. Astfel trecut anul, fără ca în vaza lui Robert să apară vreo plantă. Sosind ziua stabilită de rege, Robert luă vaza lui și sosind la curtea împăratului,  văzu cum toți copiii țineau în mâini vaze cu flori care mai de care mai frumoase. Se puse într-un colț plin de rușine și aștepta cu înfrigurare să vină regele și să-l pedepsească. Veni și regele și începu să inspecteze vazele din mâinile copiilor, zâmbind în fața fiecăruia, dar fără să spună nimic. Ajunse și în fața lui Robert. Îl privea, dar Robert nu îndrăznea să-și ridice privirea, și tremura din toate încheieturile, așteptându-se din moment în moment să audă vocea regelui care rostea sentința de pedepsire. Dar, surpriză. Regele îl mângâie pe cap, puse sceptrul în mâinile lui Robert și strigă tare: de azi înainte, Robert va fi regele împărăției. Ce se întâmplase? De ce l-a ales pe el? Pentru că, dorind să testeze sinceritatea băieților, semințele pe care le dăruise copiilor erau toate din plastic. Toți ceilalți copii, văzând că nu răsărise nimic din semințele lor, le înlocuiseră cu altele, numai Robert fiind sincer.

Morala: nu are rost să ne punem măști, să ne prezentăm pentru ceea ce nu suntem, nici în fața oamenilor, nici în fața lui Dumnezeu, căci mai degrabă sau mai târziu vom fi descoperiți și atunci...