Petru Crisologul, Predici, 148

Nașterea lui Cristos nu provine dintr-o necesitate, ci din puterea lui Dumnezeu... Este sacramentul iubirii lui care redă mântuirea oamenilor.
Cel care l-a făcut pe om să se nască dintr-un pământ feciorelnic, a făcut să se nască, prin propria naștere, un om dintr-un trup inviolat. Mâna care luase pământul pentru a ne plăsmui, a voit să ia ea însăși trupul pentru a ne reînnoi. Creatorul în creatură și Dumnezeu în trup: este o onoare pentru creatură fără să fie o dezonoare pentru Creator. Pentru ce, o, omule, ai puțină valoare în ochii tăi, în vreme ce ești atât de prețios în ochii lui Dumnezeu? De ce cauți din ce materie ai luat plăsmuit și nu cauți sensul existenței tale? Această mare locuință care este lumea vizibilă nu a fost oare construită pentru tine? Pentru tine lumina alungă întunericul ce te înconjoară, mărginește noaptea și măsoară ziua. Pentru tine cerul se iluminează de la lumina unui alt soare, lună și stele. Pentru tine pământul este îmbrăcat cu flori, cu păduri și fructe. Pentru tine a fost creată atât de frumoasă minunata varietate a ființelor din văzduh, din câmpii și din apă...

Dar Domnul vrea să înmulțească încă și mai mult gloria ta. Imprimă în tine imaginea Lui, pentru ca această imagine să facă vizibilă pe pământ prezența Creatorului invizibil; ți-a dat locul Lui în această lume pământească pentru ca marea împărăție a acestei lumi să nu fie lipsită de un reprezentant al Domnului... Și ceea ce Dumnezeu a creat în tine cu puterea Lui, a avut bunătatea să o asume în sine. A voi să se arate în mod real în om, în care, până în acel moment, apăruse numai în imagine. A dăruit omului să fie în realitate ceea ce înainte era numai prin asemănare...
Din acest motiv, Cristos a luat în sine copilăria și a acceptat să fie hrănit; s-a inserat în timp pentru a instaura singura vârstă perfectă, vârsta care rămâne și pe care el însuși a făcut-o. Poartă omul pentru ca omul să nu mai poată cădea; cel pe care El îl crease terestru, acum îl face să devină ceresc. Celui care era însuflețit cu un suflet omenesc, îi dăruiește viața Duhului lui Dumnezeu; îl transportă cu totul în Dumnezeu până la punctul că nu mai rămâne nimic în el din tot ce era păcat, moarte, durere, suferință, din tot ceea ce era pur pământesc, în virtutea meritelor Domnului nostru Isus Cristos care fiind Dumnezeu, viețuiește și domnește cu Tatăl în unire cu Duhul Sfânt, acum și totdeauna și în vecii vecilor. Amin.