CULTUL SF. BLAZIU

Protector împotriva bolilor de gât, este foarte venerat și de către Bisericile orientale

de Pietro Barbini

ROMA, vineri, 3 februarie 2012 (ZENIT.org) – Puține lucruri se cunosc despre viața Sf. Blaziu, a cărui memorie o celebrăm astăzi. Informații biografice despre acest sfânt pot fi găsite în hagiografia lui Camillo Tutini, care a adunat numeroase mărturii transmise pe cale orală. Se știe că a fost medic și episcop de Sevasta în Armenia, și că martiriul lui a avut loc în timpul persecuției creștinilor, în jurul anului 316, în cursul contrastelor dintre împăratul Constantin (Occident) și Liciniu (Orient).

Capturat de către romani, a fost bătut și jupuit de viu cu piepteni de fier, cele care erau folosite pentru a pieptăna lâna și, în sfârșit, decapitat pentru a fi refuzat să abjure propria credință în Cristos. Este vorba de un sfânt cunoscut și venerat atât în Occident cât și în Orient. Cultul lui este foarte răspândit atât în Biserica Catolică cât și în Biserica Ortodoxă.

În cetatea lui natală, unde și-a desfășurat ministerul său episcopal, se povestește că a făcut multe miracole, dintre care se amintește cel pentru care este cunoscut, adică vindecarea – care a avut loc în timpul prizonieratului său – a unui tânăr, pe care l-a scăpat de un oscior de pește înfipt în gât. Într-adevăr, chiar și astăzi, Sf. Blaziu este invocat mai ales în vindecarea bolilor de gât.

Mai mult încă, Sf. Blaziu face parte din cei, așa numiți paisprezece sfinți auxiliari, adică, acei sfinți invocați pentru vindecarea de boli particulare. Venerat în multe orașe și localități italiene, ale căror patron este, sărbătoarea lui a fost fixată pentru ziua de 3 februarie în aproape întreaga peninsulă italiană.

Este o tradiție ca, în mijlocul celebrării să se introducă o specială binecuvântare a gâtului credincioșilor, împărțită de parohul care se folosește de două lumânări puse în cruciș (în vechime se folosea uleiul binecuvântat). Mai sunt interesante și unele tradiții popular ce s-au transmis de-a lungul vremii cu ocazia sărbătorii Sfântului. Credincioșii din dieceza de Milano obișnuiesc să sărbătorească în familie, mâncând resturile de panettone rămase de la Crăciun, iar alții pregătesc dulciuri având forme speciale care-l amintesc pe Sfânt, dulciuri binecuvântate de paroh și distribuite apoi credincioșilor. În localitatea Lanzara, o comună din provincia de Salerno, de exemplu, tradiția vrea ca să se mănânce faimoasa “polpetta di San Biagio” (pulpa Sf. Blaziu).

În orașul Salemi, în schimb, se povestește că în anul 1542, Sfântul a salvat populația de la o gravă foamete, cauzată de o invazie de lăcuste care au distrus culturile din câmpii, mijlocind și ascultând rugăciunile poporului care cerea ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea lui (Sf. Blaziu, de aceea, mai este și protectorul roadelor pământului). Din acea zi, la Salemi, în fiecare an, în ziua de 3 februarie se sărbătorește pregătind așa numitele “cavadduzzi”, literal “lăcuste”, în amintirea miracolului, și “caddureddi” (sub formă de gât), care sunt pâinițe mici pregătite cu apă și făină, binecuvântate și distribuite apoi credincioșilor.

La Cannara,  în schimb, o comună din provincia de Perugia, sărbătorile în onoarea Sfântului reprezintă o ocazie pentru a organiza vechi jocuri de abilitate populară, ca de exemplu, simpaticul joc, atestat deja în secolul al XVI-lea, numit “Ruzzolone”, joc în cadrul căruia trebuie să se rostogolească cât mai mult pe străzile orașului forme de brânză, sau faimoasa cursă a sacilor și altele încă,, pentru a se încheia cu o procesiune solemnă cu statuia sfântului, însoțită de fanfara locului.

La Fiugii, înainte cu o seară, se ard în piața localității, așa numitele “stuzze”, constând în coșuri mari pline cu lemne puse sub formă de piramidă, în amintirea miracolului ce a avut loc în anul 1298, când a fost văzut Sf. Blaziu provocând false focuri în cetate, astfel ca să inducă trupele dușmane, care așteptau în afara cetății, gata să atace. Văzând acele lumini, au crezut că trupele aliate i-au precedat în atacarea cetății, și au plecat.

Moaștele Sf. Blaziu sunt păstrate în Bazilica din Maratea, oraș al cărui protector este. Au fost aduse aici în anul 723, în interiorul unei urne din marmură, cu marfă care de la Sevasta trebuia să ajungă la Roma, călătorie întreruptă la Maratea din cauza unei furtuni, singura cetate din regiunea Bazilicata care se află lângă Marea Tirenă.

Se povestește că pereții bazilicii, și mai înainte și statuia ridicată în cinstea lui în anul 1563 și așezată pe acoperișul bazilicii, au lăsat să curgă i specie de lichid gălbui, pe care credincioșii l-au adunat și l-au folosit pentru îngrijirea bolnavilor. Papa Puis al IV-lea, în anul 1563, pe atunci episcop, a recunoscut acest lichid ca fiind “mană cerească”.

Nu întâmplător, la Maratea, Sfântul Blaziu are o valență particulară și este sărbătorit de două ori în fiecare an: în ziua de 3 februarie, așa cum se obișnuiește în întreaga Biserică Catolică, și în ziua aniversarului mutării moaștelor, când sărbătorile durează opt zile, din prima sâmbătă a lunii mai până în duminica a doua a lunii.