O iubirea gratuità si fàrà margini din partea lui Dumnezeu.

Odatà un om a intrat în casa prietenului sàu, invitat fiind, si

acolo a observat că fetiţa acestuia avea o mare pasiune pentru păpuşi. Peste tot prin casă erau păpuşi, de toate mărimile , culorile şi de toate formele.
Toate aceste păpuşi arătau faptul că fetiţa îşi găsea plăcerea în ele. După o pauzà omul nostru, a întrebat-o pe fetiţă: “Văd că ai foarte multe păpuşi; pe care dintre acestea o iubeşti mai mult ?”
În loc să arate pe vreuna dintre ele, fetiţa a alergat repede în dormitorul ei şi a adus o păpuşă desfiguratà. Acesteia îi lipsea un ochi, păr în cap nu prea avea şi arăta ca nişte ţepi, hainele îi erau murdare şi zdrenţuite, iar un papuc nu-l mai avea.
Surprins de starea în care era aceastà păpuşa , omul a întrebat-o din nou pe copilă: “Dar de ce iubeşti tocmai această păpuşă, mai mult decât pe toate celelalte?” Fetiţa a răspuns cu îndràznealà: “Dacă n-o iubesc eu, atunci n-o mai iubeşte nimeni!”
Gestul acestei fetite fatà de pàpusa ei preferatà, aratà cum este, de fapt, în realitate si dragostea lui Dumnezeu fata de noi. Omul afectat de păcat, ajunge într-o stare atât de dezonorantă, încât dacă nu-l iubeşte Dumnezeu, nimeni altcineva nu îl mai poate iubi!