Gonxha (Agneza) Bojanxhiu, viitoarea Maica Tereza, s-a născut în ziua de 26 august 1910 la Skopje (ex Jugoslavia). Încă din fragdă copilărie primește o frumoasă educație catolică, dat fiind faptul că familia ei, de cetățenie albaneză, era foarte legată de religia catolică.
Deja în jurul anului 1928, Gonxha simte că este atrasă spre viața consacrată, lucru pe care mai târziu o va atribui un har fatal Sf. Fecioare Maria. Cuprinsă, deci, de această fatidică decizie, este primită la Dublin de Surorile Doamnei Noastre din Loreto, a căror Regulă se inspiră din tipul de spiritualitate indicată în Exercițiile spirituale ale Sf. Ignațiu din Loyola. Tocmaii grație acestor meditații dezvoltate de sfântul spaniol, Maica Tereza va maturiza sentimentul de a vrea să ajute pe oameni.
Gonxha este, deci, atrasă de misiuni. Superioara o trimite în India, la Darjeeling, oraș situat la poalele muntelui Himalaya unde, în ziua de 24 mai 1929 începe perioada de noviciat. Dat fiind faptul că în învățământul este vocația principală a surorilor de Loreto, și ea a întreprinde această activitate, în special predând copilelor tinere din acest oraș. În paralel își continuă studiile personale pentru a obține diploma de profesoară.
În ziua de 25 mai 1931, pronunță voturile religioase și, din acel moment își ia numele de Maica Tereza, în amintirea Sf. Tereza de Lisieux. Pentru a-și termina studiile este trimisă, în anul 1935, la Institutul din Calcutta, capitală suprapopulată și insalubră a Bengalei. Aici se găsește confruntată imediat cu mizeria cea mai neagră, la un nivel că rămâne perplexă. De fapt, o întreagă populație se naște, trăiește și moare pe marginea străzilor; acoperișul lor, dacă sunt norocoși, este alcătuit dintr-o bancă în parc, din colțul unei uși, dintr-un cărucior abandonat. Majoritatea copiilor mor imediat după naștere, iar cadavrele lor sunt aruncate la gunoi sau în canale. Maica Tereza rămâne perplexă atunci când descoperă că în fiecare dimineață, resturile acelor creaturi sunt adunate și puse împreună cu mizeria de pe străzi.
Fiind fideli cronicilor, în ziua de 10 septembrie 1946, în timp ce se roagă, Maica Tereza percepe clar invitația lui Dumnezeu să lase conventul Surorilor de Loreto pentru a se consacra săracilor, pentru a împărtăși suferințele lor, trăind împreună cu aceștia. Se sfătuiește cu Maica Superioară, care o face să mai aștepte, pentru a pune la încercare ascultarea ei. La sfârșitul unui an, Sf. Scaun îi dă autorizație să trăiască în afara clausurii. În ziua de 16 august 1947, la vârsta de 37 ani, Maica Tereza îmbracă pentru prima dată un sari (haina tradițională a femeilor indiene), alb din material de proastă calitate, ornată cu fâșii albastre, culorile Fecioarei Maria. Pe spate, un mic crucifix negru. Atunci când călătorește, poartă cu ea o poșetă conținând lucrurile personale indispensabile, dar niciodată bani. Maica Tereza nu a cerut niciodată bani, nici nu a avut niciodată. Cu toate acestea operele și fundațiile sale at necesitat cheltuieli enorme. Ea atribuia acest miracol operei Providenței...
Începând cu anul 1949, tot mai mult tinere merg să împărtășească viața ei. Ea însă le pune la grea încercare înainte să le primească. În toamna anului 1950, Papa Pius al XII-lea autorizează oficial noua instituție denumită Congregația Misionarelor Carității.
În iarna anului 1952, într-o zi în care merge să caute săracii, găsește o femeie care agoniza pe stradă, prea slabă pentru a lupta împotriva șobolanilor care îi rodeau degetele de la picioare. O duce la spital unde, după multe dificultăți, bolnava este acceptată. Maicii Tereza îi vine atunci ideea să ceară administrației comunale atribuirea unui local pentru a-i adăposti pe cei muribunzi de pe străzi. O casă care servea într-o vreme de azil pentru pelerinii templului hindu din Kali la nera, care acum era folosită de vagabonzi și traficanți de toate soiurile, este pusă la dispoziția ei. Maica Tereza îi acceptă și pe aceștia. Mulți ani mai târziu, va spune despre miile de muribunzi trecuți prin acea casă: Mor atât de frumos împreună cu Dumnezeu! Nu am întâlnit până înn prezent niciunul care să nu-și fi cerut iertare de la Dumnezeu, care să fi refuzat să spună: Dumnezeul meu, te iubesc!
