Efrem Sirul, mort în anul 373, cântă misterul mântuirii noastre în 35 de imnuri pascale care tratează despre azime, răstignire şi înviere. În al optulea imn despre răstignire sunt contemplate locurile şi instrumentele legate de pătimirea lui Cristos, fiecare aclamat "fericit". Grădina Ghetsemani este pusă în paralel cu grădina Edenului: "Fericit eşti tu, locule, care ai fost vrednic de acea sudoare a Fiului care peste tine a căzut. Cu pământul a amestecat sudoarea sa pentru a îndepărta sudoarea lui Adam. Fericit pământul, pe care el l-a parfumat cu sudoarea sa şi care bolnav fiind a fost vindecat".
Edenul este prezentat ca locul voinţei împărţită între preceptul lui Dumnezeu şi viclenia şarpelui, care în Ghetsemani se recompune: "Fericit eşti tu, locule, pentru că ai făcut să se bucure grădina desfătărilor cu rugăciunile tale. În el era împărţită voinţa lui Adam faţă de creatorul său. În grădină Isus a intrat, s-a rugat şi a recompus voinţa care se împărţise în grădină şi a zis: Nu voinţa mea, ci a ta!".
Fericit este declarat şi Golgota: "Fericit eşti şi tu, Golgota! Cerul a invidiat micimea ta. Nu atunci când Domnul stătea acolo sus în cer a avut loc învierea. Pe tine a fost plătită datoria noastră. Pornind de la tine tâlharul a deschis Edenul. Cel care a fost ucis pe tine m-a mântuit". Şi tâlharul cel bun este fericit pentru că este condus în paradis de Domnul însuşi.
Foarte frumoasă este şi imaginea, prin contrast, între cei care au trădat (Iuda), au tăgăduit (Petru) şi au fugit (discipolii) şi cel care din înaltul crucii (tâlharul) îl vesteşte, ca şi cum Efrem ar vrea să sublinieze că pe cruce tâlharul devine apostol: "Fericit eşti şi tu, tâlharule, pentru că din cauza morţii tale Viaţa te-a întâlnit. Domnul nostru te-a luat şi te-a aşezat în Eden. Iuda a trădat cu o înşelătorie, şi Simon a tăgăduit şi discipolii fugind s-au ascuns; tu însă l-ai vestit".
În acelaşi imn Efrem îl alătură pe Iosif din Arimatea de soţul Mariei. Rolul acestuia în a primi pe Pruncul nou-născut, în a-l înfăşa, în a-l vedea deschizându-şi ochii, devine într-un fel rolul celuilalt Iosif faţă de Cristos coborât de pe cruce: "Fericit eşti tu, care ai acelaşi nume al lui Iosif cel drept, pentru că l-ai înfăşurat şi l-ai înmormântat pe Cel Viu răposat; i-ai închis ochii Celui Vigilent adormit care a adormit şi a despuiat sheolul".
Fericit este şi mormântul, sânul care cuprinde pentru totdeauna moartea: "Fericit eşti şi tu, mormânt unic, pentru că lumina unica născută a răsărit în tine. Înlăuntrul tău a fost învinsă moartea orgolioasă, pe care în tine Cel Viu mor a alungat-o. Mormântul şi grădina sunt simbol al Edenului în care Adam a murit de o moarte invizibilă. Cel Viu înmormântat care a înviat în grădină l-a ridicat pe cel care căzuse în grădină".
În primul imn despre Înviere cântă misterul mântuirii: "A zburat şi a coborât acel Păstor al tuturor: l-a căutat pe Adam oaie rătăcită, pe umerii săi a purtat-o şi a urcat". Efrem alătură sânul Tatălui şi cel al Mariei şi al celor care cred, însărcinate cu Cuvântul lui Dumnezeu: "Cuvântul Tatălui a venit din sânul său şi a îmbrăcat trupul într-un alt sân. De la sân la sân el a continuat şi sânurile caste au fost umplute de el. Binecuvântat cel care a luat locuinţă în noi!".
Poetul sfânt subliniază coerenţa întregului mister al mântuirii până la înălţarea la cer: "Din înalt a curs ca un fluviu şi din Maria ca o rădăcină. De pe lemn a coborât ca rod şi s-a suit la cer ca prim rod. Din înalt a coborât ca Domn şi din pântece a ieşit ca servitor. S-a îngenuncheat moartea în faţa lui în sheol şi la învierea sa viaţa l-a adorat".
În sfârşit, întruparea este văzută ca apropierea lui Cristos de omenirea slabă şi bolnavă: "Pe cei necuraţi nu i-a urât şi pe păcătoşi nu i-a neglijat. De cei nevinovaţi s-a bucurat mult şi i-a dorit mult pe cei simpli". Toată răscumpărarea este în apropierea lui de oameni pentru a-i duce la gloria sa divină: "În fluviu îl numără printre cei care trebuie să primească botezul, iar în mare l-au numărat printre cei care dorm. Pe lemn ca ucis şi în mormânt ca un cadavru. Cine pentru noi, Doamne, ca tine? Cel Mare care s-a făcut mic, Cel Vigilent care a adormit, Cel Curat care a fost botezat, Cel Viu care a pierit, Regele dispreţuit pentru a da tuturor onoare".
(După L'Osservatore romano, 24 aprilie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial