Cuvântul al şaselea (VI): IOAN GURĂ DE AUR

Din „Cele dintâi omilii la Facere”

Editura Sophia
Bucureşti, 2004

Despre pom, dacă din el a căpătat
Adam cunoştinţa binelui şi răului,
sau dacă avea cunoştinţa aceasta
şi mai înainte de a mânca din pom;
tot aici şi despre postire,
şi despre faptul că trebuie a cugeta
acasă la cele grăite în biserică

1. Iubesc postirea, fiindcă este maica întregii înţelepciuni şi izvorul a toată filosofia; dar o iubesc şi pentru voi, şi pentru dragostea voastră, fiindcă mi-a adunat sfinţitul şi cinstitul vostru sobor, şi îmi dăruieşte iar vederea feţelor dorite, si mă face să mă desfătez fără frică de această frumoasă prăznuire si sărbătoare: că n-ar greşi cineva numind soborul vostru prăznuire şi sărbătoare şi mulţime de bunătăţi. Că dacă omul, mergând în piaţă şi dând peste un prieten -unul singur! -, adesea leapădă toată descurajarea, atunci eu, care merg nu în piaţă, ci în biserică, şi care mă întâlnesc nu doar cu un prieten, ci cu atâţia şi atât de aleşi fraţi si părinţi, cum nu voi lepăda toată descurajarea ? Cum nu mă voi bucura de toată desfătarea ? Că nu numai prin număr este mai bun acest sobor ca adunările cele din pieţe, ci şi prin lucrurile despre care se vorbeşte: căci cei care ţin sfat în pieţe şi şed împreună roată pălăvrăgesc adesea despre lucruri fără folos, şi vin cu graiuri reci, şi flecăresc despre cele ce nu-i privesc: fiindcă obişnuim cel mai adesea să iscodim şi să luăm la bani mărunţi cu mai multă râvnă cele străine.

Trec acum cu vederea faptul că este lucru cu primejdie a arunca şi asculta asemenea cuvinte, şi a te lăsa târât de patima flecărelii, şi că multe furtuni s-au stârnit în case din pricina unor asemenea „soboare”; dar că toată acea împreună-vorbire e fără de folos, şi rece, şi lumească, şi că un cuvânt duhovnicesc nu ar putea intra degrabă într-o asemenea adunare, nimeni nu are cum să tăgăduiască. Iar aici nu este aşa, ci cu totul dimpotrivă: că toată vorba de clacă e gonită şi e adusă toată învăţătura duhovnicească. Că despre sufletul nostru vorbim, doar, şi despre bunătăţile care privesc sufletul, şi despre cununile cele puse deoparte în ceruri, şi despre vieţile cele strălucite31, şi despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu, şi despre purtarea Lui de grijă pentru tot, şi despre toate celelalte care ne privesc în cea mare măsură, şi despre rostul venirii noastre întru fiinţă, şi despre soarta care ne va aştepta după plecarea de aici, şi despre cum vor sta atunci treburile noastre. Şi la acest sobor luăm parte nu doar noi, ci şi Prorocii cu Apostolii dimpreună şi – lucrul cel mai mare dintre toate – însuşi Stăpânul tuturor Iisus, stă în mijlocul nostru, că El însuşi a zis: „Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt, în mijlocul lor” (Mt. 18, 20); iar dacă unde sunt doi sau trei adunaţi El în mijlocul lor este, cu mult mai mult acolo unde atâţia bărbaţi, atâtea femei, atâţia Părinţi, şi Apostoli, şi Proroci sunt în mijloc, de faţă.

Drept aceea, şi eu cu mai mare râvnă grăiesc, bucurându-mă de acest ajutor. Şi despre ce voi vorbi v-am arătat: căci am făgăduit că voi vorbi mai întâi despre pomul cunoaşterii binelui şi răului, ca să lămurim dacă din el s-a făcut lui Adam cunoştinţa binelui şi răului, sau dacă şi mai înainte de a mânca din el ştia să facă această deosebire. Deci, aş cuteza să zic că şi mai înainte de a mânca ştia să facă deosebirea asta: că dacă nu ar fi ştiut ce este bun şi ce este rău, ar fi fost mai dobitoc decât dobitoacele, şi el, stăpânul, ar fi fost mai lipsit de minte decât slugile: căci cum n-ar fi un lucru nelalocul lui ca oile şi caprele să ştie ce verdeţuri le sunt de trebuinţă şi care le sunt otrăvitoare şi să nu dea năvală la orice le cade în faţă, ci să facă deosebire şi să ştie limpede ce le vătăma şi ce le este de folos, iar omul să fie lipsit de o asemenea pază? Păi dacă nu ar fi avut-o, n-ar fi făcut doi bani, ci mai netrebnic decât toate vietăţile ar fi fost: căci ar fi fost cu mult mai de dorit pentru el să petreacă în întuneric şi să i se scoată ochii şi să fie lipsit de lumină decât să nu ştie ce-i bine şi ce-i rău, că dacă lipseşti viaţa noastră de această cunoştinţă, ne-ai răpit viaţa cu totul şi ai umplut toate de multă încurcătură – fiindcă ne deosebim de dobitoace şi suntem mai buni decât fiarele prin faptul că ştim ce e răutatea şi ce-i virtutea, şi cunoaştem ce este rău, şi nu suntem în neştiinţă de ce e bine. Iar dacă ştim asta acum – şi nu doar noi, ci si sciţii şi ceilalţi barbari – cu mult mai mult o ştia omul dinainte de păcat; şi nu avea cum să rămână deşert de culmea bunătăţilor cel cinstit cu atâtea cinstiri – cum ar fi chipul, asemănarea şi celelalte binecuvântări, fiindcă nu cunosc binele şi răul doar câţi sunt din fire lipsiţi de minte – iar Adam era umplut de înţelepciune multă, şi în stare să facă deosebire între acestea două. Şi ca să te încredinţezi că era umplut de înţelepciune duhovnicească, auzi dovada.

„A adus Dumnezeu la el fiarele ca să vadă ce nume le va pune: şi cum le-a numit pe ele Adam, acesta numele lor”. Gândeşte-te, dar, de câtă înţelepciune era umplut, că a putut să pună nume atâtor soiuri de vietăţi aşa de felurite şi deosebite – dobitoacelor, târâtoarelor, păsărilor – şi încă pentru fiecare în parte: că Dumnezeu a primit punerea numelor şi n-a vrut să le şteargă, aşa încât numele acelea au rămas neschimbate – ceea ce dovedeşte că Adam nu a greşit, fiindcă Scriptura zice: „tot, cum le-a numit Adam, acesta este numele lor”.

2. Şi atunci, Adam nu ştia ce e bine şi ce e rău? Şi care ar fi noima? Şi iarăşi: Dumnezeu a adus-o pe femeie la el, şi văzând-o Adam, a cunoscut îndată că este de o fire cu dânsul. Şi ce zice? „Iată acum os din oasele mele şi carne din carnea mea”: că întrucât Dumnezeu adusese înaintea lui cu puţin mai înainte toate vietăţile, vrând Adam să arate că această vietate, adică femeia, nu este nici una dintre vieţuitoarele acelea, a zis:

„Iată acum os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Iar unii zic că nu numai lucrul acesta se dă de înţeles aici, ci şi felul facerii femeii, şi pentru că nu va mai fi femeii fel de naştere ca acesta a zis Adam: lată acum – ceea ce altcineva, tălmăcind mai cu acrivie, a zis: Aceasta o dată, altfel spus: „Numai acum s-a făcut femeie doar din bărbat; iar apoi nu va mai fi aşa, ci din amândoi”. Os din oasele mele si carne din carnea mea: că din întreaga frământătură a luat Dumnezeu o bucată şi aşa a făcut-o pe femeie, ca întru toate s-a facut părtaşă bărbatului. „Aceasta, zice, se va chema femeie, pentru că din bărbat s-a luat”. Vezi cum şi numele îl pune ca să te înveţe părtăşia de fire, iar învăţătura despre părtăşia de fire şi felul facerii să fie temei de dragoste veşnică şi legătură a unirii de cuget.

După aceea, ce spune? „Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nu a zis simplu: se va uni, ci: se va lipi, arătând cât de strânsă e legătura. Şi vor fi amândoi un trup. Deci, cel care ştia asemenea lucruri, spune-mi, nu ştia ce-i bine şi ce-i rău ? Dar ce noimă ar avea asta? Că dacă nu ştia ce-i bine şi ce-i rău înainte de a mânca din pom, ci a aflat după ce a mâncat din el, păcatul s-a făcut lui dascăl de înţelepciune, şi şarpele a fost nu amăgitor, ci sfătuitor spre cele de folos, făcându-l pe om din fiară ce era. Dar nu este aşa, nu – ferească Dumnezeu! Că dacă nu ştia ce-i bun şi ce-i rău, cum putea primi porunca? Întrucât nimeni nu dă lege celui care nu ştie că este rea călcarea legii; iar Dumnezeu a dat lege, şi pe cel care a călcat-o l-a pedepsit: şi nu ar fi făcut nici unul din aceste lucruri de nu 1-ar fi făcut dintru început cunoscător al virtuţii şi al răutăţii. Vezi cum din toate părţile ni se dovedeşte că nu după ce a mâncat din pom a cunoscut binele şi răul, ci cunoştea acestea şi mai înainte?

Aşadar, să păstrăm în noi cu osârdie, iubiţilor, toate aceste învăţături, şi acasă plecând să aşternem îndoită masă – de mâncăruri şi de auzire -şi să grăiască bărbatul cele auzite aici, iar femeia să ia învăţătură, să asculte şi copii, şi nici slugile să nu rămână lipsite de auzirea aceasta. Fă casa ta biserică: căci eşti răspunzător şi pentru mântuirea copiilor tăi, şi pentru cea a slugilor – şi precum mie mi se cere socoteală pentru voi, aşa şi fiecare dintre voi dă seama şi pentru slugă, şi pentru soţie, şi pentru copil. Iar după asemenea povestiri ne vor lua în primire vise cât se poate de dulci şi libere de toată nălucirea: căci lucrurile cu care obişnuieşte sufletul a se îndeletnici timpul zilei, acelea şi noaptea ni se nălucesc.

Şi dacă vom păzi cele grăite aici în fiecare zi, nu vom avea nevoie de multă osteneală: fiindcă şi cuvintele ce urmează vă vor fi mai limpezi, şi eu voi da învăţătură cu mai mult drag. Deci, ca să fie ceva mai mult şi mie şi vouă – mie din învăţătură, iar vouă din auzire – dimpreună cu masa trupului să asterneţi şi masă duhovnicească: căci cuvintele de învăţătură se vor face vouă şi pază şi podoabă şi cele ale vieţii de acum vi le va îndrepta Dumnezeu spre folos, şi mai uşoare şi lesnicioase vă vor fi toate – că zice: „Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33; Le. 12, 31). Deci, pe aceasta să o căutăm, iubiţilor, ca să avem parte şi de bunătăţile de aici, şi de cele de dincolo, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care slavă Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.