Peste ceruri
ai zugrăvit un curcubeu strălucitor;
În albastrul senin al apelor alini, sub ochii mei,
steaua de foc a zilei.
Dar, deşi pentru mine ai împodobit cerul şi marea,
sunt trist, Mântuitorule!
Toţi îşi înalţă capetele
asemenea spicului de grâu...
Doar eu sunt lipsit de orice bucurie.
Chipul meu le pare străinilor la fel.
Numai Ţie îţi voi descoperi
adâncul inimii mele.
Sunt trist, Mântuitorule!
Ca pe un copil care-şi strigă mama
când rămâne singur,
mă podidesc lacrimile
privind la soarele care-şi aruncă din apă
ultimele săgeţi de lumină.
Deşi ştiu că mâine se vor ivi alte zori
cu încă şi mai multă strălucire,
sunt trist, Mântuitorule!
Sunt trist,
pentru că doar în vis
mi-am cunoscut ţara în care m-am născut.
Şi pentru c-am fost pribeag fără adăpost
şi nu ştiu nici pe unde mi-o fi mormântul
în care-am să zac,
sunt trist, Mântuitorule!
Pentru că deasupra oaselor mele albite.
n-o să fie nici măcar o piatră
să le stea de pază.
Şi pentru că nu mi-a fost dat să mă pot odihni vreodată,
sunt trist, Mântuitorule!
Dar ştiu că, după moartea mea,
atâtea mii de alţi muribunzi vor privi,
ca şi mine acum,
curcubeul de lumină pe care îngerii Tăi
l-au zugrăvit, ca pe o coardă uriaşă,
peste bolta cerească.
Şi, în nimicnicia mea, îmi plec smerit capul -
sunt trist, Mântuitorule!
Testament
(Juliusz Slowacki)
Cu voi am trăit, cu voi am suferit şi-am plâns.
N-am fost nepăsător faţă de nici un suflet nobil.
Azi vă salut, pentru ultima oară,
în drum spre tărâmul umbrelor,
şi, deşi poate-mi va fi mai bine acolo,
nu vă părăsesc fără mâhnire.
Nimeni n-o să rămână după mine
să-mi cânte la alăută sau să-mi poarte numele;
numele meu s-a stins ca un fulger
şi va răsuna în gol peste ani.
Doar voi, cei care m-aţi cunoscut,
vă veţi mai aminti că v-am închinat anii tinereţii
şi că, atât cât corabia a stat dreaptă în toiul luptei,
am fost şi eu pe punte, iar când s-a scufundat,
am pierit împreună cu ea.
Noaptea adunaţi-vă, prieteni,
şi ardeţi sărmana mea inimă în (frunze de) aloe,
înapoiaţi-o cu mulţumire Celui Care cândva mi-a dăruit-o.
Apoi, într-o cârciumă săracă,
după înmormântarea mea,
înecaţi-vă jalea despărţirii.
Las în urmă doar preţuirea voastră,
a celor care aţi fost pe placul inimii mele;
Fie-vă mângâiere gândul
că mi-am împlinit datoria faţă de Dumnezeu
şi nu jeliţi lângă coşciugul meu.
Căci cum altfel aş putea să plec din lume
atât de nepăsător faţă de onorurile ei?
Şi totuşi, va dăinui după mine
doar o tainică putere
care n-a însemnat nimic cât am trăit,
dar care, după ce-am să mor,
vă va urma pas cu pas,
până vă va preschimba, pământenilor,
în îngeri.
Traducere de: Munteanu Sorina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial