Cine sunt Sfinții Părinţi (I)

În sens larg Sfinţii Părinţi sunt toți scriitorii bisericești vechi care au murit în comuniune bisericească și credință creștină. În sens restrâns, Biserica îi consideră Părinți pe cei ce îndeplinesc următoarele criterii: ortodoxie doctrinală, însemnând respectarea doctrinei Bisericii, deşi nu se poate cere Părinţilor o totală infailibilitate; viață în sfințenie, şi moarte martirică, văzută drept culme a sfinţeniei; recunoaştere de către Biserică, şi relativă vechime, limita fiind secolul VIII. Primele două condiţii sunt personale şi fundamentale iar ultimele două, deşi au caracter pasiv au rolul de verificare. Aprobarea Bisericii vine prin hotărâri sinodale, prin decizii bisericeşti sau prin utilizarea învăţăturii autorilor respectivi în apărarea credinţei. Ei sunt urmaţi de Doctorii Bisericii ,,care nu sunt infailibili” (Lactanţiu, Marcu Asceticul, Didim cel Orb, sau în Biserica de Răsărit, Tertulian, Clement, Origen, Eusebiu de Cezareea) şi de scriitorii creştini a căror autoritate este şi mai mică; ei sunt autori profani sau eretici care trăind în perioada respectivă, scriu despre evenimentele la care au fost martori (Arie, Iulian Apostatul, Nestor). Ultima categorie o reprezintă învăţătorii bisericeşti sau didascalii care explicau şi aplicau adevărurile religioase, iar în virtutea acestui fapt instruiau sau mustrau. (ANTON I. ADĂMUŢ, „Patristica şi autorii patristici” în Convorbiri literare, An 2003 nov., Nr. 11 p. 104-105) Cât priveşte stilul Sfinţilor Părinţi, acesta este caracterizat de seriozitate si sobrietate, expunând în cuvinte puţine, chestiuni numeroase; ei promovează în scrierile lor concordanţa dintre fond şi formă, refuzând să practice „o retorică idolatră” sau „sofisme păgubitoare”; expun într-un mod familiar, cald, aproape părintesc dar totuşi elegant concepţia creştină despre lume şi viaţă; într-o anumită măsură stilul patristic este tributar celui antic pe care îl cultivă şi continuă. Sfinţii Părinţi sunt „cei ce au pus bazele primelor structuri importante ale Biserici împreună cu documente doctrinale şi pastorale care rămân valabile pentru toate timpurile” (DAMIAN GH. PĂTRAŞCU, Patrologie şi patristică, vol I, sec I-IV, Editura Serafica, Roman, 2006, p. 15.)

Ei au stabilit normele de credinţă în faţa ereziilor şi a culturii contemporane, devenind astfel autorii primelor catehizări creştine.

,,Sfinţii Părinţi sunt cei care, prin cercetarea Sfintei Scripturi, au ştiut să cristalizeze şi adapteze mesajul evangheliei culturii timpului lor. Este vorba de ceea ce astăzi numim înculturarea evangheliei şi în acelaşi timp evanghelizarea culturii”

În explicarea Scripturii şi elaborarea dogmelor, Părinţii bisericeşti au acceptat sau au respins filosofia în funcţie de temperamentul lor, de influenţa mediului cultural în care au trăit şi a şcolii la care s-au format, păstrând însă fidelitatea faţă de mesajul evanghelic şi de Tradiţie; ei sunt ,,martori şi garanţi cu autoritate ai Tradiţiei”, creatori şi păstrători ai acesteia. Dintre Părinţii primelor secole creştine care au avut reacţii dure de respingere a filosofiei amintim pe Tertulian, Herminia, Taţian Asirianul, în timp ce Iustin Martirul, Atenagora, Minucius Felix au manifestat o atitudine de ,,deschidere de noi căi spre adevăr şi noi posibilităţi pentru a vesti Evanghelia”

,,Sfinţii Părinţi, conştienţi de valoarea universală a Revelaţiei, au dat început vastei opere de înculturare creştină, aşa cum se obişnuieşte să se spună astăzi. Au devenit exemplul unei întâlniri fecunde între cultură şi credinţă, între credinţă şi raţiune, rămânând în acest fel un ghid pentru Biserica din toate timpurile, preocupată să predice Evanghelia la oamenii de diferite culturi şi să acţioneze în mijlocul lor” (ibidem p.21-22)

Tradiţia (lat. traditio, gr. paradosis) înseamnă ,,predare”, ,,transmitere”; ,,în sens teologic, prin Tradiţie se înţelege totalitatea adevărurilor revelate care nu au fost cuprinse în Sfânta Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de Mântuitorul şi de Sfinţii Apostoli, fiind apoi consemnate şi păstrate de Biserică până în timpurile noastre. ”Pr. Dr. TACHE STEREA, Teologie dogmatică şi simbolică, volumul I , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2003, p. 24. APOSTOLUL PAVEL le spune tesalonicenilor: ,,Deci, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră”(s. n.) (II Tes 2,15 ).

Bibliografie

ANTON I. ADĂMUŢ, „Patristica şi autorii patristici” în Convorbiri literare, An 2003 nov., Nr. 11 p. 104-105.

DAMIAN GH. PĂTRAŞCU, Patrologie şi patristică, vol I, sec I-IV, Editura Serafica, Roman, 2006, p. 15.

Imaginea reproduce o stampă realizată de E. Finot la începutul secolului XX. Tema stampei e La tentation de saint Antoine.

Autor: Muraru Raluca