Lc 4,9-12: «Acum, l-a condus la Ierusalim, l-a pus pe sprânceana templului și i-a
spus: «Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, pentru că stă
scris că “va porunci îngerilor săi să te păzească, și că te vor ține în mâinile
lor, pentru ca piciorul tău să nu se lovească în vreo piatră” (Ps 91,11-12)». Și, răspunzând, Isus i-a
spus: «S-a zis: “Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău” (Deut 6,16)».
Toate locurile
posibile sunt folosite de diavol pentru a-l ispiti pe Isus și a destabiliza
vocația lui: deșertul, înălțimile interioare și, în sfârșit, altul religiei. Și locul sfânt prin
excelență, și religia poate fi spațiu pentru ispită; mai mult încă, pentru
Luca, care o pune pe al treilea și cel din urmă loc, religia este locul prin excelență al ispitei: „Dacă tu ești Fiul lui
Dumnezeu”: încercarea se învârte din nou în jurul filiației lui Isus, vrea încă
odată să-l separeu de Tatăl. Și dacă până acum este Isus cel care a invocat
Cuvântul lui Dumnezeu împotriva diavolului, acum este Satana cel care citează
Scripturile pentru a-l pune la încercare, pentru a-l separa de Dumnezeu prin însușii
Cuvântul lui Dumnezeu! Aici trebuie să spunem cu sinceritate: și utilizarea pe
care noi o facem a Bibliei nu este lipsită de ispite. De câte ori, de fapt,
vrem să interpretăm textul biblic pentru noi împotriva altora; de câte ori
utilizăm textul biblic pentru a ne autojustifica, în loc să-l ascultăm și să
fim obedienți acestuia cuvânt…
Diavolul îi
cere lui Isus să facă abstracție de ceea ce este semnul prin excelență a
condiției omului, a finitudinii umane: moartea.
A se arunca din turnul templului înseamnă, de fapt, a se sinucide; cu toate
acestea – spune Satana – dacă Isus se aruncă în calitate de Fiu al lui
Dumnezeu, nu va cunoaște moartea dar, ținând cont de promisiunea psalmului 91,
îngerii vor coborî din cer pentru a opri căderea lui și a-L susține cu mâinile
lor. Iată marele miracol, destinat să minuneze și să convingă toți oamenii; pe
de altă parte, dacă Shekinah,
Prezența
lui Dumnezeu, ar veni în ajutorul lui Isus în acest fel extraordinar, El ar fi
sigur că Dumnezeu este Tatăl său…
Ei bine, ispita
supremă a Fiului lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât marea ispită trăită și de poporul israelit în deșert: „Dumnezeu
este sau nu este în mijlocul nostru?” (Ex
17, 7). Poporul a ieșit din Egipt, a traversat marea uscată, dar în deșert este
imediat ispitit: se îndoiește de Cuvântul lui Dumnezeu, de Prezența Lui, de
iubirea Lui. Spus altfel: chiar este adevărat că Dumnezeu ne iubește, chiar
este adevărat că Dumnezeu mă iubește și este totdeauna cu mine?
Acel loc,
chemat Massa și Meriba, adică „ispită și contestare”, este locul păcatului
constant al credincioșilor, al incredulității lor, și iată că și Isus cunoaște
această seducție supremă.
Dar El răspunde
decis: „Nu-L vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău” (Deut 6, 16). Isus spune nu
mesianismului miraculos și spectacular, cel care caută un consens care nu
este liber, ci indus, care se încrede în apariții, în miracole, în semne care
provoacă aplauze; refuză calea taumaturgică și magică, cea dragă și plăcută „oamenilor
religioși”, care totdeauna „cer semne, miracole” (1Cor 1, 22). Nu, Isus alege conștient nebunia și slăbiciunea crucii
(cf. 1Cor 1, 23-25). Mai concret,
aceasta înseamnă că Isus nu se sustrage limitelor propriei corporalități și nu
pliază Scripturile spre afirmarea de sine; contrar, el perseverează în radicala
obediență față de Dumnezeu și de propria creatură, păzind cu sobrietate și
putere propria umanitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial