AVARUL ȘI CERȘETORUL!

Era odată un sărac căruia îi era foame. În fiecare zi, la ora prânzului se oprea în fața unui restaurant de unde ieșea o frumoasă aromă de mâncăruri. Săracul cerșetor rămânea acolo, fără să privească înlăuntrul restaurantului, și se părea că suspina inhalând aromele primului fel și al fripturilor care erau servite în interior.

Proprietarul restaurantului, după câteva zile, plin de curiozitate, ieși afară și-l întrebă pe cerșetor de ce stătea acolo și suspina atât de des.

-Cerșetorul răspunse: domnule, eu sunt sărac și desigur, așa cum se poate vedea, chiar dacă aș dori să mănânc optimele mâncăruri pe care le pregătiți, nu aș avea cu ce să vă plătesc, deci mă opresc aici imaginând că eu mă aflu în localul dumneavoastră și însăși domnia voastră mă servește cu mâncărurile cele mai gustoase. Această imaginație a mea și aromele mâncărurilor dumneavoastră mă face să mă satur ca și cum aș fi mâncat cu adevărat fiind servit și onorat de dumneavoastră.

Proprietarul restaurantului intră în restaurant și începu să se gândească la ceea ce îi spusese cerșetorul. Dar pentru că el era un avar, începu să se gândească în sine: acest om se satură cu aromele mâncărurilor mele în timp ce-și imaginează că el îl servesc și îl onorez! Deci este ca și cum ar face consumație!

În ziua următoare cerșetorul se opri din nou în fața restaurantului și, cu ochii în pământ, inspira aromele mâncărurilor ce ieșeau pe fereastră.

Proprietarul ieși și îi spuse: auzi, acum mirosiți din nou aromele mâncărurilor pregătite de mine și vă imaginați și că eu vă servesc. Acum trebuie să plătiți!

Cerșetorul răspunse: domnule, nu am bani. Și apoi, dacă aș aveaș aș intra să iau prânzul.

-Proprietarul insista: trebuie să-mi plătiți aroma pe care o inspirați!

Cerșetorul repeta: domnule, eu nu am nimic, nu am banii.

Trecea pe acolo un milițian. Proprietarul îl chemă și-i spuse: stimate domnule milițian, acest om consumă și apoi nu-mi plătește. Milițianul îl arestă pe cerșetor, ducându-l la judecător, și acolo merse și proprietarul restaurantului.

Judecătorul, cu ton aspru și sever îi ceru proprietarului restaurantului să povestească care este problema.

-Proprietarul spuse: domnule judecător, acest om, de mai bine de o lună, la ora prânzului se oprește în fața restaurantului meu și se satură cu aromele care ies din bucătărie, în timp ce-și imaginează că eu îl servesc și-l onorez eu însumi. Trebuie să-mi plătească!

Judecătorul, cu ton aspru îl întrebă pe proprietar: cât vă datorează?.

-Proprietarul răspunse: s-a săturat destul timp de o lună, calculând zece lei pentru fiecare zi, îmi datorează treizeci de lei!

Judecătorul, adresăndu-se cerșetorului, care nu scosese nici un cuvânt, îl amenință: plătiți imediat datoria!

-Cerșetorul răspunse cu voce stinsă: domnule judecător, eu nu am nimic.

Judecătorul, cu voce aspră și severă îi spuse: nu aveți cu ce plăti? Vă voi da eu suma cerută de domnul proprietar.

Între timp avarului îi străluceau ochii de bucurie.

Judecătorul reluă vorba, adresându-se cerșetorului: aveți măcar o batistă?

-Da, răspunse cerșetorul.

Dați-mi-o, spuse serios judecătorul.

Judecătorul întinse batista pe masă, numără treizei și unu de monede, spunând că pune una ca bacșiș și legă bine batista cu câteva noduri.

Apoi judecătorul spuse cerșetorului: aș putea fi onorat să dau eu banii domnului proprietar?

-Cum doriți, răspunse cerșetorul.

Judecătorul spuse proprietarului: apropiați-vă!

Ochii avarului străluceau de fericire.

Mai aproape, spuse judecătorul, apropiați urechea!

Ajuns mai aproape și întinzând urechea , judecătorul începu să scuture batista, făcând să sune tare bănuții.

Apoi spuse proprietarului: acum puteți să vă îndepărtați, v-am plătit destul de bine!
Plătit? exclamă alb la față proprietarul.

Da, exclamă auster judecătorul! Acest om s-a săturat cu aroma mâncărurilor dumneavoastră, iar eu v-am plătit cu sunetul acestor bani! Acest om își imagina că dumneavoastră îl serveați, voi vă imaginați că veți pune mâinile pe banii lui! El suspina la gândul să fie servit de dumneavoastră, dumneavoastră ați suspinat atunci când v-ați apropiat de mine cu gândul să primiți banii!

Cu adevărat trebuie să spun că acest sărac a fost chiar generos cu dumneavoastră, dându-vă în afara prețului chiar și mirosul bacșișului!

Audiența s-a încheiat. Justiția s-a făcut!