De cele mai multe ori calităţile negative îi adună pe oameni. Lichelele se miros între ele, se simt de la o poştă şi se coalizează. Fricoşii, „diplomaţii”, găinarii, derbedeii, la fel. Cele mai trainice tovărăşii se leagă în puşcării, cum bine se ştie. Binele izolează, pentru că, probabil, ţine de latura noastră discretă, profundă, ascunsă. Răul adună gregar fiindcă e nesigur pe sine. Frica de sine, lipsa încrederii în sine, ca reflex al bunătăţii divine, stârnesc haitele de drăcuşori, care devin treptat lupi nesăţioşi. E poate şi nevoia de a fi consolat de propriile defecte prin comparaţie sau prin solidaritate cu defectele altora. Răul e altă faţă a suferinţei, la urma urmei. Răul e suferinţa activă, reacţionantă. Sunt uimit şi îngrozit de fiecare dată când îmi văd pronosticurile concretizate. Cine a primit darul cunoaşterii oamenilor e cel mai trist om din lume. E un dar la care aş renunţa fără absolut niciun regret, dacă ar fi posibil. Coaliţiile răului se înfiripă şi se destramă pretutindeni în jur, cu viteza cu care se înfiripă şi se destramă norii de pe cer. Dar important e să înţelegem că norii există nu pentru a aşterne întunericul peste lume, ci pentru a-i da ploaie şi a o proteja de arşiţa soarelui.
Autor: C. Bădiliță
Sursa:
www.oglindanet.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial