REFLECȚIE BOTEZUL DOMNULUI (ANUL A)

Voi ştiţi ce s-a întâmplat în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan. Cum l-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi putere pe Isus din Nazaret, care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el" (Fap 10, 37-38).

În lumina acestui text biblic luat din cartea Faptele Apostolilor pentru Duminica solemnității Botezului Domnului (Anul A), putem vedea foarte clar rolul, sensul, finalitatea botezului lui Isus și, implicit, al oricărei persoane care cere botezul. Cu alte cuvinte, botezul este misiune, trimitere, apostolat. La botez, Cristos primește mandatul explicit din partea Tatălui: de a face bine; de a-i vindeca pe cei stăpâniți de diavoli, de a vesti că Dumnezeu este cu El și cu noi. Prin botez, creștinul primește buletinul de identitate, este recunoscut major în sânul Bisericii și capabil de a da mărturie despre Cristos. Nu degeaba și Isus își începe misiunea imediat după ce a fost botezat. Sf. Petru, în pericopa citată mai sus, le explică creștinilor din Cezareea ce s-a întâmplat cu Isus după ce a fost botezat. Am putea vorbi de o cateheză, concisă, clară, punctând la esențial. Dacă ne gândim bine la botezul care are loc în zilele noastre în Biserică, faptul că botezul se face copiilor încă gângurind, faptul că botezul a devenit mai degrabă un rit social, fără să mai fie conștientizat ca fiind un act de credință, cu siguranță, o cateheză de genul pe care-l face Petru nu-și mai are rostul. Și totuși…. care este semnificația Sf. Cruci pe care o facem pe creștetul capului nostru de mai multe ori pe zi dacă nu o reiterare a botezului primit cu mulți ani în urmă? Ori de câte ori ne facem semnul Crucii reînnoim făgăduințele făcute la Botez. Iar această reînnoire ar trebui să ne amintească înainte de toate că am devenit martori ai lui Dumnezeu, martori ai iubirii lui Cristos, Fiul predilect al Tatălui. Ori de câte ori ne facem semnul Crucii, Dumnezeu repetă cuvintele: Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria. Dar și creștinul are ceva de spus: Acesta este Dumnezeul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria. Cel care este bucuros, fericit, nu poate să tacă, vestește, vrea să împărtășească bucuria cu alții, cu toți cei pe care îi întâlnește. Dacă nu putem fi cu toții atât de tari încât să alungăm diavolii din persoane, avem însă capacitatea de a face binele, oriunde ne-am afla. Spunem deseori că în lumea în care trăim este greu să fim buni, să facem binele. O fi, dar dacă ne gândim la sfinți, marea majoritate dintre ei au făcut binele în locuri de negândit: în pușcării, în pustiu, pe străzile pline de sărăcie, etc. Să încercăm să ne deschidem urechile atunci când ne facem semnul Crucii și vom auzi clar vocea Tatălui: Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria.