Imn închinat Nașterii lui Cristos din Maria: Efrem Sirul

Îndreptați-vă privirea spre Maria! Când îngerul Gabriel intră la ea și începe să vorbească, ea întreabă: Cum va fi aceasta? Iar robul Duhului Sfânt îi răspunde: Este ușor pentru Dumnezeu, deoarece Lui toate îi sunt cu putință. Și ea, crezând ferm ceea ce auzise, spune: Iată roaba Domnului! Și imediat Cuvântul a coborât asupra ei, după cum i-a plăcut, a intrat în ea și și-a făcut sălaș, fără ca ea să-și dea seama de nimic. Astfel, L-a zămislit fără să sufere deloc; El a devenit copil în sânul ei, în timp ce lumea întreagă era plină de El. El şi-a abandonat chipul pentru a reînnoi chipul lui Adam, atât de îmbătrânit. Deci, atunci când tu auzi vorbindu-se de nașterea lui Dumnezeu, rămâi în tăcere! Să rămână imprimat în sufletul tău ceea ce Gabriel a spus Fecioarei! Nimic n-ar putea fi considerat mai dificil pentru noi oamenii decât acest fapt, ca maiestatea divină să se umilească pentru noi şi să se nască între noi și din noi.


Astăzi Maria este pentru noi un cer, pentru că îl poartă pe Dumnezeu. Într-adevăr, Divinitatea preaînaltă s-a umilit și și-a făcut locaș în ea, s-a făcut mică pentru a ne face mari pe noi. Dumnezeirea nu este mică în natura sa, dar în Maria a luat pentru noi o haină, pentru ca astfel să fim mântuiți. În Maria cuvintele profeților și ale drepților s-au împlinit. Din ea a apărut pentru noi lumina, și întunericul păgânismului a dispărut. Are multe nume, și pentru mine este o bucurie să o pot invoca prin acestea. Ea este stânca în care locuiește puternicul Rege al regilor; nu a ieșit din ea așa cum a intrat, ci în ea s-a îmbrăcat cu carne și așa a ieșit. Ea este un cer nou, pentru că acolo locuiește Regele regilor. El a intrat și apoi a ieșit îmbrăcat asemenea oamenilor, creaturi vizibile. Ea este o viță-de-vie care a rodit un strugure, dar nu după natură, căci era de o natură diferită de vița-de-vie; a luat doar culoarea și astfel a intrat în lume. Ea este izvorul din care izvorăște apa vie pentru cei însetați; cei care au gustat din această apă aduc rod însutit.

Această zi nu este ca prima zi a creației. În acea zi creaturile au fost chemate la existență; în această zi pământul a fost reînnoit și binecuvântat, deoarece din cauza lui Adam fusese blestemat. Eva și Adam au adus moartea în lume prin păcatul lor, însă Domnul vieții prin Maria ne-a adus o nouă viață. Blestematul şi-a vărsat otrava în urechea Evei; Preabunul, în schimb, s-a umilit în îndurarea sa și a intrat în Maria, tot prin urechea ei, în momentul în care a spus da. Prin aceeași poartă prin care intrase moartea, a intrat și viața care a ucis moartea. Iar brațele Mariei l-au îmbrățișat tocmai pe cel care şade peste heruvimi; pe acel Dumnezeu, pe care universul nu-l poate îmbrățișa, Fecioara Maria îl îmbrățișează și poartă la sânul ei. Regele, în fața căruia tremură îngerii, creaturi de foc, stă în sânul Fecioarei care îl mângâie ca pe un copilaș. Cerul este tronul maiestății Lui, iar el șade pe genunchii Mariei. Pământul este scăunelul picioarelor lui, iar el saltă în jurul ei copilărește. Mâna Lui întinsă cuprinde tot pământul, iar el, ca un copil, țopâie pe acest pământ.

Fericit ești Adame, care prin nașterea lui Cristos ai regăsit măreția pe care o pierdusei! Cine a mai văzut ca argila să folosească de haină olarului? Cine a mai văzut focul însuși învăluit în fașă? Până acolo s-a umilit Dumnezeu din iubire față de om. Până acolo s-a umilit Dumnezeu din iubire față de robul Său care s-a înălţat pe sine în nebunia lui, călcând în picioare porunca divină, după sfatul Celui Blestemat şi ucigaş. El, care dăduse porunca, s-a umilit pentru a ne înălța. Mulțumire divinei îndurări care s-a coborât asupra locuitorilor lumii, pentru ca lumea bolnavă să fie vindecată de medicul apărut în mijlocul ei! Slavă Fiului și Tatălui, care l-a trimis, şi Duhului Sfânt, pentru totdeauna!