Falsul mit al aparenței

Dictatura aparenței ne tărăște după sine și împinge mulți tineri să se

sacrifice pe noile altare ale nimicului. Pentru a gândi să existăm, să credem că suntem cineva, devine tot mai necesar să ne arătăm, să ne expunem, să apărem în mod provocator și extrem.

Moda cea mai reprezentativă a acestei tendințe este cea a calendarelor cu fotografiile modelelor și actrițelor, care inundează chioșcurile de ziare. În unele cazuri este vorba de imagini false și retușate la computer, cu obiectivul clar de a propune exemple de frumusețe ireale și imposibil de irealizabile.

Aceste calendare nu fac altceva decât să genereze stări de nesiguranță în cei tineri. Cine nu seamănă cu anumite modele riscă să se simtă diferit, inferior, limitat.

Un alt scenariu discutabil, în care persoanele par să renunțe la propria demnitate, este cea a anumitor discoteci. Pe cuburi se expun băieți și fete reduse la o banală dimensiune de „trup”. Nu mai sunt ființe umane, ci numai frumoase statui în mișcare, cufundate într-o muzică asurzitoare, care împiedică orice fel de comunicare.

Nu întâmplător, unul din drogurile cele mai răspândite în discoteci se numește extasy. Este un nume emblematic, care revelează autentica natură a anumitor ambiente.

Cuvântul „extazy”, în semnificația lui originală, indică starea de abstracție a sufletului din lucrurile pământești, spre contemplarea lucrurilor divine. În unele discoteci, în schimb, se întâmplă exact contrariul. Se trăiește într-o dimensiune de „extaz răsturnat”, unde trupul prevalează asupra sufletului.

În lumea de astăzi totul folosit și aruncat prea în grabă. S-a pierdut de tot cultura reparării și al refolosirii lucrurilor. Într-o vreme se reparau radiorurile și televizoarele. Papucii și hainele erau refolosite. Astăzi, în schimb, totul se folosește și se aruncă. Obiectele sunt făcute pentru a dura puțin, pentru a fi aruncate și cumpărate altele din nou.

Și intimitatea nostră este arsă cu o viteză impresionantă. Începe să dispară dorința de a aștepta, dorința de a gusta clipele, dorința de a trăi la momentul potrivit etapele mai importante ale vieții.

Trăim prea în grabă. Din acest motiv trupul nu mai este păstrat/păzit. Dictatura consumului impune ca el să fie repede absorbit de marea piață a emoțiilor „folosește și aruncă”: în discotecă, într-un calendar sau pe coperților vreunei reviste.

Pentru a combate această tendință, este necesar să recuperăm o autentică cultură a limitei, care trebuie să stea la baza oricărei civilizații. Este important să-i învățăm pe tineri că, pentru a fericiți nu trebuie să alerge după falsele modele exhibiționiste ale calendarelor. Este suficient să fim noi înșine.

În loc să căutăm cu orice preț mitul aparenței, este necesar să valorificăm propria natură umană și spirituală, în alternativă non-culturii a celor care ar vrea să transforme trupul nostru în marfă de expoziție.  

Autor: Carlo Climati

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Sursa: www.zenit.org