SF. FILOTEEA, O SFANTA FOARTE FRUMOASA, CU HAINE POPULARE ROMANESTI!

Sfânta Filofteea, victima unei mame vitrege şi a unui tată flămând

Se întâmplă deseori să vezi copii crescuţi de câte o mamă vitregă şi este cunoscută relaţia oarecum puţin neprietenoasă dintre noua mamă şi copilul bărbatului, aidoma aceleia dintre soacră şi noră. Noua relaţie de dragoste vine în aceste cazuri nu din sânge,ci ca urmare a lucrării Duhului Sfânt care stabileşte acea legătură spirituală dintre mama vitregă şi copiii bărbatului ei ca şi dintre soacră şi noră, făcându-le să-i socotească ca din pântecele lor. În realitate însă nu întotdeauna oamenii se lasă modelaţi de Duhul Sfânt.

Sfânta Filofteea, fecioara, s-a născut în Târnovo, din părinţi creştini, de neam bulgar. După ce mama sa i-a semănat în inimă seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, s-a mutat la Domnul. „Rămânând copila orfană de maică şi având semănată sămânţa faptelor bune de maica-sa în pământul inimii sale, apoi şi ea, fiind din fire pământ bun evanghelicesc şi roditor, nu s-a dat la jocuri copilăreşti, împreună cu cele de vârsta ei, nu s-a dat la cântări lumeşti, nici la iubirea hainelor celor scumpe şi frumoase, nici la împletiturile părului, nici la împodobirea cosiţelor (tâmplelor), nici la sulimenirea feţii şi la dresul sprâncenelor, nici la mâncări şi băuturi alese, nici la priviri de hore şi dansuri, care pot moleşi sufletul” (Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Ep. Romanului şi Huşilor, 1993, p 159). Dar ce făcea fericita? „Risipit-a, dat-a săracilor, dar dreptatea Lui rămâne în veacul veacului, a zis David. Acest lucru l-a plinit Filofteea; că ea, fericita, cu podoabele sale cele fecioreşti a încălzit spatele celor săraci şi a săturat cu bucate pântecele celor flămânzi” - ne spune Slava de la Doamne, strigat-am, a Vecerniei mari. Dar unde a învăţat acestea? Desigur, de la mama ei, dar şi din biserică unde auzea deseori Evanghelia care fericeşte pe cei milostivi. „Înjugând fecioria cu milostenia, cu aceste două fapte bune, ca şi cu două aripi preauşoare ai zburat la înălţimea faptelor bune şi ai ajuns pe cât este cu putinţă firii omeneşti la măsura vârstei lui Hristos” - zice o stihiră a Cântării a 4-a a Canonului Sfintei, iar o altă stihiră a Cântării 1 glăsuieşte: „Din pruncie deprinzându-te cu fapta bună şi cu nevoinţe plăcute lui Dumnezeu, prin ele te-ai îmbogăţit, fericită fecioară, cu untdelemnul facerii de bine şi cu curăţia ai strălucit. Pentru aceasta, în cămara cea veşnică de nuntă ai intrat şi cu fecioarele cele înţelepte te veseleşti”. Dar preţul untdelemnului de nuntă n-a fost lipsit de necazuri din chiar partea părinţilor săi.

Întâi din partea mamei vitrege. Se ştie că, fireşte, mamele vitrege au ură asupra copiilor. Înăuntru, în casă, era locul de chinuire a fericitei din partea mamei de-a doua care, „pornindu-se asupra fiicei sale cu ură şi cu pizmă, o ocăra şi o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pâra tatălui său, îi făcea fel de fel de necazuri şi de schingiuiri. Ştiu acestea toţi, iar mai vârtos copiii care sunt ajunşi într-acest fel şi care au pătimit şi pătimesc unele ca acestea” (op. cit., p 162).

Tatăl ei, gros fiind la minte şi cam întunecat la judecată, asculta cu lesnire şoaptele noii sale neveste şi nu s-a priceput că mai bine i-ar fi dacă ar urma pe fiică-sa în săvârşirea faptelor celor bune ca să moştenească şi el, sărmanul, viaţa cea fericită. El o îmbrăca pe copilă cu haine noi şi scumpe, iar ea le împărţea săracilor, luând în loc hainele lor învechite. Întrebând-o unde sunt hainele, ea tăcea. Atunci el „o chinuia pe dânsa cu multe feluri de bătăi, o târa de păr, o lovea cu biciul şi cu lemne, o bătea cu pumnul în spate, cu palma peste obraz” (op. cit., p 163) etc., chinuiri pe care, din păcate, le folosesc şi azi astfel de oameni. Dar ceea ce a umplut paharul cu venin al tatălui a fost mâncarea puţină câtă îi mai rămânea Filofteei, după ce aceasta mai dădea din ea săracilor pe care-i intalnea in cale. Căci, trimiţând-o mama vitregă cu mâncare la tatăl ei, pe vremea secerişului, pe când ea n-avea decât doisprezece ani, o dată şi de două ori văzând tatăl că mâncarea nu-i ajungea să-şi sature pântecele, acesta o certă pe femeie care dădu vina pe fiica lui pentru împrăştierea hranei la săraci. Omul tăcu şi se puse la pândă. Avea cu sine o bardă plugărească iar în vine sângele îi clocotea de mânie. Fetiţa plecă de-acasă cu bucatele când, iată, săracii au şi înconjurat-o după obicei. Ea începu să-i hrănească. Tatăl ei văzând-o, se lăsă biruit de mânie şi, neajungând mai repede decât voia s-o prindă de cosiţe şi să o bată, aruncă cu barda tocmai în piciorul ei, rănind-o. Atunci Dumnezeu a binevoit ca să-i ia sufletul în mâinile Sale. Stihira a doua a Stihoavnei Vecerniei Mici arată remuşcarea tatălui care s-a trezit prea târziu din nebunia lui: „Dacă te-a văzut tatăl tău întinsă pe pământ, moartă fără de suflare, de spaimă cuprinzându-se, de multă jale s-a umplut”. Durerea ce l-a cuprins era atât pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale cât şi pentru slava cerească şi lumina ce a strălucit împrejurul trupului ei. Tatăl ei înspăimântat de cele ce făcuse şi văzuse, se duse la arhiepiscopul cetăţii şi spuse tot ce se întâmplase cu fiica lui. Venind cu toţii cu lumânări, cu tămâie şi cu rugăciuni, s-au minunat de lumina ce înconjura trupul Sfintei. Vrând să-l ridice pentru a-l duce în cetate, n-au putut de greutatea ce-o avea. Înţelegând că fericita vrea în altă parte să ajungă, arhiepiscopul a început să-i zică, ca unei fiinţe vii, nume de mânăstiri şi de biserici din jurul Dunării. Când a pomenit numele Bisericii Domneşti din Târgul Argeşului, trupul ei s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească. Stihira întâi a Litiei fericeşte Ţara Românească pentru această alegere: „Bucură-te întru Domnul, Ţară Românească, având întru tine, ca o comoară de mult preţ, trupul nestricat şi fără de prihană şi fecioresc al Filofteii, izvorând tămăduiri tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă”. Mai târziu a fost mutată în Paraclisul Mânăstirii Curtea de Argeş, unde se află şi azi.

Chemarea la cer a Sfintei Filofteea a rămas pentru noi, credincioşii acestor plaiuri binecuvântate, prilej de aleasă prăznuire pe data de 7 decembrie. O preafrumoasă stihiră a Cântării a noua a Canonului Sfintei arată dragostea cu care a chemat-o Hristos la Sine pe fericita copilă: „Scoală, vino de-aproapea Mea, frumoasa Mea, porumbiţa Mea, a zis către tine Hristos, Mirele tău; că iată iarna a trecut şi ploaia, necazurile, ispitele şi bătăile cele pentru fapta bună s-au isprăvit. Acum florile s-au ivit şi glas de turturică s-a auzit în pământul nostru; via s-a copt şi a dat mirosul său. Deci, scoală, vino de-aproapea Mea, sălăşluieş- te-te întru odihna şi bucuria pe care am gătit-o pentru tine”. „Filofteea, muceniţa Domnului, mireasă şi bună fecioară, izbăveşte patria şi poporul românesc de toată vătămarea, rugând pe Dumnezeu ca să ne liberăm toţi din stricăciune, din urgie şi din primejdii” (Luminânda).