Doi ani mai târziu, Maica Tereza creează Centrul speranței și al vieții pentru a primi copii abandonați. În realitate, cei care sunt duși acolo, înfășurați în cârpe, nu mai au mari speranțe de viață. Atunci primesc botezul pentru a putea fi primiți, după învățătura catolică, în Paradis. Mulți dintre cei care se vindecă, vor fi adoptate de familii din străinătate. Un copil abandonat pe care îl primisem în această casă, a fost încredințată unei familii foarte bogate - poveștește Maica Tereza - o familie din înalta societate. După câteva luni, am auzit că acel copil s-a înbolnăvit grav și că va rămâne paralizat. Merg să caut familia și le propun: Dați-mi înapoi copilul și vă voi da un altul mai sănătos. Aș prefera să mă ucidă, decât să fiu separat de acest copil, răspunde tatăl, privindu-mă cu privirea tristă. Maica Tereza notează: ceea ce le lipsește săracilor, este faptul de a se simți utili, de a se simți iubiți. Pentru că sunt puși la o parte, le este impusă lor sărăcia și acest lucru îi rănește. Pentru toate speciile de boli, există medicamente, tratamente, dar atunci când sunt nedoriți, dacă nu există mâini pioase și inimi iubitoare, atunci nu mai există speranță de vindecare.
Maica Tereza este însuflețită în toate acțiunile ei de iubirea lui Cristos, de voința de a face ceva frumos pentru Dumnezeu, în slujba Bisericii. A fi catolică are pentru mine o importanță totală, absolută, spune. Suntem complet la dispoziția Bisericii. Profesăm o mare iubire, profundă și personală, pentru Sf. Părinte... Trebuie să dăm credibilitate adevărului evangheliei, proclamând Cuvântul lui Dumnezeu fără teamă, deschis, clar, așa cum ne învață Biserica.
Munca pe care o facem este pentru noi numai un mijloc pentru a concretiza iubirea lui Cristos... Suntem dedicate slujirii celor mai săraci dintre cei săraci, adică a lui Cristos, a căror imagine dureroasă sunt tocmai săracii... Isus în Euharistie este Isus în săraci, sub speciile pâinii și ale săracului, iată cea face din noi contemplativele din inima lumii.
În cursul anilor 60, Maica Tereza se extinde în aproape toate diecezele Indiei. În anul 1965, surorile merg în Venezuela. În luna martie a anului 1968, Papa Paul al VI-lea cere Maicii Tereza să deschidă o casă la Roma. După ce a vizitat suburbiile orașului și după ce a constatat că mizeria morală și materială există și în țările dezvoltate, ea acceptă. În același timp, surorile activează în Bangladesh, țară devastată de un oribil război civil. Multe femei sunt violate de către soldați: acele femei sunt sfătuite să avorteze. Maica Tereza declară atunci guvernului că ea și surorile ei vor adopta copii, dar că nu trebuie în nici un caz ca acelor femei, care numai suferiseră violența, să li se ceară să comită un alt păcat care ar fi rpmas imprimat pentru totdeauna în sufletele lor. Maica Tereza a luptat totdeauna împotriva oricărei forme de avort.
În anii 80 Ordinul deschide, în medie, 15 noi case noi în fiecare an. Începând cu anul 196, se stabilește în țările comuniste, până atunci interzise misionarilor: Etiopia, Yemen, URSS, Albania, China.
În luna martie a anului 1967, opera Maica Tereza se înbogățeștecu o ramură masculină: Congregația Fraților Misionari. Iar, în anul 1969, se naște Fraternitatea colaboratorilor laici ai Misionarilor Carității.
După mai multe internări în spital, Maica Tereza moare la Calcutta, în ziua de 5 septembrie 1997, trezind mare admirație în toată lumea.
În ziua dee 20 decembrie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a semnat decretul care recunoaște virtuțile eroice ale Sfintei săracilor, începând de fapt procesul de beatificare cel mai rapid din istoria cauzelor sfinților.
În ziua în care celebra cei 25 ani de pontificat, 19 octombrie 2003, Papa Ioan Paul al II-lea a prezidat ceremonia de beatificare a Maicii Tereza înn fața a mai mult de 300 000 de persoane.
Sf. Tereza de Calcutta, roagă-te pentu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial