La Crăciun, Dumnezeu Tatăl purcede din nou la o nouă creație, și face acest lucru pentru a-i arăta omului că nu l-a abandonat după căderea în păcat, ci, prin trimiterea Fiului său în lume, vrea să-și manifeste iubirea lui fără margini. În cartea Facerii se spune că atunci când Dumnezeu a început să creeze această lume, totul se afla în beznă, era haos, dezordine. Am putea asemăna acest haos cu întunericul ce se coboară seară de seară. Iată că, după o perioadă de educare a poporului ales, tot într-o noapte, tot într-o lume care se afla în dezordine și în haos, Dumnezeu coboară, de această dată prin Fiul său, pentru a restabili creația inițială, pentru a aduna lutul împrăștiat al omului și a-l recreea, după imaginea Fiului său. Noaptea, acest timp ambiguu, timpul liniștii dar și timpul atâtor lacrimi, timpul nelegiuirilor făptuite pe ascuns, dar și timpul faptelor mari ale divinității și ale omului, timpul Nașterii lui Cristos și timpul Învierii celui Răstignit. Dumnezeu se coboară în roua nopții pentru a da viață omului, pentru a-l trezi la viață. Parcă este fără logică acest Dumnezeu. Tocmai atunci când oamenii dorm (dar când nu dorm oamenii?!!!), El vine cu o noutate. Îmi amintesc cum uneori, reîntorcându-mă acasă din Italia de la studii, ajungeam noaptea. Mă așteptau cu toții, mama, frații și surorile și, după gesturile de tandrețe, săruturi nesfârșite și lacrimi de bucurie pentru revederea care în sfârșit sosise, povesteam până spre dimineață ce se mai petrecuse de la ultima vizită făcută acasă. La fel, Cristos vine noaptea, revine printre noi sub chipul unui copil. După ce vom merge la Sf. Liturghie din noaptea de Crăciun, reîntorcându-ne acasă, nu va fi greșit, dacă ne vom pune la taclale, în fața bucatelor frumos pregătite și al unui pahar cu vin (de ce nu!), povestind faptele mărețe auzite la biserică. Să ne bucurăm, să devenim copii, nu neapărat buni, poate chiar mai puțin serioși decât de obicei, să admirăm brăduțul împodobit și chipurile celor dragi. Să ne bucurăm, pentru că s-a născut BUCURIA VEȘNICĂ, Cristos Domnul, Emanuel-Dumnezeu cu noi. Ce frumos ar fi dacă ne-am și spovedi bine înainte cu câteva zile de Crăciun! Sufletul nostru ar fi mai imaculat decât zăpada de afară (sperăm să țină până la Crăciun!), chipul nostru ar fi mai luminos decât toate luminile întinse pe drumuri și pe brăduți. Zâmbetul nostru ar fi mai parfumat decât cetina pmului de Crăciun. Cuvintele noastre ar fi mai dulci decât toate cântecele pe care le vom auzi în acest timp preasfânt al Nașterii Domnului.
Cristos se naște, Cristos coboară, auziți neamuri acestea și minunați-vă. Nicăieri nu s-a mai petrecut o asemenea minune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial