Demontarea unei calomnii comuniste: un documentar despre Pius al XII-lea

Pius al XII-lea (1939-1958) a avut nu doar un pontificat plin de încercări, ci şi o posteritate nedreaptă. Totul a început odată cu montarea piesei lui Rolf Hochhuth, Vicarul (Der Stellvertreter), în care Pius al XII-lea este prezentat ca un diplomat versatil, laş, aliat, prin tăcerea sa vinovată, crimelor naziste. Primul spectacol a avut loc la Berlin, pe 20 februarie 1963. Regizorul Erwin Piscator, comunist cunoscut, întemeietorul Teatrului Proletar, a petrecut anii de război la Moscova, sub oblăduirea tătucului Stalin. Piesa a fost montată la ordinul lui Hruşciov, cu scopul precis de a discredita Vaticanul în campania anticreştină condusă de liderul de la Kremlin. Vaticanul reprezenta, în ochii săi, duşmanul cel mai periculos pentru URSS. Aşa cum arată generalul Pacepa în articolul său, Moscow’s Assault on the Vatican: The KGB made corrupting the Church a priority, apărut în ianuarie 2007 în National Review, trama piesei nu-i aparţine lui Hochhuth, ci pur şi simplu agenţilor KGB din departamentul de dezinformare condus de către generalul Ivan Agayants. Producătorul american al piesei era tot comunist.


Plecând de la nucleul acestei înscenări calomnioase, regizorul Costa Gavras a lansat, în 2002, altă „bombă” blasfematorie la adresa Bisericii Catolice şi a Papei Pius al XII-lea în special: filmul Amen. Un ofiţer SS, de profesie chimist, vrea să alerteze Vaticanul asupra planului nazist de exterminare a evreilor, dar se loveşte de indiferenţa mută a Papei. Gavras nu denunţă numai pasivitatea Papei, ci a tuturor puterilor occidentale.

Nu intrăm în chestiunile de logică a „afacerii”. Ce ar fi putut face mai mult Papa şi Occidentul decât să se opună, să lupte efectiv şi să câştige, până la urmă, al Doilea Război numai Costa Gavras ne poate spune. Din câte ştim asta au făcut, nu altceva, de vreme ce Gavras et comp. trăiesc şi creează liberi într-o Europă liberă. Problema cu adevărat importantă e de ordin moral. Cum e posibil ca unul din cei mai consecvenţi denunţători ai nazismului, cu mult înaintea Războiului, omul care a găzduit personal, la Castel Gandolfo, în clandestinitate, peste 12.000 de evrei, cheltuindu-şi toată moştenirea familiei pentru salvarea persecutaţilor să fi devenit, peste noapte, „monstrul” Europei? Nedumeririle sunt, fireşte, retorice. E trist că la această campanie de calomniere postumă a lui Pius al XII-lea, un Papă formidabil, fie spus în treacăt, au contribuit, voluntar sau involuntar, din reacredinţă sau din neştiinţă, numeroşi intelectuali şi artişti. Filmul pe care îl puteţi viziona în continuare este prima încercare, onestă, nu de a reabilita un „Venerabil”, ci de a reaminti un adevăr.

Documentar: Une main pour la paix: Pie XII et l’Holocauste

Sursa: http://www.oglindanet.ro/