și-a oferit viața sa nemuritoare
în potirul morții
pentru cei disprețuiți și cei uitați,
au trecut sute de ani.
El, astăzi, încă odată
a coborât din lăcașurile nemuritoare în cele dezveșnicite.
Privind a văzut omul sub biciuielile păcatului,
sub loviturile sulițelor și a lăncilor îngâmfate.
Pumnale istețe, săbii crudele și mincinoase
și astăzi se învârt în mișcări luminoase;
se ascut cuțite ce aruncă scântei șirete
în fabrici și coșuri
înalte, cu fum negru.
Mai mult încă,
noi și tulburătoare arme de moarte
sunt gata pentru a fi folosite,
scânteind, în mâinile omului ucigaș.
Acești adoratori ai puterii
au imprimat pe ele numele lor
încrustându-le cu unghiile lor ascuțite.
Cristos își strânge mâinile la piept:
a înțeles că nu s-a terminat
momentul veșnic al morții sale.
Pe mesele științei,
se pregătesc noi lănci,
îi străpung fiecare încheietură.
Cei care într-o zi la umbra templului
l-au lovit, astăzi au apărut din nou,
încă odată au apărut mulțimi:
și spun: Ucide, ucide!
Presat de durere, Fiul Omului,
îndreptându-și privirea spre înălțimi, exclamă:
O, Dumnezeule, Dumnezeul omului,
de ce m-ai abandonat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial