acoperită de ceaţă ca de-un veşmânt scânteietor,
Fiica Universului –
Imaculata...
Înaintea universului îngenunchează în rugăciune.
Către ea se ridică, în pragul dimineţii,
mâinile orfanilor...
De la pământ se desprinde, în veşmânt eteric,
Imaculata.
Se înalţă lin deasupra lumii,
peste plângeri, tristeţi şi nenorociri.
La un semn, pământul plin de roade se trezeşte.
Frumuseţea domneşte în tăcerea păsărilor.
Pluteşte, pluteşte deasupra lumii,
învăluită în feciorelnică aureolă,
deasupra lacrimilor nesecate ale orfanilor,
Imaculata.
Şi peste colibele sărmanilor aruncă stropi de fericire.
Cu razele din crâmpeiul ei de lumină
şterge lacrimile nefericiţilor.
Durerile se ofilesc,
căci n-are margini mila ei faţă de cei bătuţi de soartă.
În urmă, briza mării intonează cântece de laudă.
Cu ea împreună, mereu la revărsatul zorilor,
alină nefericirea lumii
Imaculata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial