Chiar dacă au fost trei sarcini cu complicaţii, ea a refuzat să avorteze. Viol, părăsire, cancer... Descoperiţi curajul unei femei care, împotriva multor încercări şi greutăţi, de fiecare dată a ales viaţa.
La 22 ianuarie 2015, 15.000 de tineri catolici s-au adunat pe marele stadion Verizon din Washington pentru a participa la întâlnirea tinerilor şi la sfânta Liturghie care a precedat Marşul pentru Viaţă, organizat anual în capitala americană.
Un tânăr preot, de 28 de ani, Mario Majano (foto 1), din arhidieceza gazdă, la un moment dat, la momentul predicii, a luat microfonul pentru a da o mărturie (se vedea că ere foarte marcat de ceea ce spune). El a explicat că eroismul nu înseamnă să ai puteri supraomeneşti, aşa cum ne gândeam când eram copii, văzând desenele animate cu super-eroi, însă "adevăratul erou este acela care nu lasă pe nimeni şi nimic, mare sau mic, să-l împiedice să apere ceea ce ştie că este bun, să-i apere pe cei mai mici, să apere ceea ce vine de la Dumnezeu". Mărturia despre eroismul care l-a impresionat este acela al unei femei... nu contează care.
Prima sarcină a fost din cauza unui viol. Pe când era studentă, această tânără a fost violată şi a rămas însărcinată. "Familia sa e exclus-o. Se simţea absolut singură - explică tânărul preot. O prietenă a încercat să o convingă să întrerupă sarcina: «Eşti într-o situaţie imposibilă şi, de aceea, cel mai indicat ar fi să scapi de acest copil». Dar ea a răspuns: «Nu aş putea să-mi închipui viaţa mea ştiind că am suprimat viaţa cuiva». A păstrat copilul şi i-a dat viaţă".
În timpul celei de-a doua sarcini a fost părăsită. Mai târziu a rămas din nou însărcinată, dar, de data aceasta, cu un bărbat pe care ea îl iubea... dar el nu a vrut nicicum să încheie o căsătorie şi a părăsit-o. Ba mai mult, ea fiind studentă, şi-ar fi dorit să continue cursurile, dar, având deja doi copii, acestea deveneau imposibil de urmat. Familia sa făcea mari presiuni ca ea să întrerupă această sarcină spunându-i că sigur nu va putea creşte doi copii fără tată. Familia s-a oferit chiar să plătească toate cheltuielile pentru un avort. "Era puţin important dacă oferta familiei era bine intenţionată, chiar dacă ea ştia cât de greu îi va fi în viitor, dar ea a spus tare şi răspicat: nu. Ea zis NU avortului şi DA vieţii" - continuă părintele Majano.
A treia sarcină cu chimioterapie şi risc de malformaţii. Au trecut treisprezece ani. În sfârşit, această femeie era căsătorită şi fericită, dar într-o zi s-a îmbolnăvit. A aflat că are cancer şi a început tratamentul de chimioterapie. Şi totuşi, în această perioadă grea, ea rămâne din nou însărcinată. Medicii au venit imediat cu propunerea unui avort, asigurând-o că acest copil "nu va avea nici o şansă să se nască normal". Dar ea a răspuns: "Normal sau nu, eu nu-l voi avorta; e ceva ce nu pot face şi nici nu o voi face vreodată!" Părintele Majano, concluzionează: "Acest gen de eroism nu este apreciat de societate, dar noi trebuie să o facem. Acestei femei, pentru curajul de a fi rămas totdeauna fermă în hotărârea ei, pentru faptul că şi-a centrat viaţa pe iubire, eu îi spun simplu: «Mulţumesc, mamă, mulţumesc din toată inima!»"
O emoţie imensă a copleşit întregul stadion Verizon, în timp ce 15.000 de tineri, un mare număr de episcopi şi cardinali, printre care şi nunţiul apostolic în Statele Unite ale Americii, s-au ridicat în picioare pentru a o aplauda pe mama tânărului preot, Rosa (foto 2), în vârstă de 53 de ani, prezentă pe stadion, care plângea de emoţie... asemenea multora dintre participanţi. Rosa are patru fiice şi un fiu... care acum e preot. "El este acum diploma mea universitară - a mărturisit ea când i s-a oferit microfonul. Nu m-aş fi gândit niciodată că el va deveni preot. Acum am dovada clară că Dumnezeu l-a ales încă din sânul meu".
Mario este rodul celei de-a doua sarcini.
Tuturor femeilor care se află într-o situaţie dificilă, Rosa le lasă un mesaj: "Nu renunţaţi! Dumnezeu are un plan. El are totdeauna un plan. Dumnezeu nu vă va lăsa niciodată singure!"
Articol preluat de pe site-ul www.aleteia.org
Traducere de pr. Iosif Dorcu
Sursa: www.ercis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial