Sf. Andrej Rublev (cca. 1360-1430), călugăr rus și iconograf. Împreună cu Prochor din Godorec și Teofan Grecul, a decorat catedrala Bunei Vestiri de la Kremlin-Moscova, şi a realizat unele picturi din iconostas, mai târziu transferate în noua catedrală (1484). În aceste opere, ca şi în precedentele fresce din catedrala din Zvenigorod, a înflorit, în interiorul încă puternicei tradiţii figurative bizantine, tendinţa spre o expresie mai naturalistă. Frescele din catedrala Adormirii Maicii Domnului a lui Vladimir, unele părţi ale iconostasului bisericii şi celebra icoană a Sf. Treimi îngereşti, pentru omonima biserică moscovită au semnat culmea stilului artistului. În anul 1988 Rublev a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă (memoria liturgică: 4 iulie).
Sunt foarte puţine informaţiile despre viaţa lui Rublev, unele dintre ele găsindu-se în cronicile şi biografiile sfinţilor Sergiu şi Nicon din Radonez şi în scrierile Sf. Iosif Volockij. Andrej s-a născut în Rusia în jurul anului 1360, deci este contemporan cu Beato Angelico (al cărui cult a fost recunoscut de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1982). Încă din adolescenţă Andrej a dorit să devină călugăr şi în acest scop a mers la Lavra Preasfintei Treimi Sf. Sergiu din Radonez, de unde a fost trimis la mănăstirea din Serpuchov. Aici a făcut profesiunea religioasă şi, odată devenit major, a fost hirotonit preot. Mai apoi s-a întors la Lavra din Radonez. Aici, între anii 1370-1390 a învăţat arta iconografiei şi l-a cunoscut pe cel mai bun prieten al său, bulgarul Sf. Daniel Negrul. Cei doi au fost de nedespărţit în muncă şi în viaţă până la moarte, ambii murind în acelaşi an.
Om al rugăciunii, Andrej nu-şi petrecea totuşi tot timpul închis în chilie, dar îndeplinea şi toate sarcinile ce îi erau încredinţate. Din punct de vedere al vieţii spirituale, s-a stabilit fără tăgadă că Andrej a fost un esicast, adică practica antica disciplină a rugăciunii monastice tipică Orientului creştin. În acest sens se evidenţiază o legătură spirituală netă între Sf. Andrej şi Sf. Sergiu din Radonez. Deja între secolele XV-XVI, icoanele lui Rublev erau considerate modele de perfecţiune şi însuşi autorul era obiect de veneraţie la nivel local, fenomen dispărut începând cu secolul al XVII-lea. Numai începând cu anul 1900, atunci când restauratorii au curăţat picturile sale de refacerile ulterioare, capodoperele sale au început să fie din nou apreciate şi faima de sfânt a început să crească din nou, astfel că, în anul 1988, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat. Cu această ocazie, monahia Iuliana Sokolova a pictat prima icoană a sfântului.
Sf. Andrej, roagă-te pentru noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial