Vom urmări iconomia tainei, adică felul în care taina lui Dumnezeu, în aspectul ei pozitiv de taină a mântuirii, a fost administrată de Tatăl prin Fiul cu colaborarea Duhului Sfânt. Taina mântuirii se descoperă prin Cristos şi devine taina lui Cristos sau Taina-Cristos (Col 1,27). Apostolii, ca miniştri ai lui Cristos şi iconomii tainelor lui Dumnezeu (1Cor 4,1), continuă administrarea tainei lui Cristos care devine taina Bisericii sau Taina-Biserică, pentru că Înviatul, Fiul Omului îmbrăcat în haine preoţeşti şi regeşti, vine continuu şi este prezent în mijlocul celor 7 sfeşnice de aur (Apoc 1,12-13), adică în mijlocul plinătăţii Bisericii. Taina-Cristos şi Taina-Biserică sunt o singură taină (Taina Cristos-Biserică) sau două feţe ale tainei mântuirii, feţe unite inseparabil, indisolubil, nunţial, pentru că Mirele Cristos este capul Bisericii (Col 1,18), iar Biserica Mireasă este trupul lui Cristos (Ef 1,23). Taina Cristos-Biserică se împarte fără a se despărţi în cele şapte taine ale Bisericii tradiţionale, pentru a putea fi însuşită (trei taine ale iniţierii creştine) şi trăită de creştini (patru taine ale mistagogiei creştine).
Sfântul apostol Pavel i‑a sfătuit pe diaconi, slujitori în „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (1Tim 3,15), să „păstreze taina (mystêrion) credinţei într-o conştiinţă curată” (1Tim 3,9). Taina credinţei numită şi „marea taină (mystêrion) a evlaviei” este credinţa creştină în Taina-Cristos: „Cel care s-a arătat în trup, a fost justificat în Duh, a apărut îngerilor, a fost vestit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă” (1Tim 3,16).
1. Taina lui Dumnezeu
Taina lui Dumnezeu are două aspecte. Un aspect pozitiv numit „taina mântuirii” şi un aspect negativ numit „taina fărădelegii”. În zilele când al şaptelea înger va suna din trâmbiţă se va împlini taina lui Dumnezeu (Apoc 10,7), pentru că pe lângă taina mântuirii deja manifestată în Isus Cristos şi Duhul Sfânt, se va manifesta şi tainei fărădelegii.
Taina mântuirii este, de fapt, taina lui Cristos (întruparea istorică) care cuprinde: pregătirea şi prefigurarea VT; viaţa istorică a lui Isus Cristos de la naştere prin botez, transfigurarea, crucea şi îngroparea până la înviere, la rusalii, la venirea şi prezenţa, parusia (parousía) actuală şi parusia ultimă, finală, în slavă. Pregătirea pentru manifestarea tainei mântuirii s-a făcut cu poporul Israel în lunga perioadă a VT. Înfăptuirea tainei mântuirii a realizat-o Tatăl prin Isus Cristos cu colaborarea Duhului Sfânt, desăvârşindu-o la cruce, înviere şi rusalii. De aceea taina mântuirii se numeşte şi taina lui Cristos sau Taina-Cristos după cum vom vedea mai jos. Până la revenirea lui Cristos, administrarea (iconomia) tainei mântuirii o înfăptuieşte Biserica Dumnezeului celui viu care realizează parusia continuă a Înviatului, fapt pentru care taina mântuirii se numeşte taina Bisericii sau Taina-Biserică.
Manifestarea tainei fărădelegii o va realiza (cu permisiunea lui Dumnezeu), Diavolul tatăl minciunii (In 8,44), prin lucrarea Omului fărădelegii (Anticrist) şi colaborarea Fiarelor apocaliptice sataniste şi a Babilonului cel mare (antibiserica în acţiune comercială). De aceea taina fărădelegii se numeşte taina „Babilonului cel mare, mama prostituatelor şi a urâciunilor pământului” (Apoc 17,5) sau „taina femeii (Babilonul cel mare) şi a fiarei care o poartă” (Apoc 17,7). Deşi taina fărădelegii a început a lucra din timpul apostolilor, manifestarea ei deplină prin Omul fărădelegii nu poate avea loc până când acel ceva (neutru: to katechon) şi acel cineva (masculin: ho katechon) care-i opresc arătarea nu vor fi înlăturaţi (2Tes 2,6-7). Vezi articolul „Taina fărădelegii şi katechon-ul. O interpretare actuală”, Oglindanet 19.12. 2010.
2. Taina-Cristos
Teologia tainei lui Dumnezeu, care, în aspectul pozitiv, este, de fapt, taina lui Cristos, o găsim la Sfântul apostol Pavel, considerând folosirea cuvântului taină în următoarele texte cristologice:
1Cor 2,1: Pavel proclamă taina (mystêrion) lui Dumnezeu corintenilor (fără oratorie);
1Cor 2,7: Pavel propovăduieşte Înţelepciunea lui Dumnezeu în taină (mystêrion), ascunsă;
Rom 16,25-26: propovăduirea lui Cristos Înviat este revelarea tainei (mystêrion) tăcute în Dumnezeu de veacuri (v. 25); acum arătată, adusă la cunoştinţa neamurilor prin scrierile profetice;
Col 1,25-28: Pavel, ca diacon al păgânilor, întregeşte Cuvântul lui Dumnezeu (v. 25), adică taina (mystêrion) ascunsă din veşnicii fiinţelor cereşti (generaţiilor) şi acum descoperită sfinţilor apostoli (v. 26); bogăţia slavei tainei (mystêrion) este Cristos în noi (v. 27) propovăduit şi învăţat oamenilor (v. 28); Col 2,2-3: credincioşii ajutaţi de Pavel au primit cunoaşterea profundă a tainei (mystêrion) lui Dumnezeu: Cristos (v. 2) în care sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei; Col 4,3-4: Pavel se recomandă rugăciunilor pentru ca Dumnezeu să deschidă poarta cuvântului ca să poată vesti taina (mystêrion) lui Cristos (v. 3) care trebuie făcută cunoscută (v. 4); Ef 1,9: Tatăl fie binecuvântat (v. 3) pentru că ne-a descoperit taina (mystêrion) Voii sale, care după bunăvoinţa sa a predecretat-o în Sine însuşi; Ef 3,3-11: prin descoperirea dumnezeiască Pavel cunoaşte taina (mystêrion) (v. 3) de comunicat neamurilor care vor afla priceperea pe care Pavel o are în taina (mystêrion) lui Cristos (v. 4) descoperită acum sfinţilor apostoli şi profeţilor (v. 5). Pavel evanghelizează şi iluminează naţiunile (v. 8) cu privire la iconomia tainei (mystêrion) ascunse din veacuri în Dumnezeu (v. 9), pentru ca şi puterile cereşti să cunoască prin Biserică înţelepciunea felurită a lui Dumnezeu (v. 11); Ef 5,32: căsătoria creştină este taina (mystêrion) cea mare în raport cu unirea nupţială dintre Cristos Mirele şi Biserica Mireasă; Ef 6,15: Pavel cere rugăciuni pentru a vesti cu îndrăzneală taina (mystêrion) Evangheliei.
Din aceste texte rezultă că în Noul Testament (NT) taina lui Dumnezeu sau a lui Cristos priveşte decizia operativă a lui Dumnezeu (Is 46,10), voinţa dumnezeiască (Ef 1,9), înţelepciunea lui Dumnezeu (Ef 3,10), planul de mântuire etern (Ef 3,11), ascuns, tăcut în secolele trecute dar acum, la plinirea vremii (Ef 1,10), revelat, descoperit apostolilor şi profeţilor în Duhul Sfânt (Ef 3,5), manifestat (anunţat, evanghelizat) prin scripturile profetice oamenilor şi puterilor cereşti (Ef 1,9; 3,3.10). Conţinutul tainei lui Dumnezeu, care este şi taina lui Cristos (Col 4,3; Ef 3,4) în trupul său format din evrei şi păgâni (Ef 3,6), este Cristos în noi (Col 1,27), este Cristos în întruparea sa istorică (1Tim 3,16).
Revelarea tainei mântuirii corespunde cu manifestarea, proclamarea, propovăduirea lui Isus Cristos. Anticipat în VT, Taina-Cristos se manifestă cu întruparea, ajunge la maximum cu învierea şi se extinde în lume cu propovăduirea Bisericii creştine. După rusalii, ziua de naştere a Bisericii creştine, Taina-Cristos capul Bisericii (Col 1,18) se manifestă în lume prin Taina-Biserică, trupul „real” al lui Cristos (Col 1,24; Ef 1,22-23). „Trupul mistic” al lui Cristos este cel de la împărtăşania euharistică cu Sfintele Taine.
3. Taina-Biserică
Despre taina Bisericii vorbeşte, de exemplu, cartea Apocalipsei, ca fiind taina (mystêrion) celor 7 stele din mâna dreaptă a Înviatului Cristos (îngerii, episcopii celor 7 biserici) şi taina celor 7 sfeşnice de aur care sunt 7 biserici, adică plinătatea Bisericii (Apoc 1,20). Biserica este taină (sacrament) pentru că Taina-Cristos Înviatul, Fiul Omului îmbrăcat în haine preoţeşti şi regeşti, este prezentă în mijlocul celor 7 sfeşnice de aur (Apoc 1,12-13), adică în mijlocul plinătăţii Bisericii, plinătate care subzistă în biserica locală, parohială.
Prezenţa Înviatului în Biserica lui Dumnezeu, adică venirea (parusia) continuă, în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Mt 28,20), se realizează pe „unda electromagnetică” a Duhului Sfânt (simbolizată de norii cerului), aşa cum a afirmat solemn Isus Cristos în faţa tribunalului religios (sinedriu): „de acum (adică după cruce şi înviere) îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului” (Mt 26,64). Venirea Fiului Omului (parusia continuă) o recepţionează „macro televizorul”, Biserica lui Dumnezeu în acţiune liturgică, când este pusă în „priză”, adică legată la „linia de înaltă tensiune” a succesiunii apostolice, succesiune realizată prin preoţia sfinţită prin hirotonisire (cheirotonia de la cheir = mână şi teinô = a întinde, adică întinderea mâinilor, poporului pentru vot şi a episcopului pentru confirmare).
Taina-Cristos şi Taina-Biserică sunt o singură taină (Taina Cristos-Biserică) sau două feţe ale tainei mântuirii, feţe unite inseparabil, idisolubil, nunţial, pentru că Mirele Cristos este capul Bisericii (Col 1,18), iar Biserica Mireasă este trupul lui Cristos (Ef 1,23).
4. Tainele Bisericii tradiţionale
Apostolii cer să fie consideraţi miniştri ai lui Cristos şi administratori (oikonómois, dispensatores) ai tainelor (mystêria) lui Dumnezeu (1 Cor 4,1). Iconomia (oikonomía = legea casei, de la óikos = casă şi nómos = lege) tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu (Ef 3,9) este legea, regula, criteriul după care Taina Cristos-Biserică este revelată şi distribuită zilnic casnicilor lui Dumnezeu. Spre deosebire de economia comunistă sau capitalistă, regula „iconomiei creştine” este: administrate bunurile casei în aşa fel ca toţi să aibă totul, nimănui nimic să nu-i lipsească (principiul vaselor comunicante).
Ca economi ai tainelor lui Dumnezeu şi Părinţii Bisericii folosesc termenul „taină” sau „sacrament” pentru a indica diverse aspecte, feţe, ale unicei taine a mântuirii, Taina Cristos-Biserică. Episoadele fundamentale din viaţa istorică a lui Cristos devin taine ale Tainei-Cristos: taina naşterii, cina tainică, adică predarea cutremurătoarelor taine, taina pătimirii, taina morţii şi a coborârii la iad. Oameni şi evenimente din VT care prefigurau „tainele Logosului” sunt taine. Adevărurile credinţei creştine în care ne introduce Mistagogul Cristos sunt taine. Sunt taine şi dogmele care depăşesc înţelegerea raţională.
După secolul al XII-lea, în teologia scolastică, cu precizia caracteristică, cuvântul taină-sacrament este folosit numai pentru numărul simbolic de „şapte taine sau sacramente” de instituţie dumnezeiască, care formează o reţea ce îmbracă toată Taina Cristos-Biserică. Cele şapte taine sunt:
– botezul (Rom 6,1-11: scufundare în taina morţii şi învierii lui Cristos în vederea naşterii din nou);
– ungerea cu mir sau confirmarea (2Cor 1,21-22: ungere pentru a participa la funcţiile de profet, rege, preot şi mire ale Unsului-Cristos);
– împărtăşania euharistică sau cuminecarea (Evr 9,14; Mt 26,26-28: participare la unica ofertă şi sacrificiu din iubire ale lui Cristos);
– preoţia sau hirotonirea (Evr 5,1: robii lui Dumnezeu pentru oameni prezintă Tatălui jertfa lui Cristos şi a Bisericii);
– căsătoria sau încununarea (Ef 5,32: adeziune nunţială la un mădular al trupului lui Cristos, de sex opus, după modelul „tainei mari” a unirii nunţiale dintre Mirele Cristos şi Biserica Mireasă);
– pocăinţa sau spovada (In 20,22-23: aplicarea jubileului mesianic al iertării datoriilor-păcate prin darul Duhului Sfânt, celor ce se căiesc şi cer iertare);
– maslul sau ungerea bolnavilor (Iac 5,14-15: ungere în vederea vindecării provizorii de boli, dacă nu am terminat „meciul” acestei vieţi, şi a vindecării definitive de marea boală a morţii prin înviere).
Am sugerat câte o definiţie a fiecărei taine, indicând de fapt unul, cel care mi s-a părut mai reprezentativ, din multele aspecte ale fiecărei taine. Taina lui Dumnezeu, ca şi Dumnezeu, este inepuizabilă, oricâte aspecte i-am dezvălui, tot mai rămân aspecte nedescoperite.
Sfântul apostol Pavel i‑a sfătuit pe diaconi, slujitori în „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (1Tim 3,15), să „păstreze taina (mystêrion) credinţei într-o conştiinţă curată” (1Tim 3,9). Taina credinţei numită şi „marea taină (mystêrion) a evlaviei” este credinţa creştină în Taina-Cristos: „Cel care s-a arătat în trup, a fost justificat în Duh, a apărut îngerilor, a fost vestit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă” (1Tim 3,16).
1. Taina lui Dumnezeu
Taina lui Dumnezeu are două aspecte. Un aspect pozitiv numit „taina mântuirii” şi un aspect negativ numit „taina fărădelegii”. În zilele când al şaptelea înger va suna din trâmbiţă se va împlini taina lui Dumnezeu (Apoc 10,7), pentru că pe lângă taina mântuirii deja manifestată în Isus Cristos şi Duhul Sfânt, se va manifesta şi tainei fărădelegii.
Taina mântuirii este, de fapt, taina lui Cristos (întruparea istorică) care cuprinde: pregătirea şi prefigurarea VT; viaţa istorică a lui Isus Cristos de la naştere prin botez, transfigurarea, crucea şi îngroparea până la înviere, la rusalii, la venirea şi prezenţa, parusia (parousía) actuală şi parusia ultimă, finală, în slavă. Pregătirea pentru manifestarea tainei mântuirii s-a făcut cu poporul Israel în lunga perioadă a VT. Înfăptuirea tainei mântuirii a realizat-o Tatăl prin Isus Cristos cu colaborarea Duhului Sfânt, desăvârşindu-o la cruce, înviere şi rusalii. De aceea taina mântuirii se numeşte şi taina lui Cristos sau Taina-Cristos după cum vom vedea mai jos. Până la revenirea lui Cristos, administrarea (iconomia) tainei mântuirii o înfăptuieşte Biserica Dumnezeului celui viu care realizează parusia continuă a Înviatului, fapt pentru care taina mântuirii se numeşte taina Bisericii sau Taina-Biserică.
Manifestarea tainei fărădelegii o va realiza (cu permisiunea lui Dumnezeu), Diavolul tatăl minciunii (In 8,44), prin lucrarea Omului fărădelegii (Anticrist) şi colaborarea Fiarelor apocaliptice sataniste şi a Babilonului cel mare (antibiserica în acţiune comercială). De aceea taina fărădelegii se numeşte taina „Babilonului cel mare, mama prostituatelor şi a urâciunilor pământului” (Apoc 17,5) sau „taina femeii (Babilonul cel mare) şi a fiarei care o poartă” (Apoc 17,7). Deşi taina fărădelegii a început a lucra din timpul apostolilor, manifestarea ei deplină prin Omul fărădelegii nu poate avea loc până când acel ceva (neutru: to katechon) şi acel cineva (masculin: ho katechon) care-i opresc arătarea nu vor fi înlăturaţi (2Tes 2,6-7). Vezi articolul „Taina fărădelegii şi katechon-ul. O interpretare actuală”, Oglindanet 19.12. 2010.
2. Taina-Cristos
Teologia tainei lui Dumnezeu, care, în aspectul pozitiv, este, de fapt, taina lui Cristos, o găsim la Sfântul apostol Pavel, considerând folosirea cuvântului taină în următoarele texte cristologice:
1Cor 2,1: Pavel proclamă taina (mystêrion) lui Dumnezeu corintenilor (fără oratorie);
1Cor 2,7: Pavel propovăduieşte Înţelepciunea lui Dumnezeu în taină (mystêrion), ascunsă;
Rom 16,25-26: propovăduirea lui Cristos Înviat este revelarea tainei (mystêrion) tăcute în Dumnezeu de veacuri (v. 25); acum arătată, adusă la cunoştinţa neamurilor prin scrierile profetice;
Col 1,25-28: Pavel, ca diacon al păgânilor, întregeşte Cuvântul lui Dumnezeu (v. 25), adică taina (mystêrion) ascunsă din veşnicii fiinţelor cereşti (generaţiilor) şi acum descoperită sfinţilor apostoli (v. 26); bogăţia slavei tainei (mystêrion) este Cristos în noi (v. 27) propovăduit şi învăţat oamenilor (v. 28); Col 2,2-3: credincioşii ajutaţi de Pavel au primit cunoaşterea profundă a tainei (mystêrion) lui Dumnezeu: Cristos (v. 2) în care sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei; Col 4,3-4: Pavel se recomandă rugăciunilor pentru ca Dumnezeu să deschidă poarta cuvântului ca să poată vesti taina (mystêrion) lui Cristos (v. 3) care trebuie făcută cunoscută (v. 4); Ef 1,9: Tatăl fie binecuvântat (v. 3) pentru că ne-a descoperit taina (mystêrion) Voii sale, care după bunăvoinţa sa a predecretat-o în Sine însuşi; Ef 3,3-11: prin descoperirea dumnezeiască Pavel cunoaşte taina (mystêrion) (v. 3) de comunicat neamurilor care vor afla priceperea pe care Pavel o are în taina (mystêrion) lui Cristos (v. 4) descoperită acum sfinţilor apostoli şi profeţilor (v. 5). Pavel evanghelizează şi iluminează naţiunile (v. 8) cu privire la iconomia tainei (mystêrion) ascunse din veacuri în Dumnezeu (v. 9), pentru ca şi puterile cereşti să cunoască prin Biserică înţelepciunea felurită a lui Dumnezeu (v. 11); Ef 5,32: căsătoria creştină este taina (mystêrion) cea mare în raport cu unirea nupţială dintre Cristos Mirele şi Biserica Mireasă; Ef 6,15: Pavel cere rugăciuni pentru a vesti cu îndrăzneală taina (mystêrion) Evangheliei.
Din aceste texte rezultă că în Noul Testament (NT) taina lui Dumnezeu sau a lui Cristos priveşte decizia operativă a lui Dumnezeu (Is 46,10), voinţa dumnezeiască (Ef 1,9), înţelepciunea lui Dumnezeu (Ef 3,10), planul de mântuire etern (Ef 3,11), ascuns, tăcut în secolele trecute dar acum, la plinirea vremii (Ef 1,10), revelat, descoperit apostolilor şi profeţilor în Duhul Sfânt (Ef 3,5), manifestat (anunţat, evanghelizat) prin scripturile profetice oamenilor şi puterilor cereşti (Ef 1,9; 3,3.10). Conţinutul tainei lui Dumnezeu, care este şi taina lui Cristos (Col 4,3; Ef 3,4) în trupul său format din evrei şi păgâni (Ef 3,6), este Cristos în noi (Col 1,27), este Cristos în întruparea sa istorică (1Tim 3,16).
Revelarea tainei mântuirii corespunde cu manifestarea, proclamarea, propovăduirea lui Isus Cristos. Anticipat în VT, Taina-Cristos se manifestă cu întruparea, ajunge la maximum cu învierea şi se extinde în lume cu propovăduirea Bisericii creştine. După rusalii, ziua de naştere a Bisericii creştine, Taina-Cristos capul Bisericii (Col 1,18) se manifestă în lume prin Taina-Biserică, trupul „real” al lui Cristos (Col 1,24; Ef 1,22-23). „Trupul mistic” al lui Cristos este cel de la împărtăşania euharistică cu Sfintele Taine.
3. Taina-Biserică
Despre taina Bisericii vorbeşte, de exemplu, cartea Apocalipsei, ca fiind taina (mystêrion) celor 7 stele din mâna dreaptă a Înviatului Cristos (îngerii, episcopii celor 7 biserici) şi taina celor 7 sfeşnice de aur care sunt 7 biserici, adică plinătatea Bisericii (Apoc 1,20). Biserica este taină (sacrament) pentru că Taina-Cristos Înviatul, Fiul Omului îmbrăcat în haine preoţeşti şi regeşti, este prezentă în mijlocul celor 7 sfeşnice de aur (Apoc 1,12-13), adică în mijlocul plinătăţii Bisericii, plinătate care subzistă în biserica locală, parohială.
Prezenţa Înviatului în Biserica lui Dumnezeu, adică venirea (parusia) continuă, în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Mt 28,20), se realizează pe „unda electromagnetică” a Duhului Sfânt (simbolizată de norii cerului), aşa cum a afirmat solemn Isus Cristos în faţa tribunalului religios (sinedriu): „de acum (adică după cruce şi înviere) îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului” (Mt 26,64). Venirea Fiului Omului (parusia continuă) o recepţionează „macro televizorul”, Biserica lui Dumnezeu în acţiune liturgică, când este pusă în „priză”, adică legată la „linia de înaltă tensiune” a succesiunii apostolice, succesiune realizată prin preoţia sfinţită prin hirotonisire (cheirotonia de la cheir = mână şi teinô = a întinde, adică întinderea mâinilor, poporului pentru vot şi a episcopului pentru confirmare).
Taina-Cristos şi Taina-Biserică sunt o singură taină (Taina Cristos-Biserică) sau două feţe ale tainei mântuirii, feţe unite inseparabil, idisolubil, nunţial, pentru că Mirele Cristos este capul Bisericii (Col 1,18), iar Biserica Mireasă este trupul lui Cristos (Ef 1,23).
4. Tainele Bisericii tradiţionale
Apostolii cer să fie consideraţi miniştri ai lui Cristos şi administratori (oikonómois, dispensatores) ai tainelor (mystêria) lui Dumnezeu (1 Cor 4,1). Iconomia (oikonomía = legea casei, de la óikos = casă şi nómos = lege) tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu (Ef 3,9) este legea, regula, criteriul după care Taina Cristos-Biserică este revelată şi distribuită zilnic casnicilor lui Dumnezeu. Spre deosebire de economia comunistă sau capitalistă, regula „iconomiei creştine” este: administrate bunurile casei în aşa fel ca toţi să aibă totul, nimănui nimic să nu-i lipsească (principiul vaselor comunicante).
Ca economi ai tainelor lui Dumnezeu şi Părinţii Bisericii folosesc termenul „taină” sau „sacrament” pentru a indica diverse aspecte, feţe, ale unicei taine a mântuirii, Taina Cristos-Biserică. Episoadele fundamentale din viaţa istorică a lui Cristos devin taine ale Tainei-Cristos: taina naşterii, cina tainică, adică predarea cutremurătoarelor taine, taina pătimirii, taina morţii şi a coborârii la iad. Oameni şi evenimente din VT care prefigurau „tainele Logosului” sunt taine. Adevărurile credinţei creştine în care ne introduce Mistagogul Cristos sunt taine. Sunt taine şi dogmele care depăşesc înţelegerea raţională.
După secolul al XII-lea, în teologia scolastică, cu precizia caracteristică, cuvântul taină-sacrament este folosit numai pentru numărul simbolic de „şapte taine sau sacramente” de instituţie dumnezeiască, care formează o reţea ce îmbracă toată Taina Cristos-Biserică. Cele şapte taine sunt:
– botezul (Rom 6,1-11: scufundare în taina morţii şi învierii lui Cristos în vederea naşterii din nou);
– ungerea cu mir sau confirmarea (2Cor 1,21-22: ungere pentru a participa la funcţiile de profet, rege, preot şi mire ale Unsului-Cristos);
– împărtăşania euharistică sau cuminecarea (Evr 9,14; Mt 26,26-28: participare la unica ofertă şi sacrificiu din iubire ale lui Cristos);
– preoţia sau hirotonirea (Evr 5,1: robii lui Dumnezeu pentru oameni prezintă Tatălui jertfa lui Cristos şi a Bisericii);
– căsătoria sau încununarea (Ef 5,32: adeziune nunţială la un mădular al trupului lui Cristos, de sex opus, după modelul „tainei mari” a unirii nunţiale dintre Mirele Cristos şi Biserica Mireasă);
– pocăinţa sau spovada (In 20,22-23: aplicarea jubileului mesianic al iertării datoriilor-păcate prin darul Duhului Sfânt, celor ce se căiesc şi cer iertare);
– maslul sau ungerea bolnavilor (Iac 5,14-15: ungere în vederea vindecării provizorii de boli, dacă nu am terminat „meciul” acestei vieţi, şi a vindecării definitive de marea boală a morţii prin înviere).
Am sugerat câte o definiţie a fiecărei taine, indicând de fapt unul, cel care mi s-a părut mai reprezentativ, din multele aspecte ale fiecărei taine. Taina lui Dumnezeu, ca şi Dumnezeu, este inepuizabilă, oricâte aspecte i-am dezvălui, tot mai rămân aspecte nedescoperite.
Autor: S. Făgăraș
Sursa: www.oglindanet.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial