Hawking și controversa asupra religiei

Ultima carte a lui Stephen Hawking, The Grand Design: New Answers to the Ultimate Questions of Life, Bantam Press, 2010 – un studiu științific asupra originii universului – a reușit să stîrnească dezbateri în plan religios cel puțin la fel de (dacă nu mai) intense decît acelea din plan științific. Scrisă împreună cu un celebru fizician american, Leonard Mlodinow (celebru pentru contribuția sa la scenariul pentru Star Trek), publicația a provocat controverse datorită unei singure propoziții – anume, că fenomenul apariției universului (sau, mai bine spus, a „multiversului” care conține un număr de universuri paralele) poate fi explicat fără a-l invoca pe Dumnezeu.

Afirmația este cu atît mai dezamăgitoare pentru credincioși, cu cît pare a contrazice direct poziția de acum douăzeci de ani a celebrului om de știință. În primul său best-seller, A Brief History of Time (1988) acesta părea a susține ideea coerenței dintre știință și religie: „Dacă reușim să găsim o teorie universală (care să explice totul), ar fi triumful absolut al rațiunii umane, deoarece atunci am cunoaște mintea lui Dumnezeu”. În continuarea la acest volum, The Universe in A Nutshell (2001), numele divinității este complet absent... Pentru ca în recenta publicație, idealul cunoașterii divinității să fie înlocuit cu proiectul auto-suficient al „marelui design”.

Reacțiile publicului variază – de la dispreț la adulație. Autorul unei recenzii critică ceea ce el consideră a fi o atitudine superioară și simplistă, în ultimul volum al lui Hawking, vis-à-vis de gîndirea magică și religioasă: „ritualul aparține unui domeniu aflat dincolo de metoda științifică (...) și nu este neapărat lipsit de conținut” (Christopher Potter, Sunday Times Magazine, 5/09/2010, p. 51) La fel de neinspirată i se pare afirmația de pe prima pagină a celor doi fizicieni cum că filosofia ar fi murit. „Ceea ce vor să spună este că filosofia trebuie făcută, astăzi, de către fizicieni” – subtext pe care numai simțul umorului tipic englezesc îl apreciază.

Sînt, totuși, mulți aceia care încă mai cred în vitalitatea credinței religioase. Autoarea altei recenzii consideră că însăși controversa iscată de apariția acesteia constituie o dovadă în acest sens. „Hawking a demonstrat un lucru – anume, că religia este reînvigorată și activă (...); indiferența religioasă este ceva ce ține de trecut” (Minette Marrin, The Sunday Times, 5/09/2010, p. 18). Într-adevăr, faptul că The Great Design a stîrnit controverse de asemenea proporții în societatea britanică demonstrează că membrilor acesteia le pasă de ce se spune și se crede despre Dumnezeu.

Un aspect logic important, care nu a scăpat nici unuia dintre comentatori, este următorul: chiar dacă acceptăm ideea apariției spontane a universului și pe aceea a „auto-suficienței” legilor creației de la momentul Big-Bang, problema existenței acestor legi rămîne inexplicabilă: „Meta-legile însele rămîn neexplicate – susține un interpret – niște entități eterne, imuabile și transcendente, care se întîmplă să existe și trebuie, pur și simplu, acceptate ca un dat. Din acest punct de vedere, meta-legile au un statut similar cu acela al unui Dumnezeu transcendent și neexplicat” (Paul Davies, The Guardian, 4/09/2010, p. 30). Cu alte cuvinte, faptul că momentul apariției unui fenomen poate fi teoretizat științific nu implică, automat, absența divinității din spatele acestuia. Faptul că, potrivit lui Hawking, „știința poate explica universul fără a avea nevoie de un Creator” (v. interviul din Guardian Weekend Magazine, 11/09/2010, p. 39) nu elimină posibilitatea existenței acestuia.

Autor: Ana-Maria Pascal. http://filosofiatis.blogspot.com/2010/10/hawking-si-controversa-asupra-religiei.html

N. A. Imaginea reprezintă împărțirea pământului de către Dumnezeu, într-o miniatură medievală.