Tu, cea din urmă împlinire a vieţii,
Moarte, moartea mea, vino şi-mi şopteşte la ureche...
Zi de zi pentru tine mi-am privit ceasul.
De dragul tău mi-am răbdat bucuriile şi durerile.
Tot ce sunt şi tot ce am, tot ce sper şi îndrăgesc
s-a vărsat, ca un râu în mare, numai în adâncimile tainei tale.
Mai priveşte-mă acum încă o dată,
şi voi fi al tău pentru totdeauna.
Cununa împletită din flori
e gata să acopere creştetul miresei,
iar ea, părăsindu-şi casa şi părinţii,
aleargă să-şi întâlnească Mirele în singurătatea nopţii.
Timpul fără sfârşit
Timpul n-are sfârşit în mâinile Tale, Doamne.
Nimeni nu-are putere să-Ţi numere clipele.
Zile, nopţi şi veacuri zboară şi se ofilesc.
Numai Tu, Cel neschimbat şi nesupus timpului,
ştii să aştepţi.
Veacurile se leagă cu unele de altele
cu disperarea petalelor unei plăpânde flori de câmp.
Săraci în timp, mereu lipsiţi de timp,
scormonim stăruitor în fiinţa lui,
în căutarea vreunei singure şanse în plus.
Suntem prea săraci să ne îngăduim întârzieri.
Iar eu îmi pun mereu timpul
în palma oricărui ins arţăgos care mi-l pretinde,
lăsând altarul Tău mereu gol de ofrande.
Când ziua se sfârşeşte, o iau la fugă, înfricoşat,
ca nu cumva să rămân pe dinafară în faţa uşii deja închise.
Şi-atunci văd cu mirare că totuşi nu s-a închis,
că poate încă mai este timp.
Piatra veşniciei
Cu disperată speranţă o caut prin toate cotloanele camerei.
Dar, vai, nu-i de găsit nicăieri.
Casa mea e mult prea strâmtă
şi nu-i poate fi sălaş.
Dar Ţie-Ţi este casă veşnicia, Doamne.
Şi, tot căutând-o, am ajuns să-Ţi bat la uşă.
Sub bolta aurie a cerului scăldat în purpura amurgului
îmi ridic cu înflăcărare ochii spre faţa Ta.
Adăpost îmi este piatra veşniciei,
unde nimic nu poate fi nimicit,
nici speranţa, nici bucuria chipurilor
pe care le zăresc printre lacrimi.
Ah! Scufundă viaţa mea pustie
în adâncurile cele mai de nepătruns ale oceanului veşniciei.
Dă-mi să mai simt, fie şi pentru cea din urmă oară,
pierduta ei dulceaţă,
într-un univers străin.
Colier de perle
Am să brodez pentru tine, Mamă,
un colier de perle
din lacrimile mele de jale.
Ştiu că stelele ţi-au împletit din mănunchiuri de lumină
brăţări fără de preţ care-ţi atârnă la mână.
Dar colierul meu ţi se va odihni mereu pe piept.
Ştiu că bucuria şi slava sunt de la Tine,
şi al Tău este a le da sau a le lua înapoi.
Jalea însă este numai a mea
şi, dacă ţi-o voi aduce în dar,
poate mă vei mângâia, drept răsplată,
cu harul Tău.
Litania inimii
Când sufletul îmi va fi greu şi uscat,
vino la mine cu un izvor de milostivire.
Când orice bucurie va fi secat din viaţa mea,
vino la mine cu o revărsare de cântec dulce.
Când furtuna grijilor şi a zgomotului lumii va fi gata să mă doboare,
vino la mine, Domnul tăcerii mele, cu pacea şi odihna Ta.
Când inima mea cerşetoare va zăcea înfrântă şi prizonieră,
vino la mine, Regele meu, cu slava maiestăţii Tale.
Când dorinţele îmi vor întuneca mintea cu iluzii şi lut,
Tu, Cel pururi sfânt şi pururi treaz, vino la mine
cu fulgerul şi tunetul luminii Tale.
Drum închis
La capătul puterilor,
credeam că s-a sfârşit călătoria mea,
că drumul s-a închis,
că nu mai am nimic şi că timpul vieţii mele s-a retras
în adăpostul unei obscurităţi mute.
Dar văd acum că voia Ta n-are sfârşit înlăuntrul meu.
şi că, atunci când vechile cuvinte mor în toate limbile pământului,
cântece noi ţâşnesc din inimă,
iar acolo unde vechile urme se şterg,
ia fiinţă o nouă patrie, cu alte şi alte minuni.
Traducere: Sorina Munteanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